agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-18 | | „Eroi au fost, eroi sînt încă...” Mai sînt însă valabile valorile și conduita celor de ieri pentru cei de azi? Mai curînd nu, pentru că, pe cît posibil, vremurile noastre tind să elimine din viață situațiile necruțătoare în care indivizii făceau dovada acelor comportamente și virtuți exemplare. Circumstanțele excepționale, ocaziile dramatice, climatul teribil, fabulos și liric par să lipsească astăzi celor ce ar dori să-și încerce decisiv virtuțile. Marii multilați ai eroismului, cu pieptul doldora de decorații, sînt deja figurile unui panteon vetust. Numele lor de viteji căzuți fără să vrea la datorie sau de martiri mărturisind înverșunat credința abia de mai atrag atenția, fanate glorios în denumirea unei străzi, ofilite pios pe fila vreunui calendar. Încă aspiranți la un eroism în plină tranziție, sîntem acum mai sensibili la suferințele unui oarecare, persoană fără virtuți remarcabile, actor obscur al unei întîmplări banale, cu care ne simțim – nu știm de ce – complici fără tăgadă. Sîntem vădit mai marcați de isprăvile doar verosimile ale vreunui personaj dintr-o istorie închipuită, înscrisă numai pe hîrtie sau celuloid. Preferăm izbînzilor mortale, faptelor mărețe ce nemuresc postum, întîmplările mărunte, indecise, fără grandioase reverberații publice. Petrecute sub surdina anonimatului, acestea au adesea caracterul unor implozii cutremurătoare, responsabile de nașterea unor complicități tainice și sacre cu tot ce e fragil sau vulnerabil pînă la delicatețe. Și asta mai degrabă pentru a ne putea dezice impenitent, pentru a da o replică decisă, dar neostentativă, pentru a rezista eroic, într-un anonimat solidar, ofensivelor sub al căror stindard atîtea mișcări solidariste doresc să ne înroleze, travestind rutina mortificării în „eroism cotidian”. Nu ne mai impresionează chipul semizeului în superbia lui, umilitoare pînă la urmă pentru bietul om. Exemplaritatea sa nu-și epuizează însă semnificațiile doar în ipostaza demodată a acestei suficiențe trufașe. Ne ispitește azi mai mult valența sa de ființă tragică, ambiguă, incert întocmită, alcătuirea ei hibridă, rănită funciar de o precaritate insurmontabilă – statutul său monstruos și bastard. Eroismul care pare să ni se impună astăzi – ca un imperativ existențial ce nu poate fi refuzat fără a-ți periclita grav autenticitatea – este acela de a ne asuma nu vreo presupusă splendoare a desăvîrșirii, ci condiția șubredă și sfîșiată a semi-zeului. Și anume, ipostaza celui menit să poarte simultan și penibil stigmatul unei duble și ireconciliabile eredități: jumătate de om călărind fantasmatic – exilat perpetuu din patria legitimității – jumătate de zeu. Nimic nu ilustrează mai bine această condiție de un ridicol patetic, de un tragicomic sublim decît încrîncenata ispită de a ne avînta mereu într-un elan iremediabil șchiopătînd – vorba poetului, „c-o aripă și-un picior” – către un zbor candid închipuit și incontestabil interzis. Nu-i, prin urmare, de mirare că revizuirea poate atinge pînă și mentalitățile cele mai drastic grevate unei tradiții violent machiste, asemenea pătimașei virilități argentiniene. Căci iată ce poate spune, „visînd la eroi”, Adolfo Bioy Casares: „Ceea ce trebuie să aibă un bărbat este un fel de generozitate filosofică, un anume fatalism, care să-i îngăduie să piardă totul în orice clipă, cavalerește.” Recuperată ca o virtute umană dincolo de genuri, bărbăția rămîne așadar curajul asumării unei vieți fragile și amenințate, reușind uneori, dar sortită cel mai adesea să piardă subit tot ce-a cîștigat cu greu, plecînd atunci genunchiul pentru a rămîne cu fruntea sus în urgie. Proba eroismului de astăzi pare a nu mai fi aceea de a-ți da viața, ci aceea de a da viață adevărată unei ființe seduse prea adesea de gloriola mortificării, unei ființe care nu mai are de fapt pentru ce să moară, nemaiștiind pentru ce trăiește. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate