agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7681 .



Vedeam chipul mamei lui Șukșin
eseu [ ]
Continuare la Pelinul satului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Val.C ]

2009-08-26  |     | 




Am început să srciu câte ceva despre Vasile Șukșin. Dar n-am terminat. Cântăream până unde să merg. Căci despre el s-au scris atâtea! Apoi, totuși, ma-a luminat un gând. Acum cred că se poate face și o destăinuire. Și iată, că în cele ce urmează, o fac.
Am fost într-o vară la baștina lui Șukșin. Am intrat chiar și în casa-muzeu, m-am fotografiat cu unele dintre rudele scriitorului, ce nu mai era printre noi...
Și...iată că după acea vară în ținutul Altai, peste vreo câțiva ani, în primăvară, nimeresc la Casa de Creație și odihnă a televiziunii de pe atunci numită Centrală a URSS, aflată în apropierea Moscovei, într-o pădure rusească cu multă zăpadă chiar și după 31 martie. În timpul săptămânii era bine dacă observa-i vreo câteva zeci de persoane care, într-adevăr se odihneau acolo. În schimb, de vineri până luni, acolo veneau, vorba să fie, oamenii buni, care se veseleau de sâmbătă și chiar de vineri până luni. Mai pe scurt se făcea o agitație mare. Fiind timid încă într-un fel, dar foarte fericit că stau alături cu un artist emerit al Federației Ruse, care mai era și prezentator, crainic al televiziunii centrale și al programelor de știri „Timpul” de la Moscova, am făcut cunoștință ba cu o persoană ba cu alta, până am găsit limbă comună cu una, parcă mai din generația mea.
- Violeta Bașa s-a prezentat dânsa, care semăna mai degrabă cu o studentă agreabilă din zilele noastre decât cu o telejurnalistă.
Deși... Așa din vorbă în vorbă am ajuns la scriitorii care au fost și sânt și la care am fost în vizită. În palmaresul cunoștințelor Violetei, iar numele ei îmi sugera că poate are ea ceva românesc, erau mulți poeți. Printre mulțimea de nume cunoscute și necunoscute era și numele lui Valentin Rasputin, scriitor din Siberia, numele poetului devenit Erou al Uniunii Sovietice, Mihail Borisov. Am descoperit că Violeta știe ceva despre Ion Druță, dar încă nu l-a cunoscut. Atunci i-am propus să mergem la Teatru. La Teatrul Central al Armatei Sovietice pentru a vedea piesa „Sfânta Sfintelor” sau mai în limba română: „Tot ce avem mai sfânt” al lui Ion Druță în regia regizorului, Ion Ungureanu. Pe drum spre teatru i-am destăinuit că-mi place cum scrie și montează filmele sale Vasile Șukșin. În timpul când ne aflam în teatru, la un moment dat i-am șoptit: acest actor are ceva parcă din Vasile Șukșin.
Violeta, auzind destăinuirea s-a înviorat la față, pentru că la un moment credeam că ea are să izbucnească în plâns. De fapt era un punct culminant în piesa lui Druță când spectatorii, unii chiar generali și ofițeri în grade superioare ale armatei, nu rezistau și vărsau câte o lacrimă. Ca în filmul lui Șukșin, „Calina roșie” sau ca la alte opere dramatice de înalt dramatism.
După ce se termină piesa vă fac cunoștință cu văduva scriitorului, actorului și regizorului, Lidia Fedoseeva-Șukșina, a strecurat Violeta o frază printre dinți. Eu nu am sesizat bine propunerea, fraza ei, fiindcă după ce a căzut cortina, după ce actorii s-au închinat publicului adus într-un fel de stare de euforie dar și de emoție maximă, când s-a mai aprins și lumina, nu mai vedeam nimic afară de fețele care nu ascundeau că Moscova, uneori, varsă și câte o lacrimă.
Abia mai târziu mi-am dat seama că sunt prins în capitala Rusiei alături de o Violetă cu care nu știu unde să plec. Ea e din alt oraș al Rusiei, iar eu nu cunosc pe nimeni la ușa căruia ași îndrăzni să bat noaptea. Până la Casa de Creație și odihnă e o cale lungă pe care pe timp de noapte nu poți să ajungi ușurel. M-au prins fiorii, dar Violeta mă trăgea deja de mână, rugându-mă să aștept puțin timp lângă vestiar.
S-a întors cu o doamnă care era chiar actrița Lidia Fedoseeva-Șukșina.
Cu ea, Violeta Bașa și cu doamna Lidia, două doamne respectabile am urcat în metroul moscovit. Peste o jumătate de oră deja stam la taifas cu ele: stăpâna casei, care credeam că e muzeu, ca și la Srostki și cu Violeta în apartamentul în care a locuit Vasile Șukșin. Nu-mi venea să cred, dar așa era. Am scos din geanta pe care o purtam cu mine o sticlă cu vin tare de la fabrica de vinuri din Ialoveni și le-am propus să cinstim în memoria celui care a fost...
