Freud spunea: "evidentele psihoanalizei ne arata ca aproape fiecare relatie intima emotionala dintre doi ameni care dureaza de ceva vreme - casatorie, prietenie, relatia dintre parinte si copil - contine sedimente de sentimente, de aversiune si ostilitate care scapa perceptiei ca rezultat al represiei".

Citesc asta in cartea lui Deborah Anna Lueonitz - Shopenhauer's Porcupines, Intimacy and Its Dilemmas, o carte recomandata de un bun prieten olandez, un profesor de-al meu.

Ce este fantastic la acest argument este ca, din punctul meu de vedere, adevarul din citat poate fi lesne inteles daca ne uitam cu atentie in urma noastra la toate relatiile pe care le-am avut pana acum, fie ca am iubit, fie ca am urat. Intre ura si iubire este o bariera invizibila peste care se trece usor dintre o parte in cealalta. Si este normal sa fie asa cum este normal ca luna sa aiba doua fete asemeni monedelor, dualitatea bine-rau, frumos-urat totul tine de imposibilitatea e a atinge perfectiunea. Omul a fost facut sa fie prin natura dual, sa iubesca si sa urasca. Multi reusesc sa ascunda bine partile negre din ei, dar acestea exista, pitite cu maiestrie in strafundurile fiecarei fiinte. Nu imi spuneti ca nu v-a deranjat nimic la parintii vostrii, partenerii vostri, la prietenii vostri, toate aceste sunt omenesti, normale. Nu putem fi perfecti, nici noi nici ei.

Chiar si pe femeia pe care ai iubit-o cel mai mult in viata a venit o vreme cand ai renegat-o, cand ai vrut sa ii infigi mana in piept si sa scoti de acolo inima aceea capricioasa, doar pentru ca ea nu s-a ridicat la un moment dat la inaltimea soclului pe care tu ai urcat-o. Este valabila si in cazul femeilor cu barbatii lor.
Idealizam prea mult tot, avem pretentii prea mari si cateodata nerealiste la cei din jurul nostru si de aici insatisfactiile si nemultumirile care se aduna treptata cateodata rezultatul fiind adevarate drame sentimenatale. Pana la urma tot sentimentele primeaza, suntem condusi de instincte care sunt dtaatate de sentimente.

Singura exceptie la definitia sa ii spunem asa data de Freud ne-o spune tot el, este dragostea mamei fata de fiul acesteia care este bazata pe narcisism ce demonstreaza inca o data Vechea Lume Patriarhala.

Psihoanalistul Donald Winnicott spune ca o data ce ai copiii vei intelege cum incepe razboiul.

Toate relatiile nu numai cele familiale contin sentimente contradictorii pentru aceeasi persoana. Diferentele variaza in functie de cultura, de periada de timp si de clasa sociala din care individul face parte. In termeni psihoanaitici vom numi aceasta Dilema Porcupina.

Termenul vine de la o fabula a lui Shopenhauer dezvoltata de Freud in acesta teorie a sa despre relatiile umane.

Am sa spun fabula pe scurt pentru a intelege mai bine definitia lui Freud: O turma de porci spinosi intr-o iarna geroasa. Ca sa nu inghete de frig ei se apropie unii de altii incercand sa se incalzeasca. Apropierea ii face insa nu sa se incalzeasca ci sa se ranesca reciproc cu parul aspru si ascutit. Sa scape de durere se despart si separati, fiecare incepe sa tremure iarasi de frig. Gerul ii face sa se caute unul pe celuilalt pentru a se incalzi si ciclul se repeta. Este o lupta in a gasi o distanta convenabila unul fata de celalat pentru a se incalzi si din cauza constitutiei lor (parul mare si aspru) reusesc decat sa se raneasca reciproc. Aici as adauga vezi cartea lui Doctor John Gray - Femeile sunt de pe marte - barbatii sunt de pe venus. Suntem plamaditi din acelasi material dar spiritual-afectiv suntem complet opusi, ma refer la barbati si femei.

Traducerea fabulei am facut-o eu mai pe intelesul tuturor dar cred ca am reusit sa prind esenta si sper ca si voi sa gasiti intelesul acesteia.

P.S. porcupin = porc spinos

Tia Stefana
20 Decembrie 2010
Utrecht