agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8098 .



Batîr Adina – jucând șotron cu primăvara
eseu [ ]
o zi în care îmi amintesc de copilărie Colecţia: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2005-03-28  |     | 





Daniela Luca

tu talmaci neostoit al curtii regale
nici poemele nu te mai dezbraca de ingeri
nici visele nu iti mai sunt margele de-opal
nici sorii nu iti mai sunt cercei la ureche
tu talmaci al anilor tai nepereche
iei poezia si ti-o faci coroana
iei margelele si ti le faci stele
iei cerceii si ti-i aprinzi luminari
parfumate nestinse
nestemate
inchinate
create
traite
tie





Dana Stănescu

copil de 19 ani,
asta nu e varsta e numar de casa
Adinuta draga, imparateasa,
imi e drag de tine, te-as creste
dar apoi imi dau seama ca uneori copiii
au drumul lor de invatat.

nu au aparut inca florile de primavara asa ca iti fac cadou
soarele, l-am prins vara trecut pe
drumul acela pe care l-ai umblat si tu prin scrierile mele.

sa iti fie viata la fel de insorita
sa fii zambet
iubire





Lucia Popescu

Îți doresc sa fi stanca (din poza), nu apa! Sa fi granit, nu nisip! Pentru ca viata loveste... as dori sa nu o loveasca... Îți doresc sa rezisti! Ca stanca valului! Si soare sa ii fie mereu in suflet! Si sa nu uiti sa iți pastrezi spiritul ca acum... "La multi, multi ani frumosi!"






Din cậnd în cậnd,
sub pervazul clipelor
prăfuite

oamenii mă uimesc prin numirea lucrurilor
când se face noapte stau și le ascult cântecul
voci nepământene molatec se destramă peste gene

mă duc acasă pe drumul meu
cu mirosuri indiene
și măslini tineri
încurcați

strada fragedă și albă
fără un cuvânt
îmi bat obloanele gândurilor în cuie
furtunile

simt pe umeri cum cad confuz frunze_moi din autobuz… privesc pe geam, drum nesfârșit
de rotiri nehotărâte ...lungi... leneșe, îndrăgostite de amurguri_______omorâte.
mi-e somn_____mai cade una… se lovește-acum de mâini... doar asta îmi mai
schimbă starea... apoi revin la același calm...din nou confuz.
nu eu sunt cea care simte așa...


voi avea grijă de viața ta
de viața poemelor tale
seara le voi scutura
până le voi închide în cântul privighetorii

mă lupt cu cai troieni să-nving cerul. sunt__în război de patru vieți și încă imi mai tremură mâinile_______când cuprind petalele roșii de trandafiri tineri. ar curge sânge dacă le-aș strânge mai tare... întorc privirea către zei, cerând răspunsuri ... acolo
în nord
primăvara florile dau peste frunzele copacilor
iarba trosnește infometată
boabele de ploaie
eu număr culorile
trecute peste munți

Sub înalta lume
un zâmbet a împodobit
carismatica luptă
dintre noi doi.

nu te teme iubito
sunt vie și îmi fac sub zăpezi casa
la mine decembrie e iulie
peste umerii mei
un înger incert rătăcește
deocamdată am rămas
nemișcată
…………………….
așteptând doar să treacă
pașii tăi peste mine
pentru ca apoi să te întreb

de ce iubito
plânsul ții atât de aproape
când cuvintele se îmbrâncesc
să sape veșnicia?

trupul meu nu-și mai amintește de tine
cuvintele înserează
nume
tu ești atăt de tânără
îți mai las o sută de ani dragostea mea pentru tine
ochii tăi privesc stelele
buzele caută
marea
împreună privim lumina
însetați și flămânzi ca niște cerșetori

pe o hârtie mi-am scris numele și l-am citit
de douăzeci și opt de ori
până când nu a mai avut nici un sens

ce
vântul a început să-mi ucidă
clipa memoriei???

număram unu și mă opream nelămurită
trupul mi-i țintă
apoi doi mă străpunge neliniștea
și tot așa
ajung la
nouăsprezece
m-am simțit rănită de mii de sensuri profunde
nu mai știu să număr___???

coboară peste mine în vârful picioarelor
să nu mă trezească
eu sunt pe malul râului adorm scrisori
una câte una

mă ajunge din urmă
o rugă
timpul se calcă
în picoare
peste ape
te însoțesc
pentru mireasma brazilor
pentru lumina zorilor
pentru amurgul nopților
în bătaia inimilor

e ostenită puțin de continua revoluție
dar de vreme ce va putea
mă va cuprinde în toate brațele ei.


nu știm niciodată în ce corabie am urcat
doar amintirea fierbinte
măsoară plecările și venirile
noi von adormi pe fundul valurilor
îndrăgostiți

uite și tu cum arăți îmi zise Unul cred că mă
vedea bine (de tablouri nu s-a legat – Doamne ajută)
și s-a iscălit pe haina mea oarbă i-a pus
cuvinte Impare
spuneți-mi Carmen și am să vă cânt zâmbeam
în noaptea aceea am dormit
în anotimpuri

iată-mă cuvântul meu îl aștept izvor
mi s-a făcut doar chemare
timpul mi s-a despletit în trup
inima doar în pășire
umed nisipul ideilor
dă târcoale malului împovărat
de mișcarea
anilor

eu îngân boala Vântului și a copiilor ei cerul
păsările îmi trec mâna prin gânduri ca prin păr
ceea ce poate face rațiunea încleștată
e uneori

e atâta freamăt
frenezia brazilor molizilor
ne împrumută aripi
spre înălțimi
eu cea de demult
tu cea de aproape
nu te apleca peste noaptea din mine
nu vreu să-ți răpesc lumina
gândul ar face greșeli de ortografie
contemplarea crește pe întuneric
verdele devine albastru
într-un deșert sângeriu

în timp ce încercai să atingi cerul cristalizat ca
picturile de mozaic intense sunt doar câteva rămase
pe restul le-a spulberat hârtia glasată
dar ce contează
am visat că eram zahăr
cubic mă izbeam de tavan

hai să călătorim
din ramuri crude să ne facem cununi
de dor
de drumuri
de sfinți
lutul ulciorului
ți-l închinăm Þie Doamne
pe drumuri neumblate
vom dantela
cu foșnetul stelelor
iată
s-au schimbat frecventele noastre întreruperi
mijloacele de transport au luat-o razna
prin aerul sugrumat de curcubee
am rămas și eu așa cu genele suspendate

vino să înfruntăm drumurile
spre constelații
pe dâra de umbră

împreună ne aruncam de pe ecouri și săream
cu capul în jos ca într-un vulcan viu


culcă-te pe tâmpla mea înzăpezită de vremuri
așează-mi la urechi cireșele primăverii
din tine
o stea căzătoare
în foșnet alb de llumină
e greu
sa inteleg accidentul sufletul pierdut in gand
in visul fara aer
aripi se zbat lasand in urma pene
si praf

am vrut să fiu însumi
să-mi amintesc

demult
tare demult
toate simțurile mele
s-au prăvălit
în ani
iar acum trag cu dinți de viață
mă minunez
mă bucur
și iubesc
am uitat cum e să împlinești doar
nouăsprezece
ani!




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!