agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-22 | |
Focul care arde în noi dorința de a iubi spulberă conștiința momentului în eternitate. Suntem reali doar în măsura în care îmbrățișăm beneficiile acestui foc lăuntric. Atunci când l-am renegat, devenim o parte inseparabilă a metalului intrinsec, ne transformăm în fortărețe ale indiferenței și ale uitării.
Cauza nr. 1: lumina care întunecă. Veritabilul și rutina ne închid în colosul febrei de a trăi și de a fi reținuți de universul uman mai mult decât niște bucăți de carne. Puțini dintre noi constată, în scurta perindare pe meleagurile realității, o diversitate vitală cotidiană. Chiar dacă anturajul social ar fi mai mult decât bogat și divers, ne vom contopim într-o rutină invariabilă, irezistibilă. Nu putem realiza fapte cu adevărat distincte și noi în fiecare zi. Nu suntem atât de originali. Dar dorim schimbări pe care nu le putem percepe decât la nivel teoretic. De aceea suntem plictisitori. Cauza nr. 2: somnul originalului naște rutina. Dorința cărnii este, de cele mai mult ori, mai veritabilă decât orice profunzime mentală. Dorința (și voința) de a atinge, dezmierda, mângâia, degusta, săruta - inerentă instinctului uman. Nu suntem ființe dominant raționale decât într-o proporție infimă (frustrările de natură sexuală sunt cauze predominante ale efectului de geniu), restul timpului fiind ocupat de tendința, teoretică (vis) și practică (faptă), de a atinge, dezmierda... Cum putem pretinde un statut superior printre celelalte ființe instinctuale când nu ne putem stăpâni propriile porniri animalice? Cauza nr. 3: călătorul apatic recunoaște viitorul în propriile trăiri prezente. Zgomotul continuu, deranjant, al sutelor de corpuri asudate gâdilă urechile într-un mod neplăcut. Mirosul - de asemenea, o înlănțuire infectă de microbi, apă și corpuri în stare lentă de putrefacție. Umanul în forma sa pură, dezgustătoare, hidoasă. Nu suntem forme pre-angelice, suflete închise în trupuri temporare, nu suntem aparențe fantomatice ale viitoarelor spirite înălțate la nivelul superior al Paradisului dantesc. Nu. Doar fâșii de carne, mușchi, vene, oase, păr slinos și dorințe scârboase de satisfacție trupească imediată. Nu suntem spirituali, nu suntem culminația unei evoluții certe și vizibile. Nu. Suntem lacrima sinceră a unei omeniri care s-a rătăcit în căutarea unei perfecțiuni. O perfecțiune lipsită de concret, o perfecțiune lipsită de autenticitate. Cauza nr. 4: amărăciunea momentului revelator ucide năzuința externă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate