agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-29 | |
Disertație despre caracter
Moto: ,,Încearcă să fii prieten cu un ticălos.’’ Marin Preda 1 - Un tiz de-al lui Marin Preda 3 – - Gemenii, genotipul și caracterul 4 - Ce ne determină caracterul? 4 – Povestea cronotipului uman 5 - Ce spune astrologia despre caracterul omului? 6 - Zodie cu o bună reputație 7 - Ce suntem? Instrumente a ceva mai presus de noi? 8- Despre lucrurile rele, pe care unii le cred bune 9 – Ce ascund expresiile ,,partener al poporului’’ 10 – Morfopsihologia omului caion Marin Preda a avut în adolescență o experiență nefastă cu un prieten, un instinctual, la fel ca cel de-al treilea …escu, un tiz de aceeași vârsta inocentă ca și el. Scriitorul se întreba siderat, cum este posibil ca la vârsta de treisprezece – paisprezece ani - vârsta inocenței, un prieten să fie atât de ticălos. ,,În copilărie eram prieten nedespărțit cu un tiz, mergeam împreună cu caii pe la loturi. Alteori ne înțelegeam ca dimineața să am eu grijă și de-ai lui iar el să aibă după masă. Și-ntr-o zi când vin pe miriște să-l schimb îl găsesc plecat, iar caii erau pe miriștea altuia. Până să-mi dau eu seama de ce se întâmplă (erau mai mulți băieți adunați) văd că se apropie de noi un individ negru la față și îmi zice:> Și până să-i dau eu un răspuns ( sunt oameni care nu așteaptă un răspuns) îl văd că ridică ciomagul și îmi trage două lovituri cumplite în cap. […] Seara, în timp ce lăsam caii să intre în curte l-am întrebat: În loc să-mi spună ceva care să-l scoată din cauză[…] îl văd că rânjește și îmi întoarce spatele. N-am înțeles decât târziu de la alții. Dinadins o făcuse, știa că insul acela cu miriștea era un om negru nu numai la chip, ci și la suflet și dusese caii pe miriștea lui tocmai ca acela să mă prindă și de aceea plecase dinainte. La o vârstă așa mică (să fi avut treisprezece sau paisprezece ani) se putuse naște în mintea lui… tocmai împotriva unui prieten…’’ (Marin Preda – Viața ca o pradă,pp112-113). S-a văzut cum omul acela negru la suflet nu doar la chip a lovit mișelește un copil, fără să aștepte explicații de la acesta. Un instinctual nu așteaptă explicații – un instinctual lovește. Pumnul și palma de la Ploiești denotă la cel de-al treilea …escu o instinctualitate dominantă, deosebit de periculoasă. Cine lovește mișelește un copil, nu va ezita să lovească mișelește propriul popor. Ezitările în răspuns, justificarea că poate l-a înjurat copilul, dezvăluie o conștiință încărcată de aceste păcate și teama de judecata publică face ca inconștientul să-l trădeze. Că acestea sunt arme de campanie electorală, că unii le folosesc tocmai acum din interese oculte și nu atunci în 2004, asta e mai puțin important pentru tema noastră. Important este că acestea sunt consecințe ale efectului de bumerang (aceleași atacuri murdare le-a uzitat și cel de-al treilea …escu în campania electorală), iar acum se întorc ca un bumerang asupra lui. În viața asta totul se plătește, nu în cealaltă în purgatoriu sau în iad. Există, spunea un mare criminalist român, o justiție imanentă, a plății și răsplății. Culegi ceea ce semeni. Un instinctual se naște sau devine. Cel ce se naște poartă povara ereditară, cel ce devine este victima unor experiențe nefaste din copilăria, un copil părăsit de tată, o anumită dramă trăită care îi deformează spiritualitatea și percepția asupra lumii și îi amplifică instinctualitatea. Am avut ocazia să văd cum o fetiță de cinci ani, părăsită de tată avea o atitudine sadică față de mica ei prietena care credea în această legătură specific umană. Părăsită de tată, psihicul îi amplificase un anume sadism, o anume dorință instinctuală de a face rău. Avea predilecția de a-și chinui prietena. Știind-o atașată de ea, că pune suflet în această legătură, când simțea nevoia sadică s-o chinuiască; îi spunea că nu mai vrea să fie prietenă cu ea. Cealaltă se simțea deosebit de afectată și plângea. Asta era protecția psihică manifestă a micuței, s-o vadă pe prietena ei plângând, probabil, invidiind-o inconștient că aceasta are un tată. Această atitudine îi dădea satisfacția aceea sadică a răului proiectat asupra prietenie sale. Dar ce substrat psihic ne determină caracterul? Studiile efectuate pe gemenii uniovulari au dovedit preponderența dominantă a determinării genetice în raport cu cea a factorilor de mediu; raportul de determinare este de 66-99%, în favoarea determinării genetice și doar de 01-34 % în favoarea factorilor de mediu. Cercetările comparative efectuate asupra inteligenței și caracterului gemenilor uniovulari, a celor dizigotici și a fraților obișnuiți, arată clar, o asemănare mult mai mare la gemenii uniovulari, chiar crescuți în medii și familii diferite, în raport cu ceilalți