agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-01 | |
Narcisa Turony
Florin, Florin, Florin de trei ori Florin, așadar la 1 septembrie te-ai născut nu mă așteptam la așa ceva din partea ta uite, mie mi se pune cu fiecare 1 câte o circumvoluțiune pe inimă apoi astă noapte nu a fost lună plină, gândesc grăbit să umplu cu fiecare rând albul monitorului meu și albul monitorului tău validând definitiv reciprocitatea desigur e o deducție logică starea mea de acum și cuvintele astea fără mal nu se mai izbesc de timpane aproape la fel de verde, al treilea ochi clipește, clipește în alfabetul morse - La Mulți Ani ! La Mulți Ani ! La Mulți Ani ! și n-ar strica să mă vezi măcar o dată pe an, sau pe lună și de miliarde de ori pe pământ mai gândesc totuși să deschid messengerul ăsta anost înainte de noapte în definitiv vreau doar să îți spun că însemni atât de mult pentru mine prin cea mai lungă urare în spațiul din pagină pe care Maria cu toată îngăduința mi l-ar putea da de rest scriu alții... nimic nefiresc, doar toate gândurile duc astăzi la tine deși nimeni nu știe de unde dracu încep prin urmare nu am nevoie de nici un motiv nici un motiv nu a avut nevoie vreodată de mine așa că îți pot spune : să fii fericit, Florine ! e seară-n oraș la lumini au dat drumul și-aleargă zălude pe străzi iar eu mă prefac că nu le văd căci nu aș putea să îți scriu în același timp cum în intestine îmi mai crește un șobolan parcă în așteptarea zilei de azi, unii ar crede că e doar a ta. inevitabil totuși ultimă dorință să-ți mai înșir 100 de asemenea tembele urări știu că acum îmi trimiți îngrijorat un mail nu e nevoie, nimic nu s-a întâmplat, probabil toamnă, probabil eu... uneori veselă tristă uneori mai singură niciodată ca atunci când nu ne ia lumea de la capăt iar pe noi nu ne odihnește nici o clipă icar s-a prăbușit în numele existenței, spuneai, e bine că noi nu ne-am destrămat decât până la visare. puțin înainte de a închide calculatorul și îmbrățișarea la capăt ar putea să se plictisească și să plece sfârșitul lumii și lumea întreagă am rămâne doar noi și ți-aș putea spune toate câte tehnologia asta rudimentară și invidioasă mă oprește am mai spus într-o urare anterioară cea prezentă rămânând implicit posterioară și explicit implicită fără aniversări ne rămân dorințele nescrise spuse vor fi doar dacă deschizi naiba mobilul ăla odată fie-vă milă, cineva să salveze totuși urarea asta și cealaltă și celelalte cineva altcineva. Dumitru Cioacă Genuneanu Eeee, de-asi avea si eu relatiile pe care le are Florin Bratu cu Dumnezeu..."cand eram mic visam sa fiu dumnezeu" (din "Biografie florin bratu") Florin din copilarie vrand chiar cat El sa fie e normal ca zi sa-mi zica: -Domnul mi-e-o ruda mai mica! "de fiecare data cand ma impiedic alunec din lumea asta in alta" (vers din "*****" de Florin Bratu) fiindca-l iarta tot mereu pe Florin, cu Dumnezeu eu ma cert, ca lui nu-i zice de rau, de-l prinde la fice, iar pe mine m-ameninta de-alunec, (desi n-asi vrea da-i acuta o cerinta), ca-napoi nu ma mai ia! p.s. fiindca-l vezi pe Barosanu' mai des, cand e-n toane bune cat m-ar costa de vei pune o pila lui Genuneanu? Incheiere: La multi ani! Florine Bratu, fericire, sanatate, si-o vatra, sa coci aluatul versurilor inspirate Nancy M.Popa Today is your day “Armâncă. Îmi place cum sună. Așa o să –ți zic de acum înainte” Îți mai aduci aminte Florin? Mai ții minte discuția noastră de atunci? Cred ca tu ai fost printre primii oameni pe care i-am văzut cînd am pășit la Eliad. Și printre primii cu care m-am împrietenit. Și care mi-au dat sfaturi în ceea ce privește poezia Hai să-ți spun o întămplare ,zic eu oarecum hazlie. Eram pe messenger cu un amic , și îmi ceruse o poezie pentru invitația de nuntă. M-am gîndit la “cerere în căsătorie”,poezia ta. Și pînă atunci nu mă gîndisem la Favorites. Și dă și caută pe Google.