Ei uite că îmi vine să dau așa la terța dracului sărbătorile de sezon,fără de zăpadă nu poți să îți imginezi nici crăciun nici revelion cu adevărat.

Mă simt ca picată de pe lună, când subțire și sprintenă când ursoaică busumflată. Cum ți-o faci așa ți-o tragi îmi zic și mai neconsolată.

Au trecut și cele șapte zile ale noului an, presărat cu câteva vizite de tradiție sau studiu înâlniri cu preteni bogați investitorii din america de mare valoare cu palate de lux.
Dar am și bătut străzile Stocholmului de una singură să văd dacă românii cerșitorii au fost ajutații de oficialitățile Suedeze, pe când lalelele mele de primăvară răsăreau în pivniță în ziua de anul nou, acasă la mine în cartierul meu modest și sofisticat.

Cu scrisul pe agonia.ro merge din ce în ce mai anevoie m-am plictisit, am început să citesc mai mult comentările decât poezile sau textele, și nu e bine pentru că fac cunoștință cu o nouă generație care nu se place pe ea însăși și nu face altceva decât să se atace personal,
La naiba cu patriotismul desigur își spun dezamăgiti de mondene sau cooptați pentru marșul capitalist unde nu mai pot da înapoi și atunci se formează călăi direct din popor fără translator.
Rezultând o degenerare firească a României și a românului,

Poeții văzuți din perspectiva mea, sânt ca un fel de gladiatori, aflați sub tutela unei amazoane văduvă cu aberații perverse dar care nu și le exprimă direct,ci doar prin a incita luptătorii ei între ei ca apoi să/și aleagă învingătorul ca pretendent de moft pănă la noua cursă de lupte...

Dar și mai ronțăitor la suflet este că nu am găsit unul care să nu vrea să plece din țară, dacă ar avea sănătatea și tinerețea în favoare.
Constatarea este dureroasă că România a rămas țara nimănui.
Deci în vizita mea virtuală de aproape 2 ani nu mi-am demonstrat că judec greșit.