1.Adevărul se naște din obiectivarea conștiinței însetate de Absolut, însă care-și cizelează percepțiile cognitive din realul concret.

2.Minciuna are un vector vertical orientat înspre teluric, care secționează mintea cu structurile ei spirituale în întunericul prin care mișună viermii negativului.

3.Să-ți creezi din existența conștientizată de rațiunea ce obiectivează o realitate echivocă un interval ale cărui limite definesc : un minim caracterizat de defecte de caracter și erori existențiale și un maxim care posedă ca trăsături definitorii calitățile verosimile ale individului aruncat prin naștere într-o lume anxioasă și turbulentă și reușitele care creează materia succesului.

4.Gândindu-te pe tine însuți, îți revelezi misterul cu tente divine și-ți redescoperi lăuntricul ce vibrează în emoțiile subtile și specifice definind structura inefabilă a eului.

5.Gândind asupra celorlalți, monadele personale circulă la nivel esoteric prin oameni, creând din materia proprie substanța lumii privită ca generalizare a principiilor imanente ființării.

6.Răul ca dimensiune macabră a negativului, ca trăsătură animalică a trogloditului, ca antiteză supremă a idealului păstrat în crisalida eului, creează o stare continuă de tulburare schizofrenică ce deformează cras realitatea veridică, te transportă într-un simulacru hibrid al unei lumi halucinante care de fapt nu există.

7.Plânsul repetat, fără repere raționale, este generat sau de o remușcare de a te fi depărtat de normalitate, sau schițează curba descendentă a unei personalități diluate de închinarea la idoli falși, când ateismul rupe legăturile ancestrale cu credința, ca formă a optimismului ce transcende nemurirea.

8.Când râzi necontrolat, irațional, inestetic, hohotul scoate bufonul dinlăuntrul populat cu fantasme și zombi, iar acesta are fizionomia sarcasmului și a scabrosului.

9.Frumusețea percepută ca o estetică a formelor se încarnează în clădiri din sticlă irizată, oțel și beton, în femei fermecătoare ce fac din iubire o artă erotică, în idei care dau sevă frumosului și sublimului.

10.Estetul vede în urâțenie categoriile promiscuității născând din hidos o alergie profundă față de frumos, o antiteză față de reacțiile normale pe care o ființă sensibilă le dezvoltă în interacțiunea cu semenii.

11.Viteza cu care umanitatea se reînnoiește, se regenerează, își leapădă pieile desuetului, crește progresiv prin modernism, și asta se vede admirând centrele comerciale, fața nouă a orașelor, programe inovatoare implementate pe calculator, invenții pragmatice ce îmbunătățesc viața oamenilor.

12.Iridescența stărilor lăuntrice se reflectă în exterior prin comportamente complexe generate de afinitățile selective cu pasiunile creatoare, hobby-uri și citit, al căror compendiu construiesc în timp, prin perfecționare, erudiția.

13.Sumă a elementelor tonice, bucuria evoluează radial din împliniri, mulțumiri spirituale, plenitudini, până când atinge fericirea, pe care o văd fără conținutul ei filozofic, ca o îmbinare inefabilă a formelor, care, totalizate, transfigurează anostul existenței într-o trăire pozitivă, sublimată în sublim și extaz.

14.Cu cohorta ei de neputințe maligne și slăbiciuni acutizate, nefericirea macină un psihic labil infectat cu dezechilibre, care înclină balanța înspre depresii, când oamenii obtuzi își pierd busola orientării către rațiune și normalitate.

15.Nefericirea bulversează gândirea infestată de epidemiile dezgustului, blazării, spleenului, își are sursa negativă din neîncrederea în potențialul propriu, în calitățile fundamentale ce definesc omul, iar omul afectat de nefericire se urăște pe sine pentru neputința de a se ridica la nivelul ontologic al celorlalți și, în același timp, îi urăște pe ceilalți pentru superioritatea și adaptabilitatea lor.

16.Dezgustul față de viață provine din incapacitatea organismului de a produce celule endorfine, care creează plăcerea, din care derivă acțiunile tonifiante și activitățile prin care hărnicia domină lenea, letargia și apatia.

17.Mulțumirea de a discuta în solilocvii cu sinele, de a-ți făuri o carapace indestructibilă împotriva răutăților lumii degenerând în elucubrații și bârfe fără motivație logică, clădește piramida satisfacțiilor rafinate, cu baza – încrederea în sine și cu vârful – sagacitatea stilizată.

18.Tenacitatea, dârzenia dezvoltă și oțelește voința ca forță intrinsecă ce modelează din principii ontologice statuia adaptabilității, pe care unii o sfarmă cu barosul lașității de a înfrunta de unul singur capriciile vieții.

19.Unii nu mai suportă să se anihileze de unii singuri, să-și nege structurile dreptății, să lupte cu mijloacele urii împotriva lor, să se desființeze ca persoană și devin zombi derutați și răvășiți, mișcându-se haotic prin păienjenișul vieții.

20.Credința sinceră în religie creează o biserică pe spațiul gol al lăuntricului, în care eul citește singur din catehism, vorbește ființei exterioare despre principiile, dogmele și canoanele divine, de la amvonul realității interioare.