S-a reincarnat. În sfârșit... eram de mult în această așteptare ingrată... dar s-a terminat cu bine. E din nou aici... era...
Ieri, de fapt nu era ieri... era într-o zi, răcoroasă, de martie. Cerul senin, iarba verde, atmosfera curată și plăcută.
S-a întâmplat...
Anii au trecut... cam nouă, ori să fie zece? Nu mai știu...
S-a precizat ca va fi... va fi ce? Atât se mai știe... va fi...
Încă opt ani, ori șapte să fie? Câteva zile în plus sau în minus au tot dreptul sa intervină.
Sunt un eretic. Un anume individ cuprins in metafizicul lumii reale. Nu e... și totusș e. Zeița ...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
El i-a spus Afrodita... a murit...
Ei au numit-o Venus... și nu mai sunt.
N-aș numi-o nici Afrodita, nici Atena, nici zeița Eris, nici Ares nu-i pot spune, nici Zeus, ea nu e nimeni!!!
Și totuși e aici, mai materialp decat materia. Mai spirituală decât spiritul. Incontestabil superioară tuturor.
Ori poate n-o vad într-un unghi fericit? Poate in această seară ori dimineață n-o pot privi cum trebuie...
Mi s-a zis că nu are rost. Mi s-a zis că e imposibil. Mi s-a zis că nu se poate. Și mi s-a zis că nu trebuie.
NU CRED!!!!!!!!!
ARE ROST!!! măcar dacă pe mine nu mă pot face fericit, să trăiască alții din fericirea hărăzită acum 17 ani. În martie.
Nu mai vreau reguli. De zece ani sunt răzvrătit și nu-mi voi schimba statutul in fața tuturor pentru o anume idee. Nu pot... sau poate nu vreau... ori nu ma lasă... cine??
Și totuși mi-a salvat viața de două ori... e El, cel Preaînalt... căruia mi-e imposibil să nu ma supun. Nu pot... sunt prea mic... dar oare-mi va da voie? VREAU!!! Cred că timpul e cea mai bună soluție... poate și de asta ne vom sincroniza... culoarea mov are o compoziție interesantă: roșu cu albastru... dar eretic rămân...
Fie că e ea, fie că nu e EA, s-a reincarnat.
Oare unde e marele scop? Pe cine să întreb? Mai are?
Am să mor... și mă voi dezintegra in Nirvana... sau să prefer să cred in Odin si Walhalla? Nu vreau Walhalla pentru că acolo e război... Nirvana e a 13-a treaptă iar eu nici pe a 12-a (iubirea) n-o pot atinge... ce să mai zic de a 11-a (timpul)... De unde oare am pornit? Cine vrea ceva de la mine sa-mi zică. Nu mai e martie. A trecut... dar totuși a rămas... o amintire din trecut. E ceața care desparte propria-mi insulă atrio-ventriculară de spiritul universal. Ceața se poate spulbera...
Și mi s-a mai zis că atunci când ceața va dispare, voi vedea... VOI VEDEA!!! dar până atunci... cred că mai este cale lungă. Sau nu? Moartea ma asteapta cu brțele deschise, fie-n Walhalla, Nirvana, rai, iad sau Purgatoriu. Mă duc... fără cale de întoarcere. Cine știe să controleze a 11-a dimensiune să mă anunțe... are tot respectul. Eu o prefer pe-a 12-a.
Eretic am fost... eretic rămân... neschimbabil... dar maleabil, și cu spiritul zeilor inchis intr-un organ musculos de mărimea pumnului drept, compus din două atrii și două ventricule.
Vreau... și sper să vrei și tu...