agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-12 | |
Sublimul ca atare nu poate fi încadrat într-un sistem de valori, el apărând doar din necesitatea postulării unei categorii care să le supraordoneze pe celelalte. De aceea, sublimul nu poate fi definit în sine, ci prin raportare la alte categorii estetice (aparent paradoxal, Kant începe analiza acestuia în Critica facultății de judecare cu afirmația « Frumosul se aseamănă cu sublimul în aceea că ambele plac pentru ele însele…» - & 23). Plăcerea estetică fiind definită în principiu prin raportare la frumos, sublimul este și el poziționat pe o scară de valori care include frumosul.
Sublimul apare mai curând drept o reacție psihologică, deoarece nu tot ceea ce e real e rațional din perspectivă strict umană. De aceea Kant înlătura finalitatea din conceptul de sublim, considerându-l ca ținând strict de ideile rațiunii; însă Kant privește aici rațiunea mai ales din punct de vedere psihologic, sublimul matematic fiind « ceea ce este mare în mod absolut » (& 25), iar cel dinamic născându-se din contemplarea forței naturii, conștientizând concomitent că aceasta nu are nici o putere asupra subiectului contemplator. Chiar dacă încearcă să circumscrie sublimul unei categorii obiective, raportate la categorii pur matematice, Kant sesisează în sublim o inadecvare a imaginației față de aprecierea realizată de rațiune, care provoacă neplăcere în ultimă instanță. Ca atare, sublimul ține de un deficit de gândire asupra…, categorisirea unui lucru contemplat drept sublim intervenind atunci când raționalitatea noastră nu mai poate cuprinde obiectul asupra căruia își exercită gândirea. Mai mult, s-ar putea spune că tot ceea ce e rațional nu este sublim. În raportul său față de tragic, sublimul are valoare de exemplaritate și presupune distanțarea, tragicul are valoare de unicitate și presupune implicarea; acesta din urmă te cere pe tine ca subiect, în timp ce sublimul ți se dă; la tragic participi, la sublim asiști. Faptul că sublimul se bazează fundamental pe reprezentare este vizibil și la Kant și la Schopenhauer, care se raportează în permanență la percepția vizuală, dând exemple de astfel de percepții în analiza acestei categorii estetice, chiar dacă nici unul nu recunoaște explicit aceasta (Schopenhauer vorbește tot timpul despre contemplare, iar ambii se raportează în permanență la natură). Sublimul îți cere satisfacția alături de durere (tu ca un altul), tragicul te cere pe tine în fața durerii (tu ca același). Dacă ar fi să ne cantonăm în spațiul limbajului, am spune că sublim este ceea ce e dincolo-de-sine, tragic e ceea ce e întru; sublimul se manifestă, este egal cu sine însuși pe parcursul dezvoltării sale, tragicul se consumă; în timp ce tragicul ne trăiește, proiectându-ne în universal, sublimul îl trăim (este al nostru); fiind bazat pe percepția noastră (Kant – „ ...sublimul nu se află în vreun obiect al naturii, ci doar în sufletul nostru...” – & 28); sublimul este relaxarea spiritului sfâșiat de tragic. În tragic, existența esenței este pusă în discuție, în sublim esența existenței este problematică, întrucât acesta din urmă este mai mult fundamentat pe percepție, reprezentare și afect decât pe rațiune și pe analiză. Astfel, sublimul este cu totul ancorat în etic, tragicul se află și în afara lui (fiind fundamentat pe o dilemă etică); sublimul aparține artei, tragicul – trăirii. Există deci două alternative: te înalți la condiția tragică sau cazi în sublim; tragicul ratat duce la comic, sublimul ratat – la dramatic. Fiind pierdere a tragicului și a esenței umane, sublim este tragicul asumat (care se privește deci pe sine). Sublimul este dat de o superficialitate a trăirii, el este refuzul depășirii limitelor (fiind condiționat de elemente empirice care mișcă sufletul), refuzul luptei, deoarece sublim este ceea ce nu este al tău. El se separă deci de ridicol, deoarece acesta din urmă este pierderea esenței, în timp ce sublimul este însăși lipsa de esență. Sublime sunt astfel: - în natură – lipsa de conștiință (încremenirea, refuzul devenirii); - în istorie – nu istoria în sine, ci faptul istoric asumat; - în spiritul uman – jertfa sinelui, dar nu a în-sinelui; în sublim îți păstrezi propria esență (sau aparența propriei esențe – căci te joci cu esența și o pierzi sau nu o ai), chiar dacă dai naștere unei aparențe a jertfirii. Ceea ce e sublim își pierde capacitatea de a fi valorizat și atunci nu ființează pentru noi; ceea ce e sublim nu este cu desăvârșire. Răzvan Ventura |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate