agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6815 .



Iata-te, femeie!
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ilorian ]

2005-08-21  |     | 






S-au scris atâtea despre femeie, fecioară sau mamă, oricum minune a lumii, mâna dreaptă a lui Dumnezeu care veghează destinul umanității.
De la teologi până la filozofi, de la literați la psihologi, de la artiștii care au imortalizat-o pe pânză sau în marmură, de la aceia care au cânta-o în muzici sau în vers, femeia a îmbogățit și a încununat această lume. Nu numai că i-a dat viață, dar i-a dat sens, concretețe, zâmbet, bucurie, lumină.
Încă de la „facere” femeia a fost o revelație și totodată un dar al lui Dumnezeu.
„Și a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2,18).
Primul om, Adam, o avea pe femeie „încorporată”, deci înlăuntrul său; el era deopotrivă bărbat și femeie, era „androginul”. Dumnezeu ne spune că totuși aceasta „nu era bine”. Primul om singur era doar o etapă în creația lumii. Apariția femeii are o semnificație adâncă.
La fel ca pe Adam, o putea face din „țărâna” suflând asupra ei „suflare de viață”. A decis totuși ca femeia să fie făcută din coasta lui Adam. Cartea facerii ne spune: „Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a a adus-o la Adam.
Și a zis Adam: Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său” (Facerea, 2, 21-23).
Încercăm să descifrăm semnificația acestei decizii cu mijloacele noastre având la îndemână sămânța de gând luminos pe care Tatăl ceresc o dăruiește făpturii create.
Cu un verset mai devreme ni se spune că după ce Adam a pus nume tuturor animalelor, tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice, pentru el nu s-a găsit ajutor pe potriva lui. Pe potrivă adică la aceeași înălțime spirituală, din aceeași substanță, din același trunchi, ceva care să facă parte din ființa lui.
Putem descoperi aici sentimentul miraculos al iubirii. Nu poți iubi cu adevărat, nu poți iubi adânc, cu toată ființa, decât ceea ce face parte din tine, ceea ce a fost dintru începuturi al tău. Așa cum în interiorul unui atom electronii gravitează în jurul nucleului aceluiași atom, tot așa omul nu poate decât să tindă spre ceva de aceiași natură, de același chip și de aceiași asemănare.
Dacă s-ar întâmpla altfel atomul s-ar dezintegra, chipul și asemănarea s-ar destrăma. Dezintegrarea provoacă explozie și implicit distrugere. Așa și în această viață. Chiar dacă păcatul originar a rupt acea armonioasă legătură, sâmburele primordial a rămas. A rămas chipul lui Dumnezeu și s-a destrămat asemănarea.
Prin metoda reducerii la absurd, să zicem că putem crea posibilitatea ca electronii să tindă spre nucleul altui atom. Acest lucru ar produce un haos de neimaginat, rezultatul fiind distrugerea universului. Tot așa dacă Dumnezeu ar fi procedat altfel, să spunem că ar fi făcut femeia „independent” de Adam, cumva în afara lui, acest lucru ar fi fost străin de el. Si atunci ne-am putea imagina cum ar fi sunat întrebarea primului om, ceva de genul: „Cine este aceasta, Doamne?”. Deducem de aici profunda necunoaștere și înstrăinare care cu siguranță că ar fi marcat veacurile.
După ce Domnul Dumnezeu a făcut femeie din coasta lui Adam și a adus-o la el, a zis Adam:
„Iată, aceasta-i os din oasele mele, și carne din carnea mea!”.
Revelația se produce cumva din sine, din adâncul adâncurilor omului. Adam, trezit din somnul lui adânc, o recunoaște.
Fără să-i spună Dumnezeu, care nu face altceva decât că o aduce în fața lui. Sublim moment. Toată istoria lumii o datorăm acestui fapt. Adam o recunoaște instantaneu pe femeia din fața sa, o recunoaște cumva genetic. Ca și cum ar fi aștepta-o de mii de ani, bucuria lui e nemăsurată: Iată, aceasta este!
Cunoașterea ei o are înscrisă în codul genetic astfel că recunoașterea nu se poate produce decât în momentul revelației. Dumnezeu îi aduce femeia ca pe cel mai frumos dar, îi pune „față către față”. Adam o recunoaște și de aici începe aventura omului și a lumii. Începe Istoria. Femeia este făcută din el, iar acum, prin minunea săvârșită de Dumnezeu, se află în fața lui, „în carne și oase”, o poate atinge și poate să strige: Este!
Uluitor lucru! Si ceea ce îl bucură peste puterile firii rămâne faptul că este a lui și că, de acum înainte, nu va mai fi singur, rătăcitor pe potecile raiului. Dintre toate făpturile create n-ar putea iubi pe cineva mai mult. Nu poți iubi decât pe acela căruia îi poți spune „tu”. Adică alt-eu, mai bine zis celălalt-eu. Cel din fața ta ești, de fapt, tu. La fel ca în iubirea aproapelui, ba chiar mai mult decât atât, fiindcă ea este „cea mai apropiată”. Identitatea poate fi îndeplinită.
Cum să nu o iubești atât de mult, când de fapt iubești ceva din tine, din adâncul adâncului tău. Dacă n-ai iubi-o, nu te-ai iubi chiar pe tine și asta nu ar duce decât la neant, la moarte.
Acum putem înțelege afirmația lui Gabriel Marcel: „Dacă-ți spun te iubesc, tu nu vei muri niciodată”. Nu vei muri niciodată adică eu și tu vom fi salvați în eternitate. Tu vei înceta să exiști în această lume atunci când eu voi înceta să exist. Iubirea de „aici” și de „acum” ne va da dreptul la veșnicie.
Un gânditor spunea că trebuie „să ajungi până acolo încât să vrei ca ei, femeia și copilul tău să fie parte din tine, așa cum parte din tine sunt ficatul tău, plămânii tăi, stomacul tău”.
Și, adăugăm noi, nu trebuie doar „să ajungi să vrei” ci acest lucru trebuie să-l faci, să-l transformi în „fapt de a fi”, căci așa a fost dintru începuturi.
„Ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său” (Facerea, 2,23).
Cu alte cuvinte, numele de femeie vine de la un fapt, de la o anume stare de lucruri, anume aceea că o ființă vie poate fi „luată din bărbatul său”. Ea îi este de „ajutor potrivit”, îi alungă singurătatea și îl umple de bucurie. Acum putem da o explicație, una din multele posibile, biomagnetismului, atracției irezistibile pe care cele două făpturi, puse față către față, o manifestă.
Tendința de unire, de contopire, vine din aceea că tindem spre unitate, spre „unul” primordial, spre același „trunchi bărbat” și femeie deopotrivă. De aceea tendința de unire e o mare taină și ea se numește dragoste. Dragostea e un miracol al simțurilor și al spiritului deopotrivă, o trăire intensă, un extaz. E, de fapt, o redescoperire a sufletului și a trupului. O „beție a lucidității” printr-o conștientizare a celor mai elementare gesturi din acest adevărat ritual care, pe măsură ce atinge profunzimile ființei, își pierde dimensiunile terestre, iese din contingent și transcede în universuri spiritualizate.
Înțeleasă astfel, unirea cu ființa iubită nu mai are nimic pământesc, nu mai are nimic din efemerida unei vieți în această lume, apropiindu-se de acel etern al iubirii.
Această unire îi relevează omului desăvârșirea, convingerea că idealul, este posibil, întâmplarea minunată că poate „să vadă” și „să trăiască”, încă din această viață, „frânturi” luminoase din întâlnirea cu acea femeie desprinsă din coastele lui.
Într-un alt mod, cu totul spiritualizat, se re-face acel om complet dintru începuturi, un nou Adam, o ființă cosmică, autonomă și eternă.
Trebuie combătute sistematic și constant „filozofiile rupturii”, acelea care promovează falia ontologică, opoziția ireductibilă dintre Yin și Yang, dintre principiul masculin și cel al femininului, dintre activ și pasiv, noapte și zi, pământ și cer, care duc la un conflict fără știre și la o permanentizare a contradicțiilor. Ființa telurică, feminină, ar fi în contrast cu ființa solară, masculină. Nimic mai fals.
Aici este vorba de unire și complementaritate. Ceea ce este luat din tine voiește să revină la locul de origine, la „acasa”ei, singura pe care o cunoaște și unde se simte cel mai bine. Tu, cel care ești lipsit de o parte din tine, nu te vei simți întreg dacă acea parte nu revine la matcă, nu umple în chip tainic acel gol.
Ea îți este complementară, fără de ea nu ești un întreg, ai un profund sentiment de „neîmplinire”, și cu siguranță vei fi nefericit. E o postură nefirească, de nesuportat.
Deplinătatea ființei, unitatea ei originară trebuie refăcută.
Ca o consecință a acestei nevoi ontologice, Dumnezeu dă ziditoarea poruncă:
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Facerea, 2,24).
În termeni moderni, toată această frază sună a contract. Unul ferm, de la care oricum nu te poți sustrage, cu clauze precise, încheiat între Dumnezeu și făptura creată.
Un gânditor spunea că „femeia e contractul lui Dumnezeu cu bărbatul”. Dumnezeu îi dăruiește omului femeia, iar omul trebuie să o primească cu toată inima, așa, ca pe un dar al Creatorului său.
Primirea înseamnă, de fapt, unire, înseamnă refacerea unității primordiale. Aceasta nu se poate produce în mod pasiv, ci este rezultatul unui proces activ, de creativitate și cunoaștere în mod nemijlocit și printr-o simbioză deplină. Cunoaștere de sine care, implicit, duce la cunoașterea „celeilalte” desprinse din tine. Cum am mai spus-o, termenul mai potrivit ar fi acela de recunoaștere.
Iubirea presupune cunoaștere, cunoașterea aduce iubire, nu poți iubi fără să cunoști, nu poți cunoaște dacă nu iubești, dacă nu re-cunoști persoana iubită. Este nevoie de comuniune deplină, de comunicare pe toate planurile.
„Vor fi amândoi un trup” se referă deopotrivă la corpul spiritual și cel material. Ne place să folosim termenul de trunchi din care se desprinde o mlădiță așa cum coasta desprinsă din Adam s-a făcut femeie. Intrăm deja „sub pecetea tainei”.
Trunchiul nu mai poate face ramuri, cu frunze care devin flori și apoi dau fructe, dacă din trupul lui nu se desprinde o mlădiță plină de muguri. Ea se desprinde dar, uimitor, rămâne totuși legată de trunchi, crește spre lumină, căutând-o cu înverșunare.. mlădița are viața ei, dar rădăcinile sunt tot din același trunchi. De acolo își extrage seva, posibilitatea de a rodi.
Rămâne ea însăși, dar, în același timp, face parte din trunchi, este una cu el, este un singur trup.

Femeia iubită o simți uneori în carnea rubinie sau auriu-verzuie a bobului de strugure, îi simți dulceața și aroma care vin din grăsimea pământului.
Binecuvântarea lui Isaac către fiul său Iacob, părintele poporului Israel suna așa: „Să-ți dea Dumnezeu din roua cerului și din belșugul pământului pâine multă și vin” (Facerea, 27,28).
Femeia coboară deopotrivă din roua cerului și din belșugul pământului, ea este țarina roditoare, sângele ei este seva din lemnul viei. Tăcerea femeii are ceva din unduirea ierburilor grele de roua dimineții. Liniștea vegetalelor ascunde forța telurică a adâncurilor.
Uneori stihiile o copleșesc și atunci roua cerului se transformă în lacrimă picurând pe glie. Lacrima poate fi aceea pe care gnosticii o numeau „humectatio luminis” , umezirea luminii.
Lacrima, roua cerului, împreună cu țarina formează acel mâl primordial asupra căruia Dumnezeu a suflat duh de viață.
Privirea femeii are ceva din acel mâl primordial despre care Boetius spunea că, odată învins, naște stele.
Stele din nimbul unei icoane bizantine.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!