frați, dizigotici și normali. Din cercetările psihogenetice, întreprinse de Gheorghe Oancea-Ursu asupra gemenilor monozigotici(MZ), rezultă că în cazul acestora, caracterul merge de la identitate până la similitudine. Concluzia cercetătorilor, pe care autorul îi citează, demonstrează că în ceea ce privește caracterul - ,,genotipul constituie baza’’. ,,În general, din examinările clinice de caracter și personalitate, a rezultat că gemenii MZ prezintă, în cea mai mare parte a lor, o identitate completă sau o similitudine care la alți oameni nu există, atât în structura fundamentală, emotiv –motivațională, cât și în globalitatea personalității. Observațiile au fost rezumate în concluzia că și determinate de genotip, care în punctele hotărâtoare ale existenței se dovedește un factor decisiv.’’ (Gheorghe Oancea-Ursu – Ereditatea și mediul în formarea personalității, pp.246-247). ,,Straturile adânci ale ființei’’, despre care vorbește autorul mai sus citat, se constituite în rețelele neuronale fundamentale(cele cu care ne naștem). Aceasta îndreptățește concluzia primatului determinării genetice în raport cu cea a mediului. Prin urmare, caracterul nu se formează, caracterul ne formează ca ființe umane. Totuși, în pofida dominante genetice, accidentele suferite în copilărie pot amplifica sau diminua anumite tare de caracter ereditar. În aceeași determinare se înscrie și caracterul individului, după cum arată cercetările efectuate de francezi în domeniul caracterologiei și morfopsihologiei. Aceste cercetări țin de fenotip, or, fenotipul este generat de combinarea genelor celor doi genitori în proporție de 50 la sută fiecare, cu o dominată fizică, mintală, psihică și spirituală a unuia sau a celuilalt dintre genitori, în funcție de segregarea genelor. Segregarea genelor este conceptul fundamental al geneticii mendeliene, și privește asemănarea dintre genitori și copii acestora. Cum se explică deosebirea atât de mare dintre frații obișnuiți, când fenotipul acestora provine din aceeași informație genetică (din același spermatozoid și ovul)? Cum se explică deosebirea de caracter dintre genitori și progenituri? Informația din cei 23 de cromozomi masculini se schimbă de la expulzarea unui lot la altul, în vreme ce la femeie, informația din cei 23 de cromozomi se schimbă lunar, odată cu eliberarea unui nou ovul. Poate oare influența anumiți factori externi( de mediu și cosmici) combinarea informației din gene în procesul meiozei ( procesul de formare a spermatozoizilor) sau în procesul ovulației? Se pot lua în considerare determinările astrologice? Din acest punct de vedere mai realist, fiind argumentat științific este așa numitul biocron – un ceas biologic - inventat de profesorul Iancu Scutașu Comăneanu, brevetat în 1975 și medaliat cu argint la Geneva,în 1976. Din combinările posibile între anotimpuri, faze selenare, alternanța zi-noapte, rezultă 64 tipuri de timp, care se reflectă și se acumulează în natura organică, organismele devenind, prin adaptare, biocroni specifici celor 64 de cronotipuri. Cronotipul uman care rezultă cuprinde în el data nașterii – ce reflectă încărcătura sa energetică în momentul nașterii, locul nașterii, hrana specifică zonei și fazele de vitalitate energetică ale părinților în momentul concepției. Faptul că m-am născut într-o anumită perioadă, zi, lună, an îmi pune automat o anumită pecete asupra caracterului? Influențează factorii cosmici combinarea informației în procesul meiozei sau combinarea din procesul mitozei (procesul formării celulelor stem și somatice ale organismului)? De ce totuși astrologia ia în calcul data nașterii și nu data aproximativă a concepției? Coincidențele frapante între nașterea unui individ și fenomenologia zodiei îi face pe mulți să se întrebe dacă nu există o corelație deterministă în ceea ce privește individul născut într-o anume zi și previziunile caracterologice ale zodiei. Cu toate că astăzi astrologia apelează la cele mai noi teorii din domeniul fizicii, cosmologiei, geneticii, știința nu a putut dovedi această determinare a caracterului unui individ de către astre. Coincidențele sincronice între o anume zodie și caracterul omului ne pot însă impulsiona la meditație. De unde vine o asemenea determinare? De la genom, de la mediu, de la astre sau de la constituția somatopsihică? Determinarea ereditară privind inteligența , caracterul, emotivitatea, sănătatea nu corespund unor unități genetice( nu pot fi localizate în anumite gene), ele sunt trăsături continue și au o bază multifactorială și poligenă( Gheorghe Oancea – Ursu 1984). Se cunoaște că cel de-al treilea …escu este născut pe 4 noiembrie 1951, în Constanța și este după zodiac un scorpion deplin. Găsesc în Dicționarul diabolic al lui Jacques Collin