Analiza caracteristicilor poporului român și a modalității prin care aceste caracteristici au prins viață necesită un grad de aprofundare pe care, în opinia mea, teoriile de până acum nu au reușit să îl atingă.
Printre aceste caracteristici, despre care nu prea vorbim în mod natural, se numără:
Performanțele net superioare ale femeilor față de bărbați în unele arii de funcționare ce se bazează mai mult pe efort decât pe perorație (muncit, învățat, sport – cu o rată medie de 5 medalii olimpice atârnând printre țâțe față de numai câte una prinsă pe piepturile păroase)
Dezgustul profund față de reguli, mai ales când acestea rezultă într-o algebră negativă (plată de impozite, întreținere, alocații) sau în restrângerea unor drepturilor milenare sacre ca parcarea, depășirea sau virarea de exemplu.
Lipsa curajului și a capacității combative (în relație cu cei egali ca forță sau mai puternici) dublată de agresivitate și bobârnace date celor slabi
Inapetența pentru contribuție personală, mai ales pe bază de muncuță, completată grațios de cârcoteala permanentă față de atitudinea lipsită de altruism a celor din jur, îndeobște a guvernului criminal
Pentru a înțelege cum s-au putut selecta la noi (și din câte am aflat, numai la noi) aceste frumoase trăsături creând un portret robot național invidiabil am pierdut multe nopți încercând să caut, cu riscul golirii unor căni de vin, adevărul.
Pentru a înțelege cu adevărat etnogeneza trebuie pornit de la origini, respectiv de la elementele fundamentale care au intrat în interacțiune în creuzetul carpatodunărean:

Dacul liber
Îndeobște recunoscut ca „cel mai viteaz dintre traci” trebuiesc făcute precizările că nimeni nu l-a banuit că ar fi „cel mai muncitor dintre traci”, „singurul trac cu adevărat cinstit” sau „mândria Traciei”.
Termenul de „liber” se aplică datorită datorită crizelor de nervi urmate de pusee de agresivitate pe care le simtea față de perceptorii de orice fel (și pe care le justifica față de copii: „tată, în viață trebuie să fii liber”).
Un alt domeniu în care spiritul neatârnat dacic se făcea simțit cu precădere era igiena personală, care era apărată cu înverșunare de agresiunea oricărui frizer, bărbier sau băieș.
Organizarea de tip mafiot cu tarabostes („nași”) și comati („pulime”) permitea un stil de viață suplu, care genera un PIB pe cap de tarabostes destul de bun (5% din agricultură, 25% din vânzarea de vin către comati și 70% din jefuire Moesiei).
Ocazional romanii din Moesia se mai enervau pe contribuția lor involuntară la PIBul Daciei libere și se gândeau intens să intre cu legiunile și să îi sodomizeze pe toți, dar drumurile proaste, cazările mediocre și dezgustătorul brand de țară (frunza igienică) i-au ținut multă vreme departe (cam ca pe turiștii din ziua de azi).

Romanul cu falusul mare
Pornit de la o mână de italieni șmecheri din Cizmă, prin tehnici militare superioare dar mai ales după încorporarea câtorva nemți extrem de pacifiști prin legiunile lor au devenit o forță militară de neoprit. Trupele auxiliare numidiene au adus la specificul latin, deja impresionant, cei câțiva centimetri în plus care fac uneori diferența în luptele de aproape, rezultând în legionari mult mai bine echipați decât dacul liber (cel mai viteaz, dar nu neaparat cel mai tare în buzdugan dintre traci).
După victorie aceeasi superioritate evidentă în ce privește grosimea, lungimea și vivacitatea armamentului din dotare a permis o pacificare rapidă a regiunii (chiar dacă închiderea gurii cetățenelor romane de origine dacică a necesitat utilizarea repetată). Apariția rapidă a dacoromanilor (o anumită tradiție a violurilor de după bătăliile antice ne sugerează că mamele acestora au fost dace cu toate) a fost semnificativă pentru intensitatea și exuberanța procesului pacificator.

Sute de ani ulterior popoarele migratoare, de la slavul petrecăreț, cumanul pecenofob, pecenegul cumanofob, avarul strângător, vandalul de treabă, gotul itinerant, hunul preudemerist, până la tătarul sodomizator au trecut prin aceste locuri, au stat o perioadă, dar au ales să plece până la urmă, goniți de simbolul frunzei și de finalizarea lentă a primilor 50 km de drum bătucit aducându-și pe rând contribuția, la nivel lingvistic, instituțional sau militar, dar mai ales prin material genetic de calitate, ejaculat relativ nediscriminatoriu în cetățenii dar mai ales cetățenele dacoromane, slavodacoromane, cumanopecenegoslavodacoromane, etc.
O mențiune specială pentru eforturile hunilor de a urmări prin podișurile ardelene pe femeile dacoromanocumanopecenegoavarovandalogote, care conform filozofiei lor istorice de fapt nici nu erau acolo.

Mecanismul fuziunii dintre aceste popoare este cunoscut îndeobște cu acronimul GFV (ginire + fugărire + violare) și mândrii ocupanți ai locurilor i-au opus o tehnică care în timp s-a modificat.
Inițial 99% din bărbați, daci liberi, se înfuriau la aluziile romanilor cu falus mare privind superioritatea lor evidenta și dorința de a o proba cu repeziciune și repetat cu consoartele lor și ieșeau cu ghioagele la luptă fiind îndeobște măcelăriți într-o perioadă de timp proporțională cu numărul lor.
1% , mai slabi de înger, mai surzi, ușor necinstiți, nedezvoltați atletic rămîneau cu doamnele prin păduri. După înfrângere o perioadă de timp femeile nici nu voiau să îi vadă în ochi pe bicisnici, dar pe măsură ce timpul trecea și romanii cu falus mare se dovedeau a fi implicați în violuri pe alte meleaguri, restricționarea creată făcea doamnele dace, neatașate ideii de celibat, să dea acestora încă o șansă.
După o generație cînd se întorceau romanii sau veneau slavii petrecăreți nu se miră nimeni că ieșeau doar 75-80% la măcelărire și restul, din născare aschilopatici, sperioși și șmecheri luau calea codrului din timp.
Prin comparație o viață de GFV a dezvoltat femei agile, atente, abile și iuți de picior, conștiente că sprintul și rezistența la semifond pot întări mai mult decît orice alt gest sau vorbă noțiunea de abstinență sexuală în creierul medieval.
Când etnogeneza s-a terminat, rata celor care mai luau ghioaga să conteste noțiunea de falus mai mic nu depășea 5% de năvălire și a fost nevoie de domnitori vizionari care să știe cum și mai ales din ce păduri să îi scoată ca să obțină acele victorii memorabile împotriva turcilor (relatate pe jumătate de pagină chiar în istoria oficială turcă).
Cred că teoria mea este articulată și la fel de bună ca orice altă teorie privind etnogeneza poporului român.