Cu forța propriei imanențe dizolv eurile sfredelind neputincioase spiritul indestructibil, greșeli care lăuntric se luptă cu sinele, influențând negativ emoțiile.
Omul cu emoții nule seamănă cu un zombi care are doar la suprafață înfățișare umană, în schimb, interiorul este un vid.
Realul trece într-o stare evanescentă prin puterea reveriei luând ipostaza unui vis diurn clocotind de imagini ambigui.
Irealul este inversul realului și indică direcția greșită, adică înspre anormalitate și demență, pe când realul arată direcția optimă, înspre normalitate și raționalitate.
Irealul țâșnește din interior spre exterior și se suprapune peste real, iar interferența creează haos și echivocuri.
Realul incumbă reflectarea gnozelor înspre mediul înconjurător perceput subiectiv de oameni în funcție de claritatea reprezentărilor date de conștiința fiecăruia, care-și stabilește legile proprii referitoare la dreptate și adevăr.
Irealul seduce în simulacre de fantasme mișcându-se în lacre, din care ies strigoii văzuți doar de firile invadate de halucinații, iar onirismul își desfășoară tentaculele în irealitate.
Variabilele existenței, alternând între sacru și profan, între credință și ateism, între sfințenie și sacrilegii, pot fi puse de real în ecuații interesante ale naturii umane, pe care le rezolv prin cugetări epurate de ireal și reflecții purificate de erori, întărind structurile spiritului.
Jocul dintre realul ce reflectă socialul și irealul ce induce stări maladive, este un joc decisiv purtat în planul realității.Contradicția dintre ideile unui om rațional transpuse în acțiuni și lirismul unui boem visător, accentuează diferențele de tipologii umane, căci unii oameni au afinități cu arta, alții au afinități cu distracția, o altă categorie nu face nimic în timpul liber, iar altă categorie își folosește timpul acordând întâietate mișcării.
Distracția generează ritmuri alerte și creează în creier celule endorfine generatoare de plăceri complexe, în timp ce pasivitatea absoarbe din temporal plictisul racordat la un ritm interior oscilând în jurul lui 0.
Omul matur apelează deseori la intelect, nu-l lasă în amorțire, vede realitatea în mod obiectiv, iar actele existențiale poartă pecetea seriozității, severității și exigenței cu sine însuși, își stabilește puncte de referință prin care se orientează în viață, cu normalitatea ca un mecanism personal ce funcționează impecabil.
Dansul cu cercurile numite oameni creează materia veseliei interacționând cu ritmul melodic în prieteni.
Fumez țigara și urmăresc sfera viciului sub forma dansului fumului în camera în care zumzăie tăcerea ce în țipătul atomilor se desface, încordată, încărcată de visare.
Beau sucul cu arome de poezii lichefiate, policrome, pe suprafața paginii cu simboluri de esențe înmiresmate și senzația de somn sumbră dispare ca o umbră luminată de îndoială.
Simt înlăuntrul înghețat de răceală, populat de angoase îmbinate cu puteri pozitive, perfectibile, nedezbinate, cum copilul își ia rămas bun plecând spre tărâmuri divine, sărman nebun, și rămâne omul matur, în care speranță și încredere îmi pun.