În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, prostituția este definită ca o faptă infracțională comisă de femeia care practică relații sexuale cu diverse persoane pentru a-și procura mijloace de existență.
Din prostie, din ignoranță sau din rea credință, termenul este în general confundat cu cel de desfrânare, care înseamnă (conform aceluiași DEX) destrăbălare, stricăciune, depravare, corupție, imoralitate.
Paradoxal, legile din România nu amendează desfrânarea, care nici măcar nu este un concept juridic, în schimb interzice prostituția care, așa cum rezultă din definiție, este o faptă infracțională comisă pentru procurarea mijloacelor de existență.
Dacă ar fi să dăm circumstanțe atenuante acestui paradox, am zice că s-a făcut o confuzie de sensuri, în... sensul că a fost definită prostituția cu termenii desfrânării. Și, de aici, condamnarea celei dintâi ca faptă infracțională. În realitate nu există circumstanțe atenuante pentru această confuzie, care nici măcar nu e confuzie. Este reminiscența unei mentalități care nu se împacă de fel cu ideea de proprietate privată. Or, corpul omenesc, în termeni sociali, este proprietate privată, nu domeniu public. Deci, el nu aparține nici statului, nici altcuiva anume (în afară de propria noastră persoană). Singura societate în care cineva avea drept de viață, de moarte și de folosință asupra trupului unei alte persoane, era cea sclavagistă. Or, sclavagismul, se știe, a fost abolit. În virtutea dreptului constituțional de deținere a acestei proprietăți, care se numește corpul nostru, ne putem folosi de ea. Statul poate reglementa dreptul de folosință, dar nu-l poate interzice. Așa se întîmplă în țările civilizate.
Prostituatele, ca prestatoare de servicii, beneficiază și ele (sau ar trebui) de aceleași drepturi contituționale, dacă acceptăm ideea că și ele sînt oameni. Și ar fi cazul să acceptăm. Nicăieri în lumea modernă proprietatea privată, cu consecințele ei practice, nu e considerată infracțiune. În România, dreptul de a te folosi de propriul corp (care este proprietate privată) este considerat, în cazul prestării de servicii sexuale, infracțiune de drept penal. Noi nu zicem că e bine sau rău. Zicem că la alții e altfel și că, privite din curtea noastră, lucrurile par, în ograda lor, mai bine gîndite. Dar poate ni se pare... Ziceam, pe de altă parte, că desfrânarea, care este realmente o infracțiune morală, nu "beneficiază" de un concept juridic. Deci ea nu poate fi penalizată, pentru că nu poate fi controlată. Prostituția, în schimb, pentru că e o activitate oarecum publică, poate fi controlată. Fiind controlată, poate fi impozitată. Dar cum ea nu este legală, nici impozitul nu poate fi legal. Așa că acesta se transformă în "șpagă" și, în loc să se ducă la buget, intră în niște multe și largi buzunare. În ale cui buzunare se duce grosul acestor "impozite", în timp ce se tergiversează legea care ar reglementa fenomenul prostituției, nu știm. Ne întrebăm doar...