Zoltan Terner

A etala – etalare
Glose

La jocul de cărți, a etala înseamnă a da pe față cărțile, mai ales cele „tari”, atuurile. Spre a fi admirate. Ostentativ, demonstrativ.
Când e vorba de defectele fizice, în mod normal, oamenii și le camuflează, și le acoperă decent, și le cosmetizează.
Omul își etalează neputințele trupești, bubele și infirmitățile corporale doar atunci când urmăresc să stârnească mila, compasiunea. Pentru a-l determina pe cel căruia i se arată ostentativ beteșugurile trupești, să ducă mâna la buzunar și să scoată portofelul. În aceste cazuri, exagerările și trucajele ajung la o adevărată artă. Impostura în cerșetorie atinge uneori perfecțiunea.
Exhibiționismul fizic poate fi și semn de deteriorare mintală. Dar nu despre asta vorbim.
De când cu media electronică, cu blog-urile, cu accesul liber al orișicui la cuvântul tipărit, orice netot are posibilitatea să-și facă publicitate bubuitoare. Spațiul virtual al Internetului și publicațiile pe hârtie oferă câmp nelimitat pentru auto-etalarea gălăgioasă și stridentă a propriei persoane. În texte, în imagini statice sau în mișcare care să ajungă la mii sau zeci de mii de semeni și/sau nesemeni.. De ce o face ? Pentru ca lumea să afle că există. Că arată bine. Că e tânăr sau tânără. Că are „gânduri”, că are cuvinte „frumoase”, că are vise, că are ziceri haioase. Că are mamele super sau bicepși impunători. Că gândește cu.... Că e...Fenomenul nu e greu de înțeles. „Persoana” , fie ea și o nulitate a nulității, vrea să se știe că există pe lume. Nimic mai omenesc.
Dar etalarea în public a propriilor neajunsuri mintale oare ce profit urmărește ? Exhibarea prostiei pe Internet sau pe paginile tipărite ale unor publicații, a devenit o adevărată molimă. Fenomenul este de-a mirărilea. A te făli cu propria prostie personală nu este un non-sens ? Pentru orice minte normală, a-ți exhiba agramatismul, semidoctismul sau sfertodoxismul, dificultățile în gândire și exprimare, e un fel de auto-gol, e caricaturizarea de bunăvoie și nesilită de nimeni, a propriei imagini. Cel care își exhibă infirmitățile fizice speră la o pomană. Dar cei care practică exhibiționismul în materie de deficiențe mintale la ce speră ? La ce profit se gândesc, etalându-și slăbiciunea mintală , golurile culturale, vidul spiritual? Ce așteaptă ? Admirația ? Da ! Și nu de puține ori aceasta vine. Cu elogii, aplauze, titluri, superlative. Explicația ? Ne-o dă faimoasa zicere despre „dialectica succesului” prostiei: „Orice prost găsește pe cineva și mai prost decât el care să-l admire”. Să nu-mi spui, stimate cititorule, că în această speță nu cunoști cazuri concrete doveditoare, că nu te voi crede.
Mai spune înțelepciunea populară: „Dacă tăceai, filozof rămâneai”. De pildă: - Dacă tăceai, după fruntea lată și încruntată, după pipă, lavalieră și aere, aș fi zis că ești cel puțin artist de elită sau profesor universitar. Dar ai comis o imprudență fatală deschizând gura și articulând câteva cuvinte care indică totala-ți imbecilitate. Valabil și pentru cucoane și pentru cuconițe. Fie blonde, fie brune. Ele au însă, uneori, o scuză absolută: sunt posesoarele unei alcătuiri fizice trăznitoare. Sunt sexy-bombe. Au tot ce le trebuie să-i scoată din minți pe bărbați. Și să nu bage de seamă că, blonda...În fond mintea din cap la ce i-ar mai folosi ? Și-a etalat aproape toate atuurile. Perfecțiunea fizică ce nevoie mai are de, scuzați, inteligență...cerebrală.
Asta o știau și grecii din antichitate, transmițându-ne celebra anecdotă despre curtezana Phryne. Adusă în fața judecătorilor pentru delictul de imoralitate, și-a azvârlit de pe ea toate vestmintele. Făcuți mat, toți jurații au votat „nevinovată”.
Printre zicerile populare românești mai este una care se referă parcă tot la...fotogenie și intelect : „Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?”
Dar, am cam cam ieșit din tema pastilei. Trebuie să fiu eu însumi atent și să mă controlez/suspectez tot timpul: Oare nu devin și eu exhibiționist ?
Am ajuns aproape de capăt și tot nu-mi intră în cap așa o blestemăție: Cum e posibil ca, în materie de minte, învățătură și caracter să te arăți lumii cu fundul gol, cu bube cu tot ?
Ce nevoie drăcească te împinge să etalezi în fața unei lumi întregi, urâțenia ta sufletească, invidia, răutatea, micimea de caracter, goliciunea mintală, carențele în cultura minimală, bâlbâiala logică și opacitatea totală la idee și la sens ?
Strigând, eventual, ca să se audă până la Galați:
„Priviți-mă, ascultați-mă, admirați-mă, sunt artist, sunt poet, sunt cel mai talentat, sunt cel mai deștept, sunt cel mai...Cel mai !
Sunt cel mai tare din parcare !