agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-12 | | La o mică plimbare în prima zi a anului. Liniștea specială a unei dimineți în care petrecăreții, epuizați, mai dorm. Se simte, în pacea de după orgia de bufnituri din noaptea abia trecută, o prospețime aparte, nedăruită celor mahmuri. În pomi, pe crengi și mai ales la încrengături, mai dăinuie caierele de zăpadă depuse la ultima ninsoare. Nu se simte nicio adiere, dar cînd și cînd, imperceptibil, un smoc de zăpadă se desprinde și se scutură ca o pulbere fină. E momentul care, fără să-mi dea o direcție clară, m-a precipitat spre un posibil poem. Am cochetat ca prim vers cu Anul Nou și am încercat mai multe formule, dar menționarea noului an mi s-a părut prea festivistă și am ales în final o sintagmă mai neutră: prima zi din an. Prima dintr-o numărătoare oarecare lipsită de orice prestigiu. Doream apoi să evoc, vizualizînd, zăpada care se cernea de pe o creangă, și ea oarecare, pentru că, evident, ceea ce îți atrăgea atenția nu era locul de unde pornea mica avalanșă, ci neașteptata ei izbucnire silențioasă și scînteietoare. Un eveniment simbolic parcă pentru tot ce e trecător fără ca asta să-l facă insignifiant - pulverizarea, scurta, exploziva și totuși discreta dispariție a unei arătări (pentru că n-ai cum să-i spui pe nume) întru gloria prafului și a pulberii. Pentru a nota ceea ce se petrecea m-am fixat (și pentru scurtimea sintagmei) pe un puf de nea. Simțeam nevoia să precizez mai mult, să amintesc de creanga de pe care... se scutură, se cerne... dar tot întîrziind am sesizat că situația e, la urma urmei, intuibilă și, lăsată în ambiguitate, permite pufului să devină mai sugestiv senzorial - moliciune, inconsistență, finețe - un fel de brumă pulverulentă. Acum venise momentul să văd cum pot exploata simbolic efemeritatea și fragilitatea pufului de nea. Cel mai simplu era să fac din el o metaforă a zilei de început de an. Puful cădea în zăpada compactată rămasă de la ninsoarea anterioară, o pudra ușor și apoi se pierdea în ea. Nu mai trebuia să notez cum se producea căderea (scuturată, cernută), ci mai curînd să surprind întru ce se transforma puful. Cădea peste omătul existent, adunat, consistent, masiv pentru care era bine să găsesc și eu un cuvînt mai generos evocator. Troian era foarte bun pentru că amintea de mari îngrămădiri și de grosimi durabile, de vremea vitregă, de vremuri, de timp. Pulberea efemeră se depunea, se așternea, se așeza și ea în troian; ziua, ca o pulbere delicată, pierea întru timpul fără chip care o înghițea nesățios. Acum se putea simți că în sintagma ultimă la care ajunsesem: un puf de nea se-așterne / în vechiul troian, în ciuda posibilei acuze de "pleonasm sezonal", neaua și troianul vorbesc mereu și de timp, întreținînd aluziile alegorice și menținînd trează atenția pentru planul simbolic. Ultimele două versuri erau o antiteză între artificiile efemerului și masivitatea unui peren neiertător. M-am gîndit apoi să elimin și verbul înlocuindu-l cu un substantiv: un puf de nea adaos / în vechiul troian. Eliminam astfel și ușorul decorativism și tendința de a pasteliza ceea ce văzusem. Peste două zile însă, mi-am zis că aș putea înscena totuși un ritual păgîn al stihiilor în care efemerul este sacrificat pe altarul hulpav al zeului Cronos: un puf de nea ofrandă pe vechiul troian
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate