1. Contextul este important – iar contextul mai larg înseamnă, de fapt, să pleci de aici dacă vrei să găsești oameni care să vrea să te ajute.

1.a. Cerșetorul Petre din Cișmigiu
Ovidiu venea, într-una din zilele lui nu foarte bune, de la institutul unde lucra – era vineri seara, pierduse sau rătăcise cheile de la casă - soția plecase din oraș la socri de urgență - uitase telefonul mobil acasă, avea doar cartela de autobuz, nu avea decât vreo treizeci de lei în buzunar, și acelea împrumutate de la un coleg – dar nu-i păsa, se descurcase în situații pe lângă care aceasta era binefacere – era destul de cald, octombrie, zi frumoasă, uscată, în Cișmigiu se putea dormi, se putea dormi în orice parc, din întâmplare avea buletinul de identitate la el – să știți, buletinul e o comoară – te scutește de neplăceri sau chiar de bătaie dacă dormi în stradă.

Petre cerșea pe o latură a parcului, cânta din acordeon – cânta destul de frumos, cu un repertoriu acceptabil. Ovidiu cerșise de multe ori, în scopuri profesionale- așa că se așeză plin de interes și de compasiune lângă Petre. Au intrat în vorbă firesc, precum doi vechi amici – au vorbit una alta, Petre i-a cântat, Ovidiu i-a dăruit jumătate din cât avea, s-a interesat de viața lui – un caz social, probabil datorat unor manevre frauduloase cu locuințele – a vrut s-l ajute apoi, dar nu l-a mai văzut prin parc. Au început să cânte amândoi, Ovidiu punându-și ambiția să crească rețeta artistului ambulant – nu ieșea nimic – doar doi bătrâni au dat câte un leu – restul, tineri, frumoși, grăbiți, nici măcar nu se uitau la ei – deși, Ovidiu era bine îmbrăcat – pantaloni Kelvin Klein, geacă americană elegantă de 400 dolari, pantofi buni etc. Iar Ovidiu este un bărbat destul de prezentabil, care cândva fusese atractiv. Deci, să lăsăm auto încurajarea – era nasol, nimeni nu dădea un leu –Ovidiu, care se credea mare cercetător și cunoscător al naturii umane și al oamenilor, avea surprize peste surprize: da, dar dacă urmezi calea, adică ești om de treabă și mergi în ritmul normal al evenimentelor, ajungi foarte repede la ceea ce vrei - dacă nu încetezi să vrei puternic și adevărat.

1.b.Cerșetorii și sărmanii de la trei dimineața - țigările

L-a mângâiat pe Petre, și i-a dorit să poată rezolva problema copiilor care stăteau pe străzi, deoarece unul singur, bolnav, și soția grav bolnavă erau acceptați de proprietar – iar ca să nu fie dați afară, ceilalți doi trăiau cum puteau – mă strânge în spate, căci acuma este frig afară și la mine în cameră e călduț când scriu astea.
Ovidiu s-a ambiționat după aceea să vadă cu adevărat cum este să fie sărac, și să nu aibă niciun ban în București – pleca de acasă fără bani, nu se gândea dacă are bani să cumpere de mâncare – cerșea. Unii îi dădeau câte o țigară, da, cerșea numai țigări, de fapt. Majoritatea nu-i dădeau - deși pretextele erau inteligente, și el vorbea frumos. Culmea ciudățeniei a fost seara asta – a ieșit din casă după țigări, un pachet, cu cinci euro – voia să vadă ce se întâmplă. A intrat într-un chioșc, nu i s-a dat – pretextul – tre sa dau banii mâine – da, dar cinci euro e mai mult, vă rămân și dumneavoastră – nu, nu – ciudat, nu? Au mai fost trei cazuri, la care Ovidiu a plusat rău de tot – a spus că o angajează la firma lui dacă îi dă un pachet de țigări – atenție, contra a cinci euro! Nu a vrut doamna – apoi a spus că o să o ajute să facă un an de facultate fără plată – degeaba, aia a zis că are facultate – deh, vindea țigări de ea, e ok....deci, a rămas ea cu țigările și Ovidiu cu Euro...pe drum, destul de debusolat, s- a intâlnit cu o agentă de pază, căreia i s-a destăinuit, fata a râs, i-a dat o țigară și Ovidiu a căpătat o încredere imensă în oameni – în unii – da, deoarece îi știa după fețe că or să-i dea sau nu o țigară – trebuie să te încrezi în instincte- sau poate, în oameni care au avut experiența camaraderiei...rămâne de discutat.
Oameni sărmani cu suflet de aur, bătrâni luminați, oameni simpli din clasa muncitoare, membri PSD (așa a fost, nu că aș avea ceva cu acest partid) care așteptau la o ședință, toți i-au dat câte o țigară lui Ovidiu. Restul, indiferent de ideile lui pe care nu le înțelegeau, acceptau cu greu chiar să-l asculte – deși, fiecare idee a lui era cel puțin interesantă - așa era Ovidiu, creativ.
1.c. Decodarea Pieței Universității

În sensul pe care îl construiește Erwing Goffman, societatea românească este una totală, prezentând toate caracteristicile acesteia – despuierea de individualitate, primul venit e primul servit, cel mai puternic are tot ce vrea. Cel mai puternic este Băsescu, și cei care se construiesc așa ca el- teoretic, micii băsescieni, epigoni din toate partidele și nepartidele, calcă în picioare libertățile zilnice ale tuturor – băsescul, cu b mic, este modelul comportamental de succes – el țipă din toate cuvintele și conceptele pe care le manevrează - vreo două sute, dar destule – că e cel mai tare din parcare – așa sunt toți ciocoii care s-au recunoscut în el – pot fi și ciocoi săraci, fiindcă ciocoismul e un mod de a fi cu care această specie se afișează, și poate fi identificat.
De fapt, e chiar o trăsătură înnăscută, ce a fost promovată ca fiind gena românismului, cea mai bună, și cea care supraviețuiește, triumfă chiar.

Piața Universității este o afirmare a existenței unor entități ce contrariază gena băsesciană – arătând că românii sunt compuși din mai multe specii, care nu au fost încă stârpite – specii purtătoare de caracteristicile altruismului, compasiunii, bunătății și gratuității facerii de bine – fiindcă așa simt ei, extratereștrii din Piața Universității. Sunt puțini, dar, ca orice specie extraterestră, are resurse nebănuite, de temut chiar – curajul, talentul, hărnicia și omenia.