Apoi a venit rândul unor păhărele cu votcă. Am început să mă simt bine și să-mi amintesc ceva ce a scris frumos despre femeie Esenin, dar nu puteam. În schimb versurile lui Eminescu și chiar ale lui Grigore Vieru veneau parcă dintr-un izvor.
Două femei și un bărbat. Eu am venit la Moscova din sud-estul Europei, Violeta tocmai de la Vladivostok, de aproape de Japonia și China, toți ne-am vărsat amarul între pereții care au cunoscut amarul pelinului, amarul suferit de Vasile Șukșin.
Încă se mai simțea zguduirea pe care am avut-o la Teatru. Eram și mai departe zguduit de mărturisirile femeii care a fost alături de marele artist și scriitor.
- Ce păcat că n-am înregistrat nimic! Ba și mai rău. Am promis că nu voi scoate nici o vorbă despre această întâlnire până nu voi trece ecuatorul vârstei. După 50 de ani, da, după 60 bineânțeles... dar mai devreme nu.
Mi-am ținut promisiunea și iată acum, pentru prima dată vin și vă mărturisesc.
Mult timp am discutat piesa lui Ion Druță. Ne-am minunat de caracterul lui Călin, de al Mariei cea din Sfânta Sfintelor/ Sveataia Sveatîh.
Femeile atunci mi-au mărturisit că și pe mama lui Vasile Șukșin o cheamă tot Maria. Ca pe Maria, Regina României mari. Căutam tangențe, găseam interferențe. De, pe atunci încă nu-mi permiteam să scriu propriile-mi poezii. Găseam și eu niște epitete pentru a le îmbărbăta. Dar până la urmă nu știu precis cine avea mai mare nevoie de ele. Căci îmi povesteau aproape ambele, ba despre un episod din viață, ba despre altul până au ajuns la aceea că mama scriitorului Maria Sergeevna Șukșina a dorit să-și înmormânteze fiul la baștină, în satul Srostki, din Altai, dar scriitorii din Mosccova au convins-o că nu trebuie și pe Vasilii Șukșin l-au îngropat la cimitirul „Novodevicie” din Moscova, acolo unde doarme somnul de veci și artistul Vladimir Vîsoțkii și mulți alții pe care noi încă copii fiind, iam iubit pentru ceea ce făceau ei în domeniul lor de activitate, fie în artă muzicală, fie în teatru sau cinematografie, proză...
Din spusele văduvei scriitorului, actorului și regizorului filmele căruia au luat multe premii și mențiuni la festivalurile naționale și internaționale, îmi imaginam ceremonia de rămas bun. Astăzi pot să fac o paralelă cu plecarea în neant al poetului Grigore Vieru. Și dacă, la Chișinău nu demult oamenii puneau în sicriul cu poetul Grigore Vieru doar trandafiri, sau lalele, apoi la Moscova, în sicriul lui Vasile Șukșin unii oameni strecurau alături de trandafiri și niște pomușoare roșii de călin roșu. Sub pomușoare mai apoi rudele, soția descopereau cruciulițe de aur, icoane în miniatură și multe alte simboluri ale eternității pe care n-a dovedit să le plaseze în filmele la care a vist să le monteze, pentru că... Probabil, știți de ce?
Și dacă stai astăzi bine și cugetezi, observi că și lui Vasile Șukșin parcă i se potrivesc cuvintele lui Grigore Vieru al nostru din Legământul Dumisale în care spune despre carte:
„S-o lăsați așa deschisă –
Ca băiatul meu sau fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.”
Desigur, nu mă refer doar la Cartea lui Eminescu, ci și la Marea Carte a Vieții.
Pomenindu-l pe Vasile Șukșin în seara de după vizionarea piesei „Sfânta Sfintelor” sau „Tot ce avem mai Sfânt”, dimineața, atât eu, cât și cele două femei minunate: Lidia lui badea Vasile Șukșin și Violeta Bașa călătoream imaginar prin spații. Porneam parcă de pe malurile Oceanului de la Răsărit, numit Pacific sau Liniștit și ajungem la Atlantic, evocând o ghicitoare fără de sfârșit a poetului Grigore Vieru. Pentru că chiar atunci ne întrebam și noi:
„Da oare...
Ce izvor
Se i-a după om?
- Glasul mamei.
Ce e dulce/ Și nu se aduce?/ - Buzele mamei.
Ce se înălbește/ Și nu se sfârșește?/ - Părul mamei.
Care stele pe cer,
Cad amândouă odată?
- Ochii mamei”
În dimineața zilei, unde, poate că Vasile Șukșin ar fi ajuns octojenar, și poate că și Grigore Vieru și alții...cădeau pe cerul rece și senin mai multe stele. Cădeau. Ca ochii mamei Maria, Ana, Ecaterina, Doina...
Cădeau ca lacrima din chipul mamei.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!