Și caută. Te-am găsit....ca Florin Bratu fotbalistul. Nu cred ca erai tu,nu?Hehe. Acum redevenind serioasa-dacă pot!- ești unul dintre oamenii tare dragi mie.De talentat nu mai zic. A, și modest. Mă bucur că te cunosc. Chiar dacă nu las mereu un semn al trecerii mele prin pagina ta, sunt mereu cu ochii pe tine. Îmi place ușurința ta de a introduce în poezii-nu, nu poezii, meditații despre viață-atîtea noțiuni filozofice „ușurința” de a amesteca abstractul cu melodia poeziei. De ziua ta îți doresc multăăăă sănătate, fericire, noroc, spor la scris și să-ți se împlineasca toate visele. La mulți ani!Happz Birthday, Feliz Cumpleaños și multă sănătate. Să rămîi așa cum te știu eu. Glumeț și vesel. Ti bash Cu drag și admirație! Lucian Preda Vandut la o licitatie catelul meu a luat purici seara se lupta cu leul iar ziua plutea in nevroza ma chemi spalandu-mi ochii de lumina iar toamna ma arunci ca pe un mar degerat de viermi caznici intr-un lighean de otel zorile ma trec de un val si dau in primavara imbracat in negrul pervers ce se arata dornic de aventura si ma intreb in ganduri betive de ce azi se va naste o stea intr-o fereastra deschisa spre ziua de maine? degerat ma inchid in coconul meu ce va umple paharul cu mine. Nuta Craciun anii calatoresc cu tine pe carari de munte versurile raman felinare in burtile unor nopti flamande de adevarul tau as vrea sa scriu cuvinte pe masura prieteniei ce mi-ai aratat-o de cand am intrat pe site, dar... am sa te rog sa vezi tu dincolo de emotia mea si sa intelegi, ca pretuiesc fiecare cuvant pe care mi l-ai spus, ca pentru mine ramai prietenul bun (desi necunoscut) pe care il admir si care si-a facut mereu timp pentru un popas la o ceasca de poezie o imbratisare virtuala, felicitari poeziei care te scrie frumos, si cu masura LA MULTI SI ADEVARATI ANI! fie ca iubirea sa te atinga mereu, coplesindu-te! Adrian Erbiceanu Doar ele Motto: “ea există”...”prin altul” (ce afirma Florin Bratu și...ce am înțeles eu): gândiri introverte... ochi neofiți -la pândă să vadă pe dincolo ce e - se cern printre umbre de umbre stâlciți între două felii de Cale Lactee țârmuri zdrelite - mal peste mal - mări desecrate - conjucturale - par gata să-nceapă atemporal crucificarea pe tâmplele goale glasul de arderi - răscopt cantalup dat să-și reverse semințele ciunte peste durerea irumptă din trup - seacă o vale naște un munte .......................... sori rătăciți printre stranii orbite... mări doritoare de tălăzuiri... arse pământuri în van scormonite... și ele doar ele tânjind la iubiri... Dana Ștefan Florin nu poate să-și ia în derâdere feliile din el, la întrecere cu el, doar dintr-o simplă provocare… Cine, stăpân peste un neam de zei bătăioși și muritori prea năbădăioși, își poate concentra privirea închizând un ochi, ca să poată cuprinde azi, dimensiunea unui tip infinit? Un ochi, e prețul, pentru că celălalt e privirea, cu mult mai vastă, e a fântânii .. In fața unei asemenea ambiții, această aventură a cunoașterii din propria lui istorie bântuită, se înfățișează totuși straniu, în fragile diviziuni care se pot despărți ca într-o cumpănă a apelor.. Pentru că, a tinde spre acest ideal, Florin trebuie să parcurgă spații fantastice, într-un anotimp cu dublă determinare, în care se pot întâlni uimitor, și vise de pe această lume... Și-atunci, prin nebănuite călătorii ce îi definesc timpul său, cu