agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2701 .



Ioan Florin Stanciu, un prozator viguros...
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ioanflorin ]

2009-10-03  |     | 



Ioan Florin Stanciu,
un narator viguros, dăruit cu frâiele
calofilului


Valentin Sgarcea

Literatura de sertar pare a-și fi trăit veacul, înainte de a se fi constituit ca segment cultural convingător și substanțial. A fost o zvâcnire palidă, rarefiată, truncheată. Vocile din diaspora n-au putut acoperi un teritoriu pe bună dreptate văzut ca unul al așteptărilor justificate. Mai există încă un compartiment destul de interesant, încât să se poată prelungi prin editări: scrierile începute sub anii dictaturii și revăzute acum. Asta în cazul unor conștiințe literare acute, al unor condeieri care știu că împărtășesc experiențe fundamentale, fără a cădea în capcana grafomaniei.
Eminentul profesor constănțean Nelu Stanciu, cunoscut în mediile literare dobrogene încă înainte de '89, sub pseudonimul Ioan Florin Stanciu, prin texte lirice, dar și prezent în volumul colectiv de proză "Vânzătorul de enigme" (Editura Europolis, 1993), îi surprinde plăcut pe cititorii săi cu un amplu roman: "Apocriful necredinciosului Toma" (Editura Mayon, București, 2008)
Palidele reminiscențe autobiografice, confirmarea unor secvențe de viață într-un mediu halucinant (satul natal, recognoscibil în Corbul natal), în care experiențele didactice sunt grefate pe ideologia "la zi", într-o permanentă juisare spre altceva, par a constitui substanța narativă. Asta la o primă lectură. Încercând a decopcia însă tehnicile narative, constați că factologia e de mult depășită și că autorul e unul matur, stăpân pe propriile mijloace de expresie, cu care intră fără ezitare în miezul unui story desfășurat concentric, dar din care se desprind secvențe memorabile. Mai mult decât atât, punctul fierbinte al firului narativ rămâne, pe parcursul celor 250 de pagini, mediul didactic. Or, se știe, acesta e unul al banalităților cotidiene sau, cel mult, obiect de satirizare. Inteligența scriitorului survolează însă spațiul, spre a se situa la o înălțime îndeajuns de confortabilă, încât să poată vedea totul sub lupă. Suntem într-o Românie apocaliptică, cu ogoare culese toamna târziu de elevi, cu ședințe trântite în nas când ți-e lumea mai dragă, cu profesoare lălâi și directoare balcâze și dezabuzate, cu controale "de la centru" inopinate, dar anunțate la timp, să se știe, cu primari coborâți dintr-un bestiar nebănuit, cu legendele locului și oamenii lui legendari - bețivii și inevitabilii pierde-vară, un întreg alai carnavalesc, o colcăială bizantino-balcanică în așteptarea a ceva nelămurit, înapoia căreia veghează vigilența tovilor activiști surclasați întotdeauna de ceilalți tovi - securiștii ascunși pe după draperiile istoriei.
Nu insist asupra cheilor propuse de autor inițiaților. Poate, cu altă ocazie. Deocamdată, e de semnalat nivelul colocvial asumat de un personaj emblematic - Auraș - cel care trage cortina pentru prolog, dar și pentru epilog. El dă tonul unor pasaje dialogate memorabile, aforistice, pline de miez și șarm local. L-aș apropia de unele dintre personajele lui Emil Mladin, din "Părintele Mavrodin" sau din "Obsesia", excelente romane ale unui univers românesc prea puțin explorat. Practic, tândăleala după-amiezelor, buzăreala și miștocăreala defensivă, pârțoleala programată sunt semnele unor defulări, ale refuzului asumării unei istorii pe care toți și-o ciuntesc și nimeni nu și-o asumă. Vocea auctorială se aude din mai multe unghiuri, iar nararea la persoana întâi dă șansa integrării în carnaval. Ioan Florin Stanciu are știința de a auzi și transmite vorbirea, în datele ei locale: "Da' să mă bată Dumnezeu, că noi am aflat abea pân aprilie că, mai pă ormă și mai pă la spate, venise la Sfat o altă scrisoare d-asta plină dă ștampile și dă pecetii, în care Dej ne beștelea că n-am făcut, că n-am dres și n-am lămurit lumea... Că am mâncat posmagii dăgeaba, carevasăzică..." (p.88)
Nu rare sunt situațiile în care, mai ales prin Auraș, autorul se dovedește un practician al stilului livresc, stăpân pe limba veche românească, mustind de farmec: "Ca să mai ucidem pohtele acestui trup păcătos, predica el apoi asemenea nicolaiților lui Flaubert, să-l exterminăm prin dezmăț și să lăsăm spiritul să se înalțe liber la judecata de apoi, acolo unde smoala, pucioasa și focul cel veșnic n-or să mai izbutească nimic împotriva mult prea pătimitei noastre cărni, îndeajuns de afumată și de otrăvită..." (p.31)
Calofil și atent la expresivitatea frazei, Ioan Florin Stanciu întâi o ascultă și apoi o așterne pe hârtie. Lucru mai rar în ziua de azi, când sub mantaua generoasă a postmodernismului, fel de fel de nechemați comit proză de-a-mpicioarelea.
Memorabile portrete! Cel al femeii de serviciu din școală e de-a dreptul savuros. Vin apoi portretele activiștilor de partid, grozavii de la partid, coborâți din GAZ pentru a inspecta. Caricate, acestea amintesc de vânzoleala produsă în gubernia din "Revizorul" lui Gogol: directoarea devine un satrap ad-hoc, parcă spre a dovedi că răul nu ne vine din afară, ci ni-l facem noi înșine.
Proza inteligentă a lui Ioan Florin Stanciu lasă destul loc ironiei și satirei. O satiră rarefiată, inaccesibilă amatorașilor, una din stirpea lui Ilf-Petrov. Din ironie, țâșnește vioi și autoironia: nimic nu este întâmplător în această lume pe care ne-o asumăm, fiindcă ne-am construit-o.
Fără nimic didactic sau moralizator, romanul "Apocriful necredinciosului Toma" are o morală însumată. De aceea, tonul e detașat, fără nimic inchizitorial.
Următoarea scriere, pe care autorul a promis-o cu ocazia lansării acestui volum, sper să stârnească interesul meritat. Deocamdată, semnalăm cu entuziasm prezența, în spațiul literar, a unui talent viguros, matur deopotrivă. Deoarece lui Ioan Florin Stanciu i se potrivește de minune formula sartriană: "Important nu e ce au făcut ei din mine, important e ce am făcut eu din ce au făcut ei din mine."
Din păcate, o editare nu tocmai pe măsura valorii textului! Coperta banală, legătura filelor deficitară, tehnoredactarea cam lăbărțată, cu litere culese cu un corp cam mare ar trebui să dea de gândit editorilor pentru apariția viitoare.
Niciun reproș autorului - decât poate acela că, după prima sută de pagini, ar fi putut schimba registrul - proiectând story-ul în actualitate. A preferat lumea sub lupă și bine a făcut, căci a dovedit autentice calități - lumea veche, ca o insectă scârboasă, care trebuie distrusă metodic, cu cinism și detașare deopotrivă.


Acest eseu, aparținând domnului Valentin Sgarcea, prozator, om de teatru și cronicar literar, a apărut în revista de cultură și dialog interdisciplinar Agora, anul IX, nr. 35-36, 2009.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!