Zoltan Terner

Joc sau joacă?

Poate că totul n-a fost decât un joc, iubito. Și dragostea noastră, și fericirea noastră, și tinerețile noastre. Un joc al întâmplării, al coincidențelor. Al hazardului. Jocuri grave, extrem de grave. Pe viață și pe moarte. Așa cum e și jocul vieții din care facem parte. Cine a ieșit câștigător? Încă nu știm. Jocul nostru e încă aproape în toi.
Nu gândești câteodată și dumneata, cititorule, că Cineva „se” joacă cu noi, prin noi?
„Joaca” e un substantiv curios: nu poate fi declinat și nu are plural. Curios e și jocul. Mai ales când îl numim „viață”. Nimeni nu iese nici învingător și nici învins. Dar și una și alta. Uneori cine crede că a fost învins a ieșit învingător. Cei din urmă vor fi cei dintâi. Cei slabi vor fi cei puternici. Așa e jocul. Cu reguli, părând a fi statornicite în joacă. Totuși, cu jocul nu-i de joacă. Te poate veșnici și te poate ucide chiar înainte de a te naște.
Și tu, frate, ca și mine, ai venit pe lume datorită unui singur spermatozoid mai iute și mai puternic decât toți ceilalți, în număr de sute de milioane , care a învins în jocul competitiv al vieții tale: cine ajunge primul să fecundeze ovulul.
Viața noastră, e un joc de jocuri: concursuri, întreceri, competiții, pariuri, trageri la sorți, jocuri de noroc, zaruri, cărți de joc. Vin apoi nenumăratele roluri pe care le joacă fiecare.
Lumea, și ea, e condusă de jocuri: Jocul războiului, jocul bursei, jocul prețurilor, jocul locurilor de muncă, al căsătoriilor și al divorțurilor, al accidentelor de circulație, al cutremurelor. Jocul echilibrelor și al dezechilibrelor. Al împrejurărilor.
În joc sau/și în joacă ne aflăm chiar inainte de a ne naște. Poate chiar după ce încheiem joaca sau jocul vieții.
Între bătăliile jocurilor vieții, ni se dă câte un răgaz să ne jucăm. De-a ce ? De-a toate: ne jucăm de-a lumea, de-a viața și de-a moartea, de-a binele și de-a răul. De-a fi și de-a nu fi.
Joaca e școala libertății, a fericirii, a vieții. La joacă se poate pierde doar…în joacă.
Joaca e după cum ne-o dorim. Jocul însă, nu e sub controlul nostru. Singurul arbitru al jocului existențial ar putea fi Dumnezeu, Stăpânul Jocului Ființei și al Neființei. Nu știm dacă și cum o face.
Joci aceleași jocuri ca și mine, prietene. Și joaca ne e cam aceeași. Din aceeași lume. Ne unim în joc și în joacă.
La fel și cu tine, iubito. Uneori, eu încerc să mă joc de-a tine, iar tu de-a mine.Te joci cu mine sau mă joc cu tine de-a Dumnezeu, de-a Viața.
Jocul și joaca se împletesc chiar în toate? Nu! Nu în orice joc e și joacă. Crima nu e niciodată joacă. Pentru că nici moartea nu e joacă. E însuși Jocul. Ca și Dumnezeu. Jocul universului. Big Bang al hazardului.
Nu ieși din joc, frate al meu, jucătorule. Rezistă până la capăt. E jocul tău. Unicul! Nu se mai repetă. E rolul tău cel mare pe lumea asta. Joacă-l cum se cuvine. Cât poți tu de bine. Finalul, mai ales, joacă-l demn și frumos. Iar pentru jocul de lumini și de culori, adăugă-i finalului cât mai multă joacă. Toată câtă ți se dă și câtă vei ști să adaugi de la tine jocului vieții și al morții. Jocul din care nu poți ieși decât învingător-învins.