de Plancy o uimitoare descriere a scorpionului care coincide izbitor cu caracterul celui de-al treilea …escu.,,Scorpionul(acesta este Orion,( un vânător din categoria giganților) pe care Diana l-a transformat în scorpion și l-a așezat în rândul constelațiilor. El transmite oamenilor răutate și șiretenie. Scorpionul domină cerul de la 22 octombrie până la 21 noiembrie. Bărbații ce se nasc sub această constelație vor fi cutezători, obraznici, lingușitori, perfizi, ascunzându-și răutatea sub o aparență binevoitoare. Vor spune ceva și vor face altceva. Vor fi secretoși și prefăcuți. Vor iubi fructul oprit. Temperamentul lor furtunos îi va face nestatornici. Vor bârfi pe alții, vor fi ranchiunoși, vorbăreți și vor avea momente de melancolie. Cu toate acestea, în mod obișnuit, vor fi veseli , le va place să râdă pe seama altora, vor avea puțini prieteni, pe care îi vor stârni împotriva dușmanilor lor.’’ (Jacques Collin de Plancy – Dicționar diabolic , pp. 51-52). E o descriere a caracterului celui de-al treilea …escu izbitor de fidelă. Dacă este așa, acest determinism astral mă îngrozește, mă face să cred că nu avem liber arbitru și că destinul nostru e prestabilit de astre. E bizar. Dar oare așa este? Să vedem mai întâi ce spune zodia contracandidatului celui de-al treilea …escu! Mircea Geoană este născut la 14 iulie 1958, în București, este deci un rac deplin. El provine dintr-o familie în care tatăl a fost cadru militar( fără a preciza arma) și mama inginer la ITB. Același dicționar diabolic spune despre rac următoarele: ,,Racul (Este vorba de crabul [racul] care l-a mușcat pe Hercule în timp ce omora hidra de Lerna și care a fost așezat printre constelații). El aduce oamenilor neplăceri. Bărbaților care se nasc sub această constelație le plac femeile, oricare ar fi ele, alergând după plăcerile iubirii. Din această cauză vor avea procese și certuri, dar care adesea vor fi în favoarea lor . Vor călători pe mare și vor fi expuși la mari pericole. La un moment dat vor cădea în mizerie, însă descoperind, o comoară , se vor îmbogăți. Acest horoscop indică o aplecare a omului spre lăcomie, dar în anumite privințe se observă și prudență, inteligență și o anume doză de modestie’’ (ibid. pp.56-57) După cum se vede avem de-a face, în primul caz , cu un ins cu dominantă mintală instinctuală, iar în al doilea caz, cu unul care își consumă energiile instinctuale în relații cu femei sau și le reprimă; singura instinctualitate care l-ar putea domina fiind lăcomia pe care însă și-o reprimă cu prudență. Descrierile caracterologiei astrale par să corespundă întocmai caracterului celor doi candidați. Un scorpion și un rac: paradoxal în cazul celor doi – primul venit de pe mare, cel de-al doilea de uscat. Suntem deci programați caracterial, indiferent cine determină aceste programări comportamentale (codul genetic, mediul, astrele sau constituția somatopsihică) dar acțiunile și opțiunile noastre sunt libere în pofida acestor programări ale caracterului. Avem liber arbitru, căci avem capacitatea de a opta în varii împrejurări. Dar caracterul ,,în punctele hotărâtoare ale existenței se dovedește un factor decisiv.’’ Acest lucru arată că deși avem liber arbitru, răspunsul nostru la stimulii exteriori este în funcție de caracterul fiecăruia, așa cum arată Gheorghe Oancea-Ursu. – ca factor decisiv. Inteligența noastră este nemijlocit legată de caracter, de dominata instinctuală sau dominanta morală. Rămâne discutabil ce ne determină caracterul – ereditatea genetică, mediul, astrele sau constituția somatopsihică, dar răspunsul nostru la evenimentele exterioare este în concordanță cu acesta. În dialogul Menon Platon caută aceeași explicație a genealogiei caracterului, pe care, el îl numește virtute. ,,Ai putea să-mi spui Socrate, dacă virtutea se poate preda sau nu se poate preda, ci trebuie desprinsă prin exercițiu sau nu poate fi desprinsă nici prin exercițiu, nici învățată , ci există în oameni de la natură sau altfel?’’ (Menon 70 a). Platon ajunge la concluzia că virtutea unui om este de natură divină. Ca de obicei, înainte de a răspunde de unde vine virtutea, Socrate vrea să știe ce este virtutea. Și Socrate, ca de obicei, găsește două calități care definesc virtutea: spiritul dreptății și înțelepciunea. Ambele calități conțin intrinsec discernământul moral și definesc pe omul de caracter. Căci un om nu poate fi înțelept fără discernământ moral, iar spiritul dreptății este chiar esența discernământului moral. Un individ poate fi deosebit de inteligent, dar dacă îi lipsește discernământul moral( care ține în speță de sănătatea sa psihică), nu poate fi un om înțelept. Dacă virtutea este principala calitate a omului de caracter și dacă virtutea înseamnă într-un fel rațiune, după cum afirmă Platon în Menon, atunci omul lipsit de caracter este rațional, în pofida aparentei logici minții sale. Instinctualul, prin excelență, este omul lipsit de caracter. Logica omului de caracter este logica deductivă, bazată pe premise reale sau pe logica tradițională a silogismului ori a logicii moderne numită și logica matematică(Boyle, Frege), e logica căii de mijloc a rațiunii. Cum am mai afirmat, citându-l pe Pascal, tot ce iese din calea de mijloc iese din rațional. Prin urmare, logica omului lipsit de caracter este o logică a iraționalului, a absurdului. Logica omului lipsit de caracter este sofismul. Sofismul este o logică a iraționalului, căci minciuna ține de irațional și de absurd, nu de adevăr, ca logică a raționalului. Logica, ca știință generală a inferențelor, este deductivă. Acest tip de logică trebuie să ne conducă la o concluzie adevărată. Cel care nu urmează regulile logicii deductive, fie se contrazice, fie dacă nu reușește să tragă o concluzie, eșuează în aporie. Or, sofismul este prin excelență un fals, căci premisele de la care se pleacă sun false; este un raționament care conține o aparență de adevăr, formulat cu intenția de înșela. Pericolul sofismelor constă în ingeniozitatea metaforică care merge la suflet, induce și instigă sentimente de iubire și de ură. Omul politic fără caracter este prin excelență un sofist. Logomahia este practica lui sofistică. Deși inițial, sofiștii erau considerați înțelepți, lipsa lor de caracter l-a făcut pe Platon să-i considere șarlatani. Sofiștii greci au inventat în perioada de înflorire a democrației ateniene această magie a cuvintelor cu care înșelau și manipulau pe cetățenii Atenei și pentru care pretindeau bani. Sofiștii erau profesori ambulanți care țineau discursuri numai cu scopul de a învinge. Vraja retoricii sofistice consta în puterea metaforică cu care un politician convingea majoritatea mulțimii de cetățeni atenieni. După Protagoras, sofistul este investit cu misiunea de a dirija poporul. Sofistul este, prin excelență, un mincinos , un amăgitor, un șarlatan. Poate de aceea marea majoritate care compun clasa noastră politice o constituie sofiștii. Platon a sesizat pericolul care îl reprezintă pentru democrație sofiștii și de aceea i-a criticat și ironizat în dialogurile sale. Interesant este că succesul sofiștilor atenieni a coincis cu dezvoltarea democrației ateniene. Pentru sofist nu mai exista un adevăr unic. Adevărul este individul , căci individul este, după doctrina lui Protagoras, ,,măsura tuturor lucrurilor , a celor ce sunt întrucât sunt, a celor ce nu sunt întrucât nu sunt.’’ Cum ar spune cel ce-al treilea … escu: ,,Priviți la mine! Eu sunt adevărul! Eu sun viața! Eu sunt iubirea! ’’ Ceea ce conferă omului un anumit caracter, fie pozitiv, fie negativ , ține mai degrabă de dominata sa psihică, de formația sa psihologic-culturală; omul de caracter are ca dominată psihică o concepție pozitivă despre viață, anume calea de mijloc a rațiunii , ceea ce Socrate afirma mereu, preluând dictonul de pe Templul din Delfi,, Nimic fără măsură!’’, discernământul moral și conlucrarea raționamentelor; omului lipsit de caracter sau cu un caracter negativ are ac dominată potențele sale instinctuale. Dominantele psihice spune psihologul Ion Holban sunt aspecte psihomentale moștenite sau dobândite. ,,Dominanta are un caracter hegemonic și se poate exprima pe linia talentelor speciale, a temperamentului, a afectivității, a caracterului și, de cele mai multe ori, a motivației. […] omul este ceea ce exprimă dominanta personalității sale. […] Dominanta este deci o caracteristică generală, o însușire prin care se exprimă pregnant personalitatea cuiva. Astfel se distinge un avar de un filantrop, un impulsiv de un echilibrat, un om de caracter de un om pe care nu-l poți aprecia, un om sociabil de un om retras, un timid de un îndrăzneț…’’ ( Ion Holban – Realizarea personalității hazard sau știință?, pp.25-26) . Prin urmare, modul cum un individ vede lumea nu ține nici de rațiune, nici de logică, ci de dominanta psihică. Așadar, dacă cei mai mulți îl văd pe cel de-al treilea … escu, drept un ins lipsit de caracter, insul machiavelic fără scrupule, fără discernământ moral, încă mulți vor continua să-l vadă ca un ,, președinte puternic și drept.’’ Dar să vedem ce spune astrologia despre Crin Antonescu! Născut la 21 septembrie 1959, în Tulcea, Crin Antonescu este în ultima zi din zodia Fecioarei, dar caracterului său i se potrivește mai bine zodia Balanței. Rămân iarăși siderat de această bizară coincidență între fenomenologia zodiei și caracterul și chiar destinul acestuia. ,,Balanța (Este vorba de balanța zeiței Themis [În mitologia greacă zeița Themis simboliza justiția divină și asigura împlinirea legii.] care a fost trecută în rândul constelațiilor). Ea prevestește oamenilor procese. Balanța domină pe cer de la de la 22 septembrie până la 21 octombrie. Bărbații ce se nasc în acest interval stau sub semnul Balanței. În general, ei sunt certăreți, iubesc plăcerile, reușesc în afaceri, mai ales pe mare, și vor face călătorii în locuri îndepărtate. Au parte de frumusețe, maniere alese, talent în vorbire și o bună reputație . În același timp, însă, ei nu-și țin cuvântul și se bucură de mai multă fericire decât de griji. Vor primi moșteniri bogate, vor avea succes la femei și vor alerga după aventuri galante. Vor ști să explice visele. Fiind inteligenți, vor putea să explice secretele viitorului. Vor rămâne văduvi la puțină vreme după căsătorie și vor avea copii puțini. Trebuie să se ferească de incendii și de apă fierbinte.’’ (Jacques Collin de Plancy – Dicționar diabolic, p.51) E unul din indivizii care au unele similitudini cu cei din zodia rac; își consumă energiile instinctuale, la fel, în zona sexualului și își domină pornirile instinctuale în relația cu ceilalți semeni. O balanță aflată între un scorpion distructiv și un rac care generează neplăceri. Chiar așezarea lor în confruntarea din seara zilei de 20 noiembrie 2009 a fost cu cel din zodia Balanței în mijloc. Crin Antonescu a înclinat balanța către răul mai mic, spre Mircea Geoană. Între Balanță și Rac există câteva similarități , dar acestea nu se mai întâlnesc la Rac și Scorpion, nici la Balanță și Scorpion. Orice colaborare a celor doi cu scorpionul este exclusă din punct de vedere zodiacal, chiar dacă există scurte atingeri. Crin Antonescu, zodiacal și real are ,,mare talent în vorbire’’ și spre deosebire de ceilalți doi, are o ,,bună reputație’’ Deși la Mircea Geoană domină în discursul său politic ,, colaborarea raționamentelor’’, acesta este placid, lipsit de virilitate și prin urmare fără ecou la mase. Un discurs politic credibil trebuie să fie energic, să stârnească și să anime sentimente, trebuie împănat cu metafore , chiar dacă metafora ține de mecanismul sofisticii, dar dacă vorbele candidatului sunt bine intenționate, sunt realiste și nu mincinoase , atunci sofismul uzitat îl absolvă. Cred că discursul lui Crin Antonescu, îmbină cel mai bine sofistica discursului cu intențiile bune, poate de aceea are și o bună reputație. Cum se explică această paradoxală coincidență între cronotip(data și locul nașterii) și fenomenologia zodiacală. Unii astrofizicieni susțin ideea că Universul este imens computer, la care noi, ființe umane, niște terminale ne cuplăm în momentul nașterii. ,,Prin urmare, eu privesc o ființă umană ca pe nimic altceva decât un soi particular de mașină, sufletul omenesc ca pe nimic altceva decât un program rulat de un calculator, numit creier.’’ (Frank J. Tipler Fizica nemuririi Dumnezeu, cosmologia modernă și învierea morților, Prefață, p. XI). Această cuplare, în momentul nașterii, ne face să ne supunem ritmurilor biologice impuse, fără îndoială, de factorii cosmici. Dacă privim sub acest aspect determinările cosmice înseamnă că răul și binele nu este în noi, ci în poziția astrelor din momentul nașterii și cuplării noii mașini umane la Universul - Computer. Dar, se întreba Marin Preda, în Viața ca o pradă, nenorocirile vin numai de la Dumnezeu, nu suntem niciodată vinovați? ,,Chiar așa, se întreabă scriitorul, nu sunt niciodată vinovați? Adică, ce sunt , doar instrumentul a ceva mai presus de noi?’’ (Marin Preda – Viața ca o pradă, p. 307). De ce mai avem nevoie de discernământ moral, de liber arbitru și capacitatea de a opta pentru bine sau rău? Atunci nu mai suntem ființe cugetătoare, ci o masă de roboți. Periodicitate zodiacală ne induce ideea că ar exista 12 tipuri de caracter masculine și 12 feminine. Dar nici un bărbat nu este perfect bărbat (are și un anume procent de feminitate), nici o femeie nu e perfect femeie (are și un anume procent de masculinitate). Caracterul fiecăruia are din ambele dominante câte ceva. Prin urmare, caracterul e variabil de la un individ la altul. Totuși, în societatea românească există un tip caracterologic comun, generat de psihologia poporului român și pe acesta îl regăsim cred eu, în tipologia insului tragicomic. Această viziune estetică a tragicomicului este evidențiată genial de Caragiale în câteva radiografii ale sufletului românesc, atât de realist prinse în celebrele sale comedii: O scrisoare pierdută, Conu Leonida față în față cu reacțiunea, Telegrame, încât nu mai ai nevoie de cine știe ce exegeze filozofie sau investigații psihologice ca să-i afli esența. Esența sufletului românesc se regăsește în acel păcălici Caion care-i înscenează genialului autor, un infam plagiat. Înscenarea face parte din practica politici noastre, iar calomnia din meteahna românească a invidiei prostești asupra caprei vecinului. Tipul de Caion, omul infam se regăsește numeric dominant îndeosebi în clasa politică și în înalta societatea românească în general, îndeosebi printre parveniți și feciorii lor de bani gata, aproape toți niște margites, a căror preocupare creativă e doar inovația în materie de distracții mondene. Margites , conform dicționarului italian de mitologie greacă și romană, editat de Anna Ferrari, este omul bogat și prost. Caion este echivalentul omului amorf, egoist și leneș, care poate fi lesne identificat cu omul tiranic, grobian și plin de ifose, care suferă de o mare inflație psihică și mintală; e snobul ignar – ,,Mitică în delir cultural’’, cum îl numește prietenul lui Caragiale, Paul Zarifopol, țâfnos și plin de sine până la stupizenie, tipul cu limbariță, atoatecunoscător, care spune multe și nimic. E genul masculin al bovarismului, la care dominantă este latură patologică a femininului, de a se concepe altul decât este în realitate. ,, Orbindu-le judecata, amorul propriu le pune în postura să se păcălească și să se identifice în ochii lor cu imaginea pe care au substituit-o propriei persoane.’’ ( Jules de Gaultier - Bovarismul, p.11). Principala lui metodă este compilația și plagiatul pe care le maschează prin aruncarea unor vini imaginare asupra oamenilor cu adevărat valoroși, așa cum s-au petrecut lucrurile cu acel Const. Al. Ionescu, grav rănit în amorul propriu de critica obiectivă al lui Caragiale la poemul în proză, intitulat ,,Un frizer-poet și o damă care trebuie să se scarpine în cap’’, trimis spre publicare Moftului român. Caion s-a răzbunat în modul specific românesc, inventând fantasmagoria că Năpasta ar fi ,,…o plagiatură după o dramă ungurească intitulată Nenorocul…’’.(Șerban Cioculescu – viața lui I. L. Caragiale, p. 195). Această patologie bovarică îl face pe caionul român, tiranic și ignar. El nu va ține seama de consecințe, nici de finalul care se poate întoarce ca un bumerang asupra sa; el sare la gâtul omului de valoare, se leagă de acesta doar, doar va fi băgat în seamă de cineva. Reactiv, caionul român atacă orbește, la fel ca Aiax Telamonianul, care fiind învins de Ulise, e lovit de nebunia răzbunării și taie de-a valma oile din turmele grecilor . Omul caion are un singur sentiment – ura. Este ura insului față de real, spune Jules de Gaultier, a insului care se învăluie într-o aură de idealitate, aceea care îl face pe orice caion să devină un închipuit, cum îl definește expresia populară. ,,Pentru el, e important să se deghizeze în proprii ochi, în spatele unei măști de superioritate.’’ (Jules de Gaultier – Bovarismul, p. 49). El nu poate accepta propria realitate, nu se acceptă pe sine, fiindcă refuză să-și vadă mediocritatea și propria sa nimicnicie. Și-atunci găsește în politică o șansă de a se identifica cu idealitatea, o imaginea de sine pe care psihicul său inflaționist a deformat-o. De aceea clasa noastră politică e plină de caioni, specimene deghizate în spatele unor măști de superioritate inflaționistă. Masca aceasta îi imbecilizează și mai mult fiindcă acești caioni politici deformează în modul cel mai grotesc realitatea. Prin asta, scena politică devine un spectacol de parodie grotescă și tragică în același timp. Grotescă pentru ei , tragică pentru noi. Omul caion este tipul infantilului care se vrea mare, tipologia umană care nu trăiește pe propriile sale picioare și mereu are nevoie, fie pentru supraviețuirea socială sau, și cel mai adesea, pentru ascensiunea socială, de sistemul pilelor , cunoștințelor, relațiilor, devenit în socialism o identitate cu partidul abreviat - P.C.R.. Poate nu-i cu totul întâmplătoare această asociere – pile, cunoștințe , relații, cu PCR, fiindcă într-un sistem dictatorial, mai mult decât în democrație - corupția se fundamenta pe această legătură imorală. Se manifestă astfel la individ o discrepanță mare între capacități și scopuri, dar pentru insul mediocru, nu contează mijloacele, ci doare atingerea scopului. Odată cu acești caioni politici au apărut ,,miticii în delir cultural’’ despre care vorbește Zarifopol, pupincuriștii - o speță de caioni care le induce persuasiv celor din clasa politică – starea de idealitate, de care aceștia simt în permanență nevoia. Sistemul PCR nu a dispărut, ci s-a metamorfozat în democrație în sistemul parvenirii grupărilor oligarhice. Omul caion e Păcală al nostru, păcăliciul păcălit de propria sa vanitate sau de marea sa obediență față de omul puterii. Bărbatul adevărat merge în viață pe propriile sale, picioare, sosia numai ajutată. Cel care a dus la extrem logica iraționalului și abuzul de putere în democrația noastră și a înlesnit structurarea grupărilor oligarhice este actualul președinte, cel de-al treilea … escu. Deși la început de mandat, în 2004, s-a declarat campion al luptei anticorupției - cavalerul fără prihană, asemenea arhanghelului Mihail care se lupta cu balaurul sau caracatița corupției, el s-a dovedit a fi primul corupt al țării. Un instinctual de genul celui de-al treilea … escu face exact invers decât ceea ce afirmă. Uită ce a promis și promite ce uită. Prieten sau partener este doar cu acela care îl ajută să-și atingă un scop și doar până când și-a atins scopul, mai apoi, îl aruncă cu cinism ca pe o unealtă care nu-i mai este de folos. Nici o valoare umană nu este respectată de un instinctual, cu atât mai puțin valorile prieteniei și a legăturilor specifice naturii umane. Pe toți partenerii săi i-a folosit apoi i-a abandonat fără scrupul, cu acel cinism sadic, specific omului dominat de instinctualitate. Acum se vrea partenerul poporului român. Un asemenea partener e un pericol social, căci sub masca parteneriatului cu poporul, un conducător prea apropiat de popor, ascunde interese dictatoriale. Cel de-a treilea …escu i-a mințit de atâtea ori pe români încât mare parte nu mai cred în minciunele lui. Dar, mai există, încă mulți, care mai cred în binele aparent cu care acest instinctual îi amăgește și încă mai cred în bunele sale intenții. Instigați la ură împotriva clasei politice și împotriva partidelor adverse, oamenii nu mai au discernământul de a vedea răul din spatele binelui aparent cu care acesta încearcă să-i ademenească. ,,Atunci e limpede , spune Socrate că aceștia doresc nu lucrurile rele, pe care nici nu le recunosc ca rele, ci lucrurile pe care ei le cred bune, măcar că sunt rele.’’ (Menon 77e). Cei care cred în binele lui vor afla răul, căci la el totul e minciună. Predispoziția predilectă spre minciună dezvăluie un instinctual ce urmărește prin acțiunile sale abuzive, extremiste - dictatura. Există o deosebire fundamentală între democrație și dictatură ( toate formele politice extremiste sun dictatoriale) și această deosebire constă în relația normală, de încredere între oameni, în democrație și credința, pe care o reclamă și pe care se fundamentează mișcările extremiste și dictatura. Democrația se fundamentează pe calea de mijloc a rațiunii, pe relații de încredere între alegător și ales, dictatura pe iubirea necondiționată față de ,,omul puternic și drept.’’ Încrederea se bazează pe analiza critică și lucidă, pe îndoiala carteziană; credința pe ,,crede și nu cerceta’’ , pe dorință și iubirea oarbă care fanatizează. Sunt oare toți românii instinctuali asemenea lui ca să vrea să-i fie celui de-al treilea …escu parteneri? Dar cum poți fi partener cu un instinctual. Cu un instinctual poți fi partener, numai dacă te are cu ceva la mână. Atunci închizi ochii la rău, atunci devii obedient. Mugur Ciuvică spunea într-o seară pe un post TV: ,,Cu Traian Băsescu e mai bine să fii dușman, nici într-un caz partener sau prieten.’’ Insul care își vinde un prieten sau un partener( și cel de-al treilea …escu i-a vândut pe toți aceia de care nu au mai avut nevoie) nu va ezita să-și vândă și poporul. Cel de-al treilea …escu îi acuză pe parlamentari că manifestă dispreț față de popor, când cel care disprețuiește cu adevărat pe români este chiar el. Un instinctual nu pune nici un preț nici pe valorile umane, nici pe om, ci doar pe puterea pe care cu orice preț nu vrea s-o piardă. Pentru a rămâne la putere cel de-al treilea … escu este gata să calce pe cadavre. Aceeași atitudine disprețuitoare față de popor au avut-o și marii dictatori; aceștia simulând iubirea pentru popor au provocat cele mai mari dezastre popoarelor lor și lumii: Hitler, Stalin, Mao. Discursul lor populist, încărcat de metafore acuzatoare a atras magic asentimentul maselor, dar toți politicienii populiști, parteneri ai poporului, s-au dovedit a fi dictatori periculoși dominați de energii instinctuale distructive și autodistructive. Toate acțiunile celui de-al treilea …escu, toate jocurile lui machiavelice manifeste arată ceea ce conștientul său nu vrea să arate, dar inconștientul său, vrând-nevrând, îl trădează dorința acerbă pentru puterea absolută. El vrea credință pentru putere și nu încredere între oameni și putere. Credința în putere este caracteristica dictaturii. Dacă democrația îi dă alegătorului libertatea de a opta între bine și rău sau între două rele, între răul mare și răul mic, în dictatura alegătorul nu mai are liber arbitru. Prin asta, cel de-al treilea …escu este un promotor al răului, erijându-se asemenea lupului îmbrăcat în piei de oaie, în cavalerul fără prihană, în arhanghelul care se luptă cu caracatița clasei politice. O clasă politică( e adevărat cu multe tare), ,,ticăloasă’’ pentru el, fiindcă nu se supune acțiunilor sale despotice. Dar această clasă politică este reprezentata poporului în plan vertical, în sfera puterii. În exercițiul democratic, nu președintele este reprezentantul poporului, ci Parlamentul. Marea eroare a maselor este că asociază mintal pe ,,omul puternic’’ cu ,,omul drept’’. Așa e perceput, din nefericire de mulți cel de-al treilea …escu - ,,omul puternic și drept’’. Așa îl percepe omul simplu. Pentru el omul ,,puternic și drept’’ este un mit adânc înrădăcinat în inconștientul colectiv, pe care psihicul său nu poate să-l disocieze. Thomas Carlyle, scriitor și profet social a opus forța morală dinamică acestui mit a ,,omului puternic și drept.’’ Este o inocență de care, din păcate, suferă nu numai omul simplu , dar chiar si o mare parte a intelectualității. Cel de-al treilea …escu este doar o sosie în negativ a cavalerului fără prihană, un ticălos, cum spune romancierul Marin Preda, cu care nu poți fi prieten, ci doar dușman,cu care nu poți avea relații umane normale, bazate pe încrederea care ține de rațiune, ci pe relații de obediență care țin de credință.. Credința impune iubirea necondiționată față de cel de-al treilea …escu și ura față de adversar. Obediența portocaliilor față cel de-al treilea …escu, în pofida abuzurilor de putere și gravelor abateri de la principiile și normele democrației ale acestuia, denotă fie orbire, fie o tendință periculoasă de a susține dictatura acestuia sub o democrație de fațadă, spre a-și păstra privilegiile oligarhice. Nu pot înțelege cum a reușit cel de-al treilea …escu să le insufle portocaliilor această psihologie de grup, să-i robotizeze practic, ca toți să gândească la unison. Mă îngrozește această psihologie extremistă promovată de portocalii - cine nu e cu noi e împotriva noastră – psihologie ce amintește de mișcările de tip extremist. Omul puternic, nu este neapărat și drept. În cazul instinctualilor - omul puternic este profund nedrept. Oricum, ,,oamenii președintelui’’ nu sunt afectați de criză și nu vor fi afectați nici politic, fiindcă atâta vreme cât nu se întrevede o alternativă a democrației, ei se simt la adăpost, apărați de putere economică dobândită fraudulos, fără teamă de a fi deferiți vreunui tribunal, iar dacă se întrevede o alternativă a democrației, ei bine, ei vor sprijini o intrigă politică la care cel de-al treilea …escu este meșter mare, un Manole politic, care poate prelua puterea fără consimțământ popular, ,,dar cu destul control asupra instituțiilor coercitive încât să determine populația să se supună.’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer - Democrația și alternativele ei, p.30). Creșterea puterii personale și a puterii grupului oligarhic în care principalele ministere sunt deținute de politrucii obedienți acestuia, în defavoarea Parlamentului, sub pretextul reducerii cheltuielilor și diminuării corupție,i ca și acțiunile sale de impunere a autorității prin eludarea principiilor democratice, poate avea în ochii electoratului intoxicat agresiv cu minciuni, legitimitate. ,,Voința guvernanților se poate exercita imprevizibil și uneori brutal, după bunul plac al conducătorului sau al clicii aflate la putere. Funcționarii publici nu sunt birocrați care să aplice legea în mod previzibil; în termenii lui Max Weber, ei suntsunt ,,instrumente personale ale stăpânului, care conduce de o manieră ,,sultanistă.’’(ibid. p. 59). Că funcționarii de stat ,,sunt instrumente personale’’ ale celui de-al treilea …escu, acest lucru este cât se poate de evident. Toate instituțiile de stat, de la cele centrale la cele locale, sunt dominate de portocalii. Dominația portocaliilor în principalele instituții administrative ale statului poate să încline balanța și să dea înapoi racul. Bibliografie: Marin Preda – Viața ca o pradă, Ed. Albatros, București , 1977, pp. 112-113, 307 Gheorghe Oancea-Ursu – Ereditatea și mediul în formarea personalității, pp.246-247. Jacques Collin de Plancy – Dicționar diabolic , pp. 51-52; 56-57 ; Jules de Gaultier - Bovarismul, Ed. Institutul European, Iași, 1993, p.11,49 Frank J. Tipler Fizica nemuririi Dumnezeu, cosmologia modernă și învierea morților, Ed. Ed. Tehnică, București ,2008, Prefață, p. XI. Ion Holban – Realizarea personalității hazard sau știință?, Ed. Enciclopedică română, București , 1971, pp.25-26) Jules de Gaultier - Bovarismul, Ed. Institutul European, Iași ,1993,p. 11,49 Șerban Cioculescu – Viața lui I.L. Caragiale, Caragialiana, Ed. Eminescu,1977, p. 195 Platon - Menon, Ed. Humanitas, București, 2002, pp. 26 - 73 Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer - Democrația și alternativele ei, Ed. Institutul European, Iași, 2003, p.30, 59). |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate