agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-17 | |
de ce ard? de ce te scriu și-i scriu pe toți pe care-i iubesc? de ce mă rescriu pe mine și toate de la început?
cel ce m-a făcut, m-a făcut cu un ochi în frunte, ochi de ciclop spre ceea ce-mi pot imagina; uneori văd doar cu ochiul ăsta, alteori cu doi, atunci când văd cu toți trei, sunt profund nefericită, eu sunt făcută să văd cu un ochi și mi-a spus demiurgul că veșnicia mea e aici în frunte, în nesiguranța unui singur iris; mi se întâmplă destul de des, când intru pe ușa unei biserici, să-mi vină în minte cuvintele de pe poarta iadului, din infernul lui Dante..voi che entrate qui lasciate ogni sperantza..oribil, nu? ce legătură are ușa bisericii cu poarta iadului? în setările mele scurtcircuitate, are; speranțele țin de viața, de viața asta, nu de viața de apoi; cum îți sună...sper să trăiesc veșnic, adică să nu mor niciodată, adică să fiu tot timpul, să ascult mereu coraluri gregoriene, într-un leșin de fericire tâmpă, lobotomică, versus...reia-mi al nemuririi nimb și focul din privire și pentru toate dă-mi în schimb o oră de iubire? Hyperion nu cere pustiuri, cere enorm, o oră de viață în care să simtă sânge cald prin vene și știe ce oferă la schimb; nimic; o gaură neagră, singurătate aurită, metagalactică, sete, sete de repaos; vax, cine ar vrea așa ceva, nu-i ăsta iadul? mereu, nimic, sete; știi de ce cred că nu i-a fost aprobată cererea? demiurgului i-ar fi rămas și mai multă sete și mai multă tăcere înțeleaptă, raiul nerai și iadul de sub unghii, de sub piele, din infinitul unui clipit de gene; îți spuneam odată că nemurirea mă-nfioară, de-asta mă-nfioară; ai văzut vreodată pe pereții bisericilor niște ființe făcute doar din capete și aripi? fiecare sfânt își are numele și povestea lui, heruvimii nu au nici nume nici poveste, ei sunt doar aură și aripi, un soi de oglindă a veșniciei, uitare în uitare, ca și cum nemurirea ar fi alzheimerul absolut; babele îngenuncheate în rugi nu mai pot fi mirese, nu mai pot fi frământate de mâini și arse de buze, patul lor de nuntă e sicriul și nemurirea orgasm le este; aglomerație mare de sfinți pe zidurile bisericii, demiurgul e generos cu absolutul și zgârcit din cale afară cu clipa; îi ceri trăire și-ți dă înțelepciune, îi ceri speranță și-ți dă raiul; câteodată mă gândesc că păstrează clipa pentru el, undeva într-o pivniță, ferecată cu șapte lacăte, ca nebunul lui Fowles, colecționarul de oameni și de fluturi; și atunci cum să nu ard? cum să nu ard când veșnicia toată e în secunda în care te văd printr-un singur iris și te ating cu vârful degetului arătător?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate