agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-11 | | „Și-au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți.” Un singur lucru e adevărat în acest final apoteotic de basm: că fericirea suspendă orice poveste. Să-ți povestești fericirea este de aceea o sarcină ingrată, aproape imposibilă. De-a dreptul delicată. Pentru că fericirea este o stare de grație, o trăire lipsită de peripeții și de fapte notabile, încheiere - cel puțin pe moment - a oricărei istorii. Povestea și isprava - cît sînt - sînt înainte sau după. Cînd ești fericit nu se întîmplă nimic, și nici nu vrei să se întîmple, căci nu iți mai dorești nimic. Iți e deajuns ceea ce este. Și te temi că orice agitație nelalocul ei ar putea aboli miraculoasa dispoziție. Ești fericit în mod surprinzător, cînd nu te aștepți și uneori cînd nici nu te mai aștepți. Nu ca urmare a ceea ce deja s-a întîmplat - ca vreo consecință, ca vreo reușită, ca vreo merituoasă înfăptuire. Survenită pe neașteptate, fericirea te surprinde de fapt mereu nepregătit, și nu doar prin subita ei apariție, ci și prin nesperata împlinire pe care ți-o dăruiește fără veste. Căci fericirea este echivalentul minunii ivite din senin peste și mai presus de rutina vieții profane, cotidiene. Nu-ți mai rămine decît sa-i fii profund recunoscător, să te uimești, să te minunezi, contaminîndu-te de tîlcul ei mirabil și sacru. Ședeam la colțul străzii și-am auzit prin tot vacarmul trilul unei păsări. Atunci s-a întîmplat. Am fost inundat, cuprins, copleșit. Acolo. Fără scăpare. Altădată eram in spital și m-am trezit brusc cînd femeia de serviciu trîntea cu un gest profesional, sub chiuveta, găleata de gunoi. Fericirea venea din vis și a durat aproape o oră in care m-am plimbat cu grijă, recules, în transă prin curtea spitalului. Se-ntîmplă să citesc o carte, să văd un film, să ascult un cîntec, și deodată mă podidește fericirea - preaplinul unei mîndrii revărsate în lacrimi de recunoștință senine. Pentru că, fără să le merit, mi s-au dăruit miraculos cîteva clipe de trăire sărbătorească a condiției mele depline de om. Nu știu prea bine ce am căutat - și asta în nici un caz chiar în acele momente -, întrebarea e cum de m-a găsit în astfel de circumstanțe umile, nesemnificative, cu atîta promptitudine, tocmai pe mine fericirea. Povestea fericirii e, cum se vede, firavă, inconsistentă, neconvingătoare. Și poate mai relevant ar fi ce s-a întîmplat înainte de și după ea. Înainte e mult de povestit. Pe scurt însă, e vorba de stresul zilnic, de starea de nemulțumire salvată ca neliniște și înfrigurare, ca tonus benefic. De o anumită neresemnare insistentă devenită disponibilitate și oricînd posibil abandon. De o renunțare lucidă și generoasă la ambiții, obsesii, veleități. De o strategie de a-ți îmblînzi neputințele pentru a nu se preschimba în înrăite frustrări. De-o ajunare senină și încrezătoare în așteptarea sărbătorii care totdeauna stă să vină. Poate că fericirea are totuși nevoie de o coardă sensibilă - nici flască, nici intinsă gata să pleznească - care să poată prelua vibrînd acordurile pe care cu generozitate le stîrnește. Căutarea fericirii s-ar rezuma atunci la acest reglaj fin al sufletului, la puterea sufletească întreținută ca vibrație încrezătoare și ca năzuință sărbătorească. După, lucrurile par mai limpezi. Fericirea e scurtă, trece - n-apucă acele batrîneți evocate in basm. Totuși, ea își pune amprenta pe sufletul nobil și sensibil. Și elixirul ei poate fi cu grija și promptitudine distilat. A merita fericirea este o chestiune ce se pune abia post factum. Rămîne s-o dovedești abia fructificînd-o. Fericirea e ratată doar cînd nu știi s-o onorezi punîndu-te in slujba sa. Înțelegînd și celebrînd acele clipe rare ca pe un nesperat prilej de a fi om în toată puterea cuvîntului. Asumînd faptul că ele recuperează magic toate vicisitudinile sorții și rezistînd astfel presiunilor blazării, amărăciunii, acrelii, cinismului confuz care te asaltează insidios din ambient. Neputînd fi povestită, fericirea poate fi insă exprimată liric și preschimbată în îndemn încrezător: Mîntuitorule oricine-ai fi ești încă aici și mai poți împrospăta memoria precară a clipei încredințînd-o că e contemporană cu veșnicia Cu un simplu gest de fericire candidă și gravă poți răscumpăra întreaga istorie a infamiei universale Ești încă aici și clipe înșiruite ca mătănii îngenuncheate ți se roagă să le izbăvești |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate