Într-o lume condusă de bărbați, conform sfaturilor și ordinelor consoartelor, calendarului plin de aniversări, valentini, dragobeți, 1 martie, 8 martie, ziua ei, ziua mă-si, aniversarea logodnei, măritișului etc ale partenerelor noastre de viață nu îi putem de mult opune decât o mutră tâmpă și scuze bâlbâite.
Chicoteala estrogenică care a însoțit, în context, tentativa avortată de a impune 5 mai ca ziua bărbatului a arătat încă o dată cât de greu este să combați dragonul cu foc, bibanul cu stropitoarea și femeile cu armele lor.
Actualul text încearcă însă să țină flacăra trează, măcar la nivel cognitiv, propunându-și să developeze și să prezinte lumii adevărul despre eternul masculin.
Realizările masculine sunt numeroase și relevante.
Există mai multă creativitate într-o peluză sau într-un colț de local decât într-un salon de coafură și motivul pentru care uneori acest adevăr rămâne nevalidat este dificultatea de comunicare a bărbatului în general, a consumatorului în mod particular, cu mult inferioară fluenței de tip mitralieră a femeii (în general, dar mai ales când este abordată, cu bun simț, de bărbatul ei întors de la o astfel de ședință de creație).
Deși greu de identificat la o privire superficială, realizările casnice ale bărbatului sunt mitologice.
Necesitând doar hrană, supraveghere vestimentară, încurajare, indicarea precisă a locului, găsirea ustensilelor și lăudarea cu conotații superlative orice soț este capabil de reușite grandioase, de la cuie si dibluri încadrând ca tirul unui cuirasat locul optim din perete, la micile reparații fără de care chiuvetele și robinetele ar curge mult mai mult, deși în mai puține locuri.
În plus modul discret, liberal și eficient prin care bărbatul tipic iși aduce contribuția de valoare la educarea copilului, libertatea pe care i-o dă de mic, prefăcându-se că citește gazeta cu o bere în mână și televizorul deschis la meci, în timp ce plodul se joacă cu forfecuța și cu chibritele sau pur și simplu descoperă priza, nu poate fi negat chiar dacă ocazional determină fenomene sonore îngrijorătoare la consoartă.
Cât despre bărbatul la job, coechipier, fratele mai mare și podoaba locului de munca pur și simplu nu sunt litere în alfabetul fonetic și nici sunete suficient de grandioase în graiul nostru articulat ca să îl descrie adecvat.
Conducător relaxat, fără a prididi sau obosi vreodată în oferirea de noi însărcinări femeilor, apreciind suficient munca acestora cât să le-o suplimenteze la nevoie, primul venit dimineața, așteptându-și cuminte cafeaua, adesea ultimul plecat, după trezire.
Dar nu despre aceste evidențe vreau eu să vorbesc, întrucât aceste evidențe vorbesc de la sine.
Care este însă esența bărbatului?
Care este țițeiul din care iși extrage bărbatul structura sa polietilenică?
Dincolo de ochii sclipitori, obrajii roșii și halba jumătate goală ce se ascunde?
Părul neras de pe față și cârlionții de pe piept stau strajă și ascunziș cărui înțeles ascuns, mister tainic și semnificație adâncă?
După multă evaluare, analizarea comportamentului admirabil al celorlalți și zguduirea propriei oglinzi, răspunsul mi-a venit spontan, ca ideea lui Da Vinci de-a o picta pe Mona Lisa premenstrual.
Este vorba de sex, banalul sex, însă în forma lui cea mai respingătoare - lipsa lui.
Lipsa sexului este motorul suprem, aditivata din carburatoarele noastre și explicația redundantă a esenței noastre masculine.
Față de femeie pe care lipsa sexului o întărește la fel cum vântul întărește mlaștina, pentru care sexul este doar o oază plină de animale cu păr venite să se înfrupte, spre care se îndreaptă cu pasul egal al cămilei căreia nu-i pasă prea tare de deșert, bărbatul are față de lipsa sexului sensibilitatea pe care pielea broaștei o are față de bătaia soarelui.
Accesul în oază este dificil, condiționat mai mult de cât de prinț îi pare femeii broscoiul la pupare decât de orăcăitul cu care acesta cere acces la umezeală.
Așa că cei mai mulți ne ducem viața țopăind de colo colo, sperând să prindem vreo oază păzită neglijent. Până o facem nu avem alte alternative decât să ieșim zi de zi din casă, dușați, bărbieriți, motivați, vioi și muncitori, cu ochii în patru spre ochiurile de apă în care, uneori, femeia se oprește să se-adape.
Dacă femeile ar vrea să ne confere vreo șansă de egalitate pe pământ ar fi suficiente câteva salve de sex să ne doboare, inerți, placizi și moi ca niște jucării păroase cu duracelul încă viu.
Însă, lipsindu-ne de sex ne fac să fim activi și mult prea implicați, să construim palate, să le-așteptăm în mașini la coafor sau să ne batem între noi pentru același colț de oază, în modul în care bunul dumnezeu, el însuși femeie, a organizat lucurile.
În speranța că mi-am adus obișnuita contribuție la clarificarea lucrurilor mă opresc aici, deși, din motive ușor neclare, aș fi putut orăcăi în continuare.



.