tot ce enunță el ca nevoie sufletească, cu tot efortul unui studiu de creație dinainte de codificările care prefac cuvântul în poezie, el pare să reziste până și aici, în mistificarea unui om care scrie. Florin devine astfel, o lume a cuvântului sau, autoritar tocmai în ambiția lui accentuată înspre himere de cuvinte. Impulsul acestei revelații îl duce dinspre propriul său elan inventat, într-un elan de autocuprindere, spre explorări ale foșgăirii nopților în crengi bântuite, înfășurate întotdeauna în șerpuirile tandre ale unor brațe de femeie, aceeași femeie, cu ochii prea albaștri... Culoare lumină, ecouri în alb-orice-culoare, rând pe rând, vrejuri de sentimente și gând întoarse ca un lujer, iar peste acestea toate, Florin savurându-si propria clipă, încât nici un romantic declarat nu e atât de intens-tânăr-visător... Și când, rostogolindu-se și pe o pantă de colină, el mai poartă cu el și un verde crud, nu-ți mai rămâne decât să-l privești, ca să înțelegi apoi, ce ți se petrece... Maria carnea ta se face scară, carnea mea idee eteree... tu vei fi acela ce vei cere găzduire la marginea lunii vremea se întrepune între noi răspunsuri repetând alfabetul începutului doar eu mă plasez obsesiv în centrul tuturor lucrurilor chiar și atingerea mâinilor tale mister ce va domni în mine va limpezi vârste frunzele saltă luminate orânduind sclipirea apei în nopți cu lună întotdeauna am avut vaga bănuială că eu semăn numai cu mine de răsărit răsar cu altcineva iar femeia e mai iubită decât iubirea albastru deschis peste eternitate pentru mine ești privirea ce se agață de lumina zilei ești somnul timpului înmugurind în pulberea vieții doar tu te mai prefaci uneori că exiști cu ochii mari de albastru în care veșnic caut constelații și veșnic ma intrigă lipsa lor văzduhul îmi scutură uimirea în poemul unui nou anotimp respiră neprihănită ziua cu noi ne invită la ospăț doar zborul umbrelor vrea să dea visului o nouă formă n-am să zbor niciodată spre nori cărări unduiesc dinspre tine spre mare îmbrățișarea fierbinte tulbură absolutul la marginea apelor între cer și mare râsete un copil își cântă melodia pe zodia fecioarei însetat de azur sus cerul stă a se face că plouă cu găleata sau poate cu amândoi ochii săi albaștri cuvinte venite în grabă mă aleg să le fiu sclav mă eliberez de mine însumi încât resimțeam acut nevoia de a construi o barcă imensă în care să punem lucrurile noastre de preț așteptând resemnați inevitabilul potop și refugiul ochilor prigoniți de lumină surâs de copil adunat în singurătatea mea mistuită de întrebări marea majoritate a timpului însă (ar trebui să schimbăm și cuvântul ăsta la un moment dat) ne așezam tăcuți unul în celălalt fix în centrul universului albi din creștet până în tălpi ne facem cu mâna unul la celălalt iar uneori îmi țin capul în nori alteori inima septembrie e timpul grădinilor suspendate umbra lor ne dezmieardă trupurile smulse din visul nopții rătăcim pe urmele speranței cineva te strigă pe nume apoi altcineva mi-a tradus numele în vechea greacă sau poate m-a confundat numai cu propria oglindire în mare unde totul se potolește sufletul celuilalt navighează într-un colț devenind propria oglindă îmi vine să-mi cioplesc dintr-un olimp albastru toiag să-mi sprijine mersul din vârful lui să nu mai văd decât esențe într-o altă vreme cu lumina plăpândă peste amintiri toamna stă sub zidul întunecat fără să răsufle brusc degetele mele îți îngrămădesc numele între mine și tine poemul acesta ca un cântec de lebădă chipul meu recompus din litere și câteva cifre uneori |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate