agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4159 .



Ce înseamnă, de fapt, a învinge?
eseu [ ]
fragment din volumul "Contra răului din noi"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Robin ]

2010-12-30  |     | 



În multele experiențe pe care le-am trăit de-a lungul întregii mele vieți, am crezut că învingători sunt doar aceia care urcă. Aceasta până într-o zi când am observat un lucru aparent banal și cutremurător de firesc, și anume faptul că lumina, care pune în fiecare zi, de la răsărit și până la apus, sub stăpânire întreg pământul, manifestându-se ca un adevărat învingător, vine se sus. Cu alte cuvinte, ea coboară pentru a învinge, cu o atitudine manifestată plenar, greu de înțeles pentru foarte mulți dintre noi.
Acest mod de a învinge, cu totul original, este, totuși, caracteristic și unei anumite categorii de ființe, pe care noi ne permitem să le considerăm evoluate. Nu este lipsit de interes să sesizăm la aceste entități un caracter compatibil cu lumina care vine de sus, pornit din energia formatoare de viață vie și bazat în totalitate pe ea. A face casă bună cu asemenea forme de energie, înseamnă a fi capabil să descoperi că învingători nu sunt aceia care biruiesc prin forța mușchilor, vicleșugul armelor sau istețimea minții, ci doar acei indivizi capabili să stabilească o relație cu toate formele de materie și de energie cu care se află integrați în cadrul unui sistem. Pentru ca lumea din care fac parte să fie una stabilă și statornică.
M-am întrebat, de multe ori, de ce dintr-un conflict declanșat nu câștigă decât aparent acela care are mușchii mai tari și tupeul mai ascuțit? De ce exemplul capului aplecat, atunci când trebuie să fie aplecat, ne demonstrează că produce efecte infinitezimal mai multe și mai benefice decât sabia rotită deasupra capului? Câți dintre noi, când am avut parte de experiențe trăite prin necioplirea crasă a aproapelui, am avut puterea să răspundem palmei prin întoarcerea celuilalt obraz și câți nu am replicat unei perechi de palme cu două perechi? Greșelile comise au la bază atât o mare doză de inconștiență, percepută cel mai adesea în impresii distorsionate, cât și un egocentrism exagerat, cultivat în formă paranoică, uneori chiar din copilărie.
Ca oameni, obișnuim adesea să cădem în păcatul de a ne sărbători iluziile în aparența unor victorii, dar care se dovedesc a fi doar simple stări de exaltare și de moment. Să credem că anumite momente sunt potrivite ideii de învingător și că prin cutumele deja înfipte în tradiție, avem dreptul să ciocnim paharul care ni se cuvine și pe care considerăm că îl merităm. Dar din toate aceste manifestări uităm un lucru esențial, și anume că a birui nu înseamnă a-ți crea propria ta ordine, cât a te integra în ordinea universală, care deja există. Dacă, de pildă, am avea o parte din Univers în mâna dreaptă și cealaltă parte în mâna stângă, ar însemna ca noi să fim echilibrul însuși. Pare hilar, dar aceste părți de univers există în fiecare din noi în formele relative pe care le cunoaștem. Depinde doar de capacitatea și de voința pe care le avem în ce măsură echilibrăm cele două părți în așa fel încât să ne putem numi cu adevărat formatori de stabilitate.
Dacă raportăm ideea de învingător la un grup de indivizi, constatăm că și acest grup, ca și lumea din care face parte, este strâns ancorat, într-un fel sau altul, în timp. Organizați în colectivități puternice, de-a lungul anilor au existat oameni puternici, care pe anumite segmente istorice, au condus lumea și au guvernat-o. Spunem aceasta, deoarece la vremurile respective, unele modele tari și-au dovedit pe deplin utilitatea.
Dacă, dimpotrivă, analiza noastră o raportăm la individ și nu la grupul din care face parte, constatăm că și în rândul oamenilor au existat și există numeroase exemple de celebrități, care s-au remarcat într-un domeniu sau altul (militar, politic, literar, artistic etc.), numele lor traversând secole sau milenii la rând, fără să fie alterate în vreun fel sau altul. Dar toate aceste victorii nu au scos în evidență decât faptul că omul nu este în stare decât cel mult de reușite secvențiale și vremelnice, cei care se bucură de un anumit renume rămânând în continuare sclavi ai timpului deoarece, cu o singură excepție, nimeni nu a reușit să învingă această noțiune abstractă pe care (culmea!) tot noi am creat-o și i-am dat un nume. Nimeni, ca Om, nu a reușit până acum (și este greu de crezut că cineva o va mai putea face) să cucerească Universul și, mai ales, lumea de dincolo de el.
Circumscriși în fragmente pe orbita nemiloasă a Timpului, este de preferat să acceptăm că puterea învingătorului se regăsește în voința acestuia de a sluji altora, după cum dimensiunea fericirii este proporțională nobleței dragostei. Aceste sfaturi au valoare prin greutatea și prin originea lor, dar mai ales prin vocea Celui care le-a spus. Este evident că ele vin dintr-o lume pe care noi n-o cunoaștem, dar pe care o intuim. Așa cum apare, această lume nu este încorsetată în materia subordonată ideii de durată.
A învinge murind, înseamnă a învăța că pragul perceput ca sfârșit reprezintă, de fapt, un nou început, integrat într-un nivel evolutiv de calibru mai mare decât cel oferit de lumea în care trăim. A învinge slujind înseamnă a învăța câte ceva de la fiecare, devenind astfel performer, mai mic sau mai mare, al societății sau al organizației din care faci parte, ca și al timpului care ți-a fost dat spre administrare. A învinge iubind, înseamnă a accepta o inimă mai mare, în care să încapă lumea ta și lumea celor pe care îi iubești. În care fericirea să cunoască o dimensiune mai radicală și liniștea să se statornicească în echilibrul care te menține pe orbită. Înseamnă a fi mai tolerant față de tine însuți și față de cei care te înconjoară.
Ideea de victorie trebuie raportată la viața însăși și la evoluția ei. În acest sens, nu putem să ne comparăm diacronic cu marile evenimente care au schimbat lumea, pentru a ne regăsi în nucleul unui asemenea moment și pentru a ne putea considera cu adevărat învingători. Este suficient să acceptăm că victoria trebuie căutată în fiecare zi, în tot și în toate. Ca un proces continuu de manifestare, ea urmează viața noastră clipă de clipă și se integrează în miezul ei ori de câte ori suntem dispuși să ne-o asumăm. Privite și analizate lucrurile din acest punct de vedere, înseamnă că nu e necesar să ne regăsim într-un Alexandru Macedon, Socrate, Galileo Galilei, Napoleon Bonaparte, Albert Einstein sau alții asemenea, pentru a ne înscrie în cartea de aur a celebrităților. Este suficient, pentru fiecare din noi, să descoperim în interiorul nostru forța necesară învingerii răului din noi și din afara noastră și a înscrierii pe drumul firesc pe care îl impune misterul aflat dincolo de relativismul lumii acesteia. Nu trebuie să fim un Iulius Caesar pentru a trece apele Rubiconului. Pentru a învinge trebuie să avem propriul nostru Rubicon și curajul de a-l trece ori de câte ori este necesar să facem acest lucru.
După cum se desfășoară viața, învingători nu sunt aceia care parcurg un traseu liniar ascendent, înregistrând succese după succese, ci doar acele entități care sunt capabile să închidă în jurul lor un cerc. Ascensiunea are valoare doar atâta timp cât o raportăm la un anumit segment de viață și nu la întregul ei. Feliată, viața nu poate să fie compusă decât din perioade favorabile și nefavorabile, din urcușuri și coborâșuri, din bine și din rău. Din aceste combinații putem să deslușim cel mult o sinusoidă, cu un început și un sfârșit, ceea ce nu înseamnă neapărat împlinire. Dar dacă traseul unei vieți întregi se încheie cu o curbă închisă, înseamnă că nu am făcut altceva decât să aducem sfârșitul la început, plasându-ne pe o variantă strâns legată de conceptul de veșnicie. Înseamnă că am câștigat o victorie prin întoarcerea acasă, dacă acasă înseamnă locul în care am îmbrățișat cei dintâi zori ai vieții și pământul în care i-am dat posibilitatea sufletului să-și planteze și să-și crească rădăcinile de care are nevoie.
În felul nostru, fiecare reprezentăm un mic univers cu care ne identificăm existențial în materie și în spirit pe tot traseul vieții. O copie în miniatură, care ne impune să fim compatibili cu lumea din care suntem parte, o matrice care ne face să ne simțim demni de misiunea pe care o purtăm, conștienți sau nu, pe umerii noștri. Lăsând la o parte exuberanțele specifice vârstei, oricare ar fi aceasta, exuberanțe menite să ne îndepărteze de poziția normală în care ar trebui să ne aflăm, restul momentelor cu care ne clădim viața ar trebui să corespundă întocmai rosturilor ei. Precum cărămida din mâinile zidarului care pune în aplicare un proiect. Dacă vom păstra un astfel de traseu, cu tot balastul care va rezulta în urma experiențelor trăite și însușite, vom avea calitatea învingătorului indubitabil și demnitatea de a purta pe creștet laurii specifici unui asemenea moment și unei asemenea stări.
Mai mult decât atât, dacă vom reuși să ne concentrăm gândurile ca într-o aureolă și să ne menținem agățați de puterea polilor universului nostru, atunci drumul care se va contura pentru fiecare din noi va fi unul convectiv. Vom cunoaște, în aceste mișcări pe verticală, atât agonia suișului cât și limpezimea coborâșului. Dar nu vom deraia niciodată de la direcția conturată anume pentru sufletele care doresc să ardă ca o flacără aprinsă. Iar în acel moment vom fi cu adevărat învingători, pentru că în gesturile noastre se va regăsi încrustată însăși Calea Lactee, într-o imagine nedistorsionată de ochii relativiști ai pământeanului cu sufletul alterat în păcat. În acel moment vom avea de partea noastră un strop din libertatea absolută, desprinsă din cea mai profundă latură a intimității celeste. De-abia atunci vom înțelege, poate, cu adevărat ce înseamnă, de fapt a învinge. De-abia atunci vom ști că biruința reprezintă clipa de fericire câștigată antum și perpetuată postum.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!