agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-02 | | Primul gînd - prejudecată unanim admisă - despre singurătate este acela că ea este un blestem pe capul omului: ființă sociabilă prin excelență, omul resimte singurătatea ca pe o persecuție, ca pe un rău nemeritat care atentează la insăși condiția sa umană. Cu atît mai mult, însingurarea va fi declarată un viciu de neiertat, o culme a perversiunii. Teama pernicioasă de singurătate împinge însă la o permanentă, excesivă și inadecvată apropiere între oameni, apropiere care depășește lesne limitele decente și igienice ale sociabilității, căzînd inevitabil în promiscuitate. Gregaritatea - obișnuința cu și cultivarea acestei promiscuități de grup - descalifică însă individul făcîndu-l pe de-a-ntregul dependent de grup: o ființă lipsită de orice inițiativă și răspundere personală, de minimă autonomie. Singura imagine pe care el și-o mai poate face despre sine e aceea pe care i-o conferă grupul devenit autoritate supremă care-i dictează valorile, opiniile, comportamentul. Numai survenirea neașteptată, accidentală, a unor episoade binevenite de singurătate mai poate rupe această vrajă nefastă, trezind in sufletul subiectului surprize și uimiri, perplexități și prospețimi nebănuite. Iar dacă încercarea lor nu este irosită, treptat singurătatea va fi percepută ca o suferință benefică și rituală pentru redobîndirea unei demnități pierdute, înstrăinate, abia acum recuperate, și va fi asumată ca o probă inițiatică eliberatoare, fără de care renașterea autentică a individului nu este posibilă. A alege atunci însingurarea pentru a-ți proteja ființa de propriile slăbiciuni manifestate în și stimulate de societatea insidioasă a celorlalți, a boicota deci situațiile în care nu poți da dezmințiri credibile, înseamnă a depăși prejudecata moralizatoare a sociabilitații necondiționate și a opta pentru o conduită care te salvează de complacerea în frivolitatea unanimă. Insingurarea se dovedește astfel o asceză firească la ispita promiscuității, o exigență binefăcătoare pentru tăierea buricului comunitar, o tentativă fericită de reculegere din risipirea socială, un exercițiu curativ de recuperare a puterilor sufletești, iar gustul amărăciunii, ce o însoțește inerent, va putea fi resimțit ca certitudine a faptului că este leacul cel mai bun pentru întremarea demnității terfelite de abuzul sociabilității. Eliminînd optica autoprotecționistă a grupului, suprimînd ecranarea determinată de închiderea lui, însingurarea înlesnește contactul direct, viu, nefalsificat cu lumea, prilejuiește limpezirea și lămurirea, diversificarea și îmbogățirea sensibilității, reconectează ființa individuală la ritmurile firii, pierdute, uitate sau doar acoperite de rumoarea gregară, favorizează receptarea vibrației cosmice, a veștilor și energiilor împrospătătoare. Odată desprins din jugul totuși agreabil al poverii comune, însingurarea te deprinde să te ajuți singur, să-ți cunoști cu adevărat și să-ți sporești puterile, dobîndind tăria de a-ți evalua fără ipocrizie propria înzestrare și de a te întemeia cu modestie, dar și cu speranță și îndrăzneală pe posibilitățile ei, te înduplecă să prețuiești mai presus de orice acea parte firavă a ființei tale, care, încurajată și ocrotită, poate aspira la autonomie, promițîndu-ți independența reală. Afli astfel că doar însingurarea are demnitatea de a te determina să-ți recunoști și să-ți cultivi cu adevărat unicitatea. Dezvățîndu-te de obiceiul iritabil al comparației cu alții, de năravul pătimaș al competiției, de viciul ignobil al invidiei, singurătatea te ajută să constați că multe lucruri care erau taxate drept fleacuri, drept preocupări rușinoase și compromițătoare, pot fi de o reală importanță existențială pentru tine. Și la fel de bine te îndeamnă să observi cît de ușor poți renunța la o grămadă de mofturi impuse de traiul forțat în comun, cît de simplu poți amîna urgențe sugerate de pripa celorlalți, cît de firesc poți ignora prejudecăți dictate de pretinse, dar ritualizate prestigii ale traiului laolaltă. Însingurarea te incurajează să chibzuiești liber de complexul opresiv al unei solidarități rudimentare, depășind somnambulismul tropismelor decretate de grup, să te bizuiești tot mai ferm pe un discernămînt real, cucerit prin și ratificat de propria aventură a făptuirii și a simțirii tale. Înveți astfel să revizuiești valorile și ierarhiile osificate, să recuperezi și să reabilitezi ce era interzis, să convertești ce era considerat nociv sau doar degradat de neîntrebuințare, să asiști impenitent nașterea a ceea ce nu se putea înființa decît ferit de profanarea forfotei gregare, prin grija generoasă și onesta a celui însingurat. Asceză voluntară, robinsonadă a pustiei, însingurarea te dezbară de orgoliu, care are nevoie constantă de ceilalți pentru a i se confirma mereu o superioritate incertă și pasageră, și te convinge să consimți la mîndria compatibilă cu modestia și generozitatea de a-ți recunoaște, cu sentimentul tonic al interdependenței, stăpînul subtil - destinul. Abia astfel, purificat și lămurit, ești apt să te întorci între oameni fără riscul de a fi anulat de sau de a spori doar isteria gregară. Căci, "nu întîmplător – ne încredințează Andrei Pleșu - oamenii care știu să stea singuri, cei care știu să-și locuiască în echilibru singurătatea, sînt și cei mai sociabili, cei mai echilibrați con-viețuitori..." |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate