agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1655 .



Despre cearcăne
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [matho ]

2010-04-12  |     | 



Omul este o ființă diurnă, o ființă a cărei viață se desfășoară în regimul zilei în cea mai mare parte. Existența sa nocturnă are totuși loc în afara unui oarecare firesc, întrucât în somn inconștientul este cel care pune stăpânire pe om, raționalitatea retrăgându-se discretă în sălașul ei. Însă atunci când rațiunea se luptă cu inconștientul în nopțile de insomnie și omul revine la viața diurnă, un semn fizic rămâne mărturie a zbaterii sale pe pragul între cele două tărâmuri : cearcănul.
Cearcănul – un cerc vânăt în jurul ochilor… Ochiul deschis descrie o jumătate de cerc, pe care cearcănul vine să-l completeze de dedesubt. Astfel, cearcănul completează și circumscrie, colorând cristalinul transparent al ochiului cu vânătul sângeriu ; cristalinul ochiului este simbolul intelectului (făcând trimitere la percepția clară, limpede), vânătul cearcănului este simbol al sentimentului. Conturul ochiului este trasat pe suprafața feței, în timp ce cearcănul sapă șanțuri în carnea acesteia, lasă urme și este mărturie a unei anumite stări. Ochiul vede, cearcănul este văzut ; ambele trădează ceva din făptura omenească, dar – în timp ce ochiul ține de ființa noastră intelectuală (fiind în mod universal simbolul percepției intelectuale), cearcănul ține mai mult de făptura noastră de carne ; ochiul este privire vie, cearcănul – în mare măsură – carne moartă.
Cearcănul ne unește însă cu dimensiunea stelarului, căci doar noi, oamenii, și oștile cerești au cearcăne (cercurile de vapori înconjurând soarele sau luna le circumscriu acestora conturul). Cearcănul ține întrucâtva de condiția noastră divină, întrucât oamenii care nu dorm, care populează noaptea cu gândurile lor, sunt corpuri cerești care au uitat să se urce pe firmament. Cearcănul este cel care ne scoate din condiția de făpturi pământești și ne unește cu transcendentul; cearcănul mărturisește despre un om care a încercat să pună stăpânire pe întreg universul de timp prin nesomn, anihilând astfel distanța care-l separa prin actul de a dormi.
În egală măsură, cearcănul este semn de autenticitate a trăirii, întrucât el arată că omul nu a renunțat la propria conștiință cufundându-se în somn; cearcănul completează deci o existență prin urma unei trăiri trecute pe care o poartă; omul fără cearcăne este omul fără trecut și fără timp. Cearcănul este un basorelief al timpului; prin cearcăne devenirea se înstăpânește asupra ființei umane, întrucât cearcănul închide un cerc, dar nu pentru totdeauna. Întrucât apare și dispare, cearcănul este el însuși devenire, dând seama în același timp de un ceas dispărut (cel al trăirii trecute) și de unul prezent.
Cearcănul aflat sub curbura ochiului o susține în felul său și-i conferă chiar o anumită adâncime. Prin cearcăn ochiul se înstăpânește deci asupra chipului, fiind de fapt singurul element a cărui devenire pe termen scurt este vizibilă. Cearcănul este o reflectare în adâncime a curburii ochiului, este felul în care timpul privește trupul uman. Fiind un prim semn al trecerii și al devenirii, el însuși devine și se trece. Cearcănul este deci semn de completitudine, închizând arcul de cerc al ochiului, el este haloul spiritului uman. Închizând o deschidere, cearcănul dă un sens curburii de deasupra, pe care o reflectă și o susține în același timp.
Cearcănul sapă șanțuri în carnea feței, circumscriind-o, trasează linii de apărare în fața altor agresiuni. Ochii cu cearcăne există, sunt vii, au trăit, deși carnea însăși poate părea moartă. În aceste șanțuri se adună trăirea umană, lacrimile sau zâmbetul.... Prin cearcăn transcendentul privirii umane se adună cu pământescul, cu transcendentalul. Semn fizic al devenirii transcendente, cearcănul este în același timp semn al devenirii spre transcendental.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!