“Þigara este
un instrument al morții
în fața căruia neutralitatea
nu e posibilă.”

O.M.S. ­ Organizația Mondială a Sănătății.



Trăim într­-o epocă în care știința cunoaște noi și permanente cuceriri și în care "copilul" său, tehnologia ne face existența din ce în ce mai comodă. Trăim într­-o lume pe care înaintașii noștri nici n­-ar fi îndrăznit s-­o viseze, pe care nici n-­ar fi putut să și-­o închipuie. Pentru că, într­-adevăr, câte minunății nu se perindă prin fața ochilor mirați ai unui ipotetic vizitator din trecut: mașinării bizare care circulă în aer, pe mare sau pe uscat, aparate miraculoase care fac legături nevăzute între oameni aflați la mare distanță permițându­-le să comunice, făclii nemaivăzute ce ard necontenit în casele oamenilor, atingerea Lunii și "domesticirea" neprimitorului tărâm al zeilor... toate acestea ar avea darul să­-i năucească pe strămoșii noștri. Dar adevăratele noastre cuceriri sunt cele la nivel social și spiritual: am abolit sclavia iar multe state s­-au pronunțat împotriva pedepsei capitale, societățile încearcă pe toate căile să asigure șanse egale tuturor cetățenilor lor, învățământul a devenit nu numai foarte răspândit dar chiar este obligatoriu iar oricine are acces la informație și poate deveni părtaș la cultura societății sale. Astfel că, noi, oamenii zilelor noastre, putem afirma cu mândrie că li s­-au recunoscut tuturor cetățenilor dreptul la viață, la libertate, egalitate, prosperitate, educație și deci că toți oamenii sunt fericiți și independenți... Oare?

La o privire mai atentă observăm că societatea noastră încă nu și-­a rezolvat toate problemele, dimpotrivă, întreaga planetă se confruntă cu un nivel ridicat al poluării și cu o adevărată explozie demografică iar unele zone cu un foarte scăzut nivel economic sau cu diferitele manifestări ale violenței și agresivității ­ de la infracționalitate până la războaie. Printre toate aceste tare sociale se strecoară aproape nevăzut și fumatul. Dominat fiind de "frații" săi mai mari, care prin caracterul evident al gravității lor au atras încă de la început atenția atât a sociologilor, psihologilor, juriștilor sau filozofilor cât și a autorităților și organelor și organismelor internaționale, fumatul și implicațiile sale sociale au fost studiate destul de târziu. Această stare de lucruri se datorează și faptului obiectiv că obiceiul însuși a cunoscut o expansiune la scară planetară relativ recentă și anume în secolul XX, el ajungând o dominantă a noului secol XXI.

Fapt paradoxal, studiile asupra fumatului întâmpină o anumită rezistență tocmai din partea principalelor victime, ale victimelor directe ale acestuia – fumătorii. Această stare de lucruri este explicabilă, în parte, prin faptul că ei resimt această acțiune ca pe un soi de "amenințare" la adresa obișnuințelor lor și, indirect, la adresa propriei persoane. Fumătorii se încăpățânează să­-și "apere" obiceiul într­-o tentativă care deja nu mai pare nici hilară, nici naivă și nici măcar absurdă, ci de­-a dreptul îngrijorătoare în condițiile în care la nivel mondial se duce o amplă campanie de sensibilizare a opiniei publice în privința efectelor profund malefice ale fumatului. Iar aceste efecte se resimt atât la nivel individual cât și global în varii laturi ale vieții sociale.

Dar care este originea acestui obicei? Istoria sa este strâns legată de cea a plantei care­-l susține - tutunul. După cum se știe, această plantă este originară din America unde era folosită de către membrii diferitelor triburi de indieni precolumbieni în cadrul unor ceremonialuri uneori foarte complexe. Această plantă considerată a fi înzestrată cu virtuți magice avea un rol foarte important în viața religioasă a precolumbienilor. Astfel, în mitologia mayașă spre exemplu, stelele căzătoare erau mucuri de țigară încă arzânde aruncate pe pământ de Zeul Ploii. În mitologia modernă creată de campaniile publicitare apar imagini la fel de sugestive.

În Lumea Nouă tutunul era folosit în toate modurile imaginabile: fumat în țigări de foi, țigarete sau pipe, băut, mestecat, prizat, transformat în sirop subțire, picurat pe diferite cleiuri spre a fi mestecat etc. Fapt interesant și semnificativ, felul europenilor de a fuma tutunul a fost influențat în mare măsură de metodele de fumat caracteristice regiunilor Americii cu care au venit în contact. Þările nordice ­ Anglia, țările scandinave, Olanda ­ au devenit în mare parte națiuni fumătoare de pipă. Spania, sub influența Indiilor Occidentale devine o națiune fumătoare de țigări de foi. Restul sud­-europenilor devin fumători de țigarete, imitându­-i pe băștinașii din America de Sud. Francezii în schimb, preferau să prizeze tutunul. În zilele noastre, cea mai mare răspândire o are fumatul țigaretelor.

Toate acestea arată că de la bun început răspândirea fumatului a fost în mare parte o consecință a tendinței unor oameni de a imita, și, în special de a imita obiceiurile membrilor unui grup sau ai unei clase sociale considerate superioare. Această stare de lucruri este și mai evidentă dacă se reține faptul că "moda" pariziană de a priza tutunul, "modă" care s­-a răspândit rapid în rândul maselor, a fost lansată la curtea regală de către Ecaterina de Medicis, mama regelui aflat pe tron.

În timp, s­-au observat efectele negative ale fumatului, luându-­se măsuri uneori foarte severe atât împotriva consumatorilor cât și a comercianților. Dar tăierea nasului, condamnarea la moarte sau deportarea care se practicau în Turcia, Anglia și respectiv, Rusia, n­-au putut să stopeze răspândirea acestui fenomen. Aceasta se datorează în parte faptului că în încercarea disperată a înaintașilor noștri de a eradica acest fenomen, plantațiile de tutun ­ care erau adevărata lui cauză ­ au rămas neatinse, ba chiar suprafețele lor s­-au extins.

În secolul XX s-­au ridicat tot mai multe voci împotriva fumatului. Doar că de această dată vocile au fost cele ale reprezentanților lumii medicale care în 1954 au pus semnul egalității între fumat și unele boli ale aparatului respirator și cardiovascular. Congresul internațional al nicotinei din 1964 la Stockholm și Conferința inițiată la New York în 1967 de către Council on Smoking and Health din S.U.A., au fost două din multele manifestări ale lumii științei medicale împotriva tutunului, considerat de atunci ca inamic public nr.1 al condiției umane. Astăzi fumatul este considerat o maladie care are toate caracteristicile unei epidemii sau mai precis pandemii a secolului.

Psihologii și sociologii au încercat să schițeze portretul­-robot al fumătorului, fără a ajunge însă la un consens în această privință. Tabagismul este un fenomen social, el nu se poate defini sau circumscrie precis; nu se poate vorbi de o națiune, de un grup social, de vârstă, sex sau individ cu o personalitate aparte; fumatul și fumătorul pare a fi ceva universal. Totuși, unii au încercat unele tipizări­-robot ale fumătorilor. Astfel, s­-a observat că se începe fumatul întotdeauna într­-o fază critică a vieții, el compensând "iluzoriu" o traumă emoțională. Pornind de la această constatare unii au ajuns la concluzia că în general, fumătorul este temperamental un extrovertit, iubește noul, imită repede are o anumită tentație spre risc, este impulsiv, schimbă des serviciile, bea alcool, cafea și consumă mâncăruri condimentate; este superficial în sentimente, și comite destul de des accidente de circulație.

Dar, bineînțeles, cu greu se poate afirma că acest portret corespunde tuturor fumătorilor, iar acest fapt singur arată cât de dificil e de definit acest fenomen. Ca urmare a acestei stări de lucruri, sociologii, psihologii și medicii au încetat să mai caute acest portret al fumătorului și, în schimb, și­--au concentrat atenția asupra obiceiului în sine.

Astfel s­a observat că fumatul se împarte în șapte tipuri distincte. Acestea se regăsesc în proporții diferite în comportamentul fiecărui fumător, dar întotdeauna unul dintre ele este dominant. Tind să coexiste în special tipurile toxicomanic, automatic, stimulant și calmant, reprezentând un model de fumat chimico­-toxicomanic general valabil. Totuși, s-­a observat că de obicei, un fumător nu­-și părăsește tipul de a fuma predominant. În funcție de acesta se poate realiza o clasificare orientativă a fumătorilor, clasificare considerată de specialiști ca fiind foarte importantă și utilă în cazul în care dorim să ajutăm o persoană să se lase de fumat. Iată mai jos clasificarea tipurilor de fumat propusă de Russell în 1974. Este vorba de o clasificare evolutivă, orientată deci asupra felului în care se învață, se continuă și se menține fumatul.

• Fumatul psihosocial. În acest caz, recompensele sunt de natură psiho­socială. Fumatul psihosocial este caracteristic adolescenței și are o valoare simbolică, fiind folosit pentru a da impresia de forță, precocitate, cutezanță și sofisticare. El contribuie la creșterea încrederii în sine și la căpătarea dreptului de a face parte din grupurile celor de aceeași vârstă. Fumatul psihosocial este intermitent. Absorbția de nicotină ­ substanță care duce la dependență ­ poate fi absentă și fumatul nu are loc în afara grupului pentru că dorința de a fuma nu apare decât legat de acesta sau de alte situații sociale. Curând, absorbția nicotinei determină evoluția spre fumatul pentru recompensele (efectele) farmacologice. Totuși, un număr redus de persoane care nu aspiră fumul pot prezenta ani de zile un fumat intermitent de tip psihosocial.

• Fumatul senzoriomotor. Este caracterizat prin savurarea senzațiilor farmacologice ale fumatului și folosirea mișcărilor buzelor, limbii, mișcărilor respiratorii, gesturilor, în scopul de a obține senzația de satisfacție și ca o varietate foarte complexă de ritual menit să relaxeze, să destindă. Aspectul pachetului, senzația țigaretei între degete, procesul aprinderii, proiectarea în afară a fumului, mirosul, gustul și altele contribuie la edificarea unui act senzoriomotor foarte elaborat. Repetarea în sine a actului, mai mult ca efectele farmacologice, este cea care procură plăcerea. Faptul este evident la fumătorii de pipă la care un adevărat ritual de curățire, umplere și aprindere se poate solda doar cu câteva pufăituri și deci cu o absorbție foarte mică de nicotină. Comparativ cu fumatul pentru senzațiile de natură farmacologică, acest tip de fumat este relativ lipsit de importanță: numai 11% din fumători consideră important pentru ei acest aspect.

• Fumatul moderat. Acesta este tipul cel mai frecvent întâlnit și este caracteristic majorității fumătorilor care nu depășesc 20 de țigarete pe zi. Fumatul moderat tinde să apară mai ales în momentele de odihnă și relaxare când este gustat în mod deliberat. Există multe asemenea momente: după mese, în pauzele de la locul de muncă etc. Acest tip de fumat se asociază în special cu consumul de ceai, cafea sau băuturi alcoolice. De asemenea, el contribuie la relaxarea și savoarea atmosferei unor reuniuni sociale (banchete, pauza de cafea și fumat la congrese etc). Spre deosebire de fumatul psihosocial, fumatul moderat apare frecvent și când persoana este singură. Totuși nu este vorba de un fumat de mare regularitate. Astfel, persoanele care fumează moderat pot sta 2­-3 ore fără țigări, mai ales dacă sunt ocupate sau absorbite, deși în anumite ocazii, frecvența fumatului poate crește. Exceptând aceste ocazii, nu există nici o atracție deosebită pentru fumat și uneori nici atunci, chiar dacă persoana nu are țigarete la dispoziție în momentele în care s-ar permite să fumeze. Fumatul moderat presupune de obicei inhalarea fumului. Foarte probabil, o mare parte din plăcerile lui sunt de natură farmacologică.

• Fumatul calmant. În acest caz, fumatul are ca scop calmarea, alinarea, în stări de tensiune și neliniște neplăcute. Numărul de țigarete fumate variază în funcție de starea emoțională. Nu se cunoaște în ce măsură destinderea se datorează acțiunilor farmacologice ale nicotinei sau efectului calmant al mișcărilor caracteristice ale mâinilor. Fumatul calmant este mai frecvent la femei și la persoanele nervoase. El se mai asociază cu fumatul toxicomanic și s­-ar putea ca în cazul ultimului, tensiunea și neliniștea să nu fie un simptom de nevroză, ci unul de abstinență. Prin urmare, efectul liniștitor al tutunului nu s­-ar realiza prin acțiunea asupra unor simptome nevrotice, ci prin refacerea "rezervei" de nicotină din organism.

• Fumatul stimulant. Fumatul stimulant apare când persoana este ocupată, activă. În aceste situații, fumătorul face apel la acțiunile stimulante ale nicotinei pentru a realiza un avânt subiectiv, pentru a veni în sprijinul concentrării și gândirii, a atenua oboseala, a­-și menține capacitatea de lucru în timpul activităților monotone și a-­și mări posibilitățile de a reuși în situațiile care solicită și stresează în cel mai înalt grad. Spre deosebire de fumatul calmant, la care se recurge pentru a evita stresul, fumatul stimulant este practicat în ideea că el mărește capacitatea de a suporta și depăși un stres. Fumatul stimulant este caracterizat printr­-un aport mare de nicotină. Fumul este tras adânc în piept și consumul de țigarete este ridicat, mai ales în situațiile care solicită, când se ajunge frecvent să se aprindă țigară după țigară, uneori prin "sudura" lor. Fumatul stimulant este deseori asociat tipurilor toxicomanic și automatic.

• Fumatul toxicomanic. În cazul acestuia, dacă trec 20­30 de minute fără să se fumeze, apar simptome de abstinență. Fumătorul aprinde țigara tocmai pentru a evita sau atenua neplăcerile acestei stări. Fumatul nu mai este gustat. El a devenit o necesitate. Frecvența sa nu variază decât puțin în raport cu situațiile în care se poate afla fumătorul. El începe curând după trezire și încetează doar înainte de somn. Se consideră că scopul principal al fumătorului toxicomanic este menținerea unei concentrații mari de nicotină în creier.

• Fumatul automatic. Acest tip este întâlnit numai la marii fumătorii care practică fumatul stimulant și toxicomanic sau, mai frecvent, ambele. Adesea este aprinsă o nouă țigară în timp ce precedenta arde încă. Fumatul a devenit automatic dar în special aprinderea se face în mod inconștient. Nu se mai înregistrează nici o trăire, nici o senzație care pot fi puse pe seama fumatului, în afara unei puternice emoții ce apare ori de câte ori fumătorul nu are la dispoziție nici măcar o țigară.





Revista „Știință și Tehnică” (nr.1-2, ianuarie/februarie 2003)