„Și a fost noapte...” acesta este titlul noului roman (Cartier, 2012) semnat de scriitorul basarabean Aureliu Busuioc. O noapte a minții, pentru unii, și una a spiritului, pentru alții. O noapte-recluziune a luminii și a visării – întunericul celor două dictaturi (comuniste și fasciste). Prin întreaga operă, adevărat patrimoniu al literaturii din spațiul interriveran basarabean, Aureliu Busuioc pare să spună că, atunci când rămâi „singur în fața” unui regim totalitar, te poate salva doar dragostea, ca ultim fief al umanului, căci „pactizând cu diavolul”, trăiești doar cu iluzia că te-ai salvat.
Firul epic al cărții începe într-un 14 iulie 1944, o dată de Bastilie mondială, de o lume beligerantă, sărită din țâțâni. Cele două personaje centrale ale romanului, austriacul Werner Storch și tânăra bulgăroaică Elena Velceva, cu numele mic Lența, vor fi un ax textual, o orbită ideatică ce vrea să spună că istoria nici pe departe nu este cea din manualele școlare și din tratatele și armistițiile (ne)semnate. Istoria este suma tuturor istoriilor personale, subiective. Poate chiar nu există istorie, e un mit, există doar istorii umane, individuale, de familie.
Werner e un tânăr austriac înrolat în armata hitleristă, ajuns peste Prut și mai departe de el. O biografie interesantă a personajului: „M-am născut în Banat, la Lenauheim. Ni se zicea șvabi. De fapt austrieci... tata a preferat să ne întoarcem în Tirolul natal”. În patria istorică vor trăi Anschlussul – anexarea Austriei la Germania hitleristă din „visele nebune ale unui descreierat” dictator, care le „furase patria și întoarse lumea pe dos”.
Astfel, Werner și Lența sunt doi tineri aruncați într-un război absurd pornit de „satrapul Stalin și alienatul mintal Hitler”, dar aceasta nu va fi un impediment în fața unui frumos sentiment, pe care o vor trăi toată viața. Ei doi, întâlniți într-o iubire, într-o lume estică, înnebunită de comunism, sunt despărțiți de război, el ajunge prizonier de război în U.R.S.S., ea studentă la Institutul Pedagogic din Chișinău. El întors în Austria, ea autoexilată într-un sentiment mai puternic decât o dictatură, iar între ei „Cortina de Fier peste care până și gândurilor le era interzisă trecerea. Bucură această revizitare literară a acelor timpuri negre și o dexterioasă portretizare ce sparge etichetări și stereotipuri deja cunoscute (nemți fasciști și basarabence antonesciene). Naratarul prezintă și probe ale acestei existențe la finele cărții, dar nu acest fapt îl interesează pe un cititor, căci dimensiunea textuală nu de probe are nevoie, ci de idei, or ele sunt prezente în acest text cu prisosință, azi într-o dimineață post-totalitară, în care ni se spune că „totalitarismul, indiferent de coloratura lui (extremă dreaptă ori extremă stângă) este la fel de nociv” [Cesăreanu, 2003: p. 254], deși „regimurile totalitare au trăsăturile lor comune, dar și datele lor diferențiale” [Vlad, 1999: p. 201].

Bibliografie:

1.Cesăreanu, Rusanda, Imaginarul violent al românilor. București: Humanitas, 2003.
2. Vlad, Ion, În labirintul lecturii. Cluj-Napoca: Dacia, 1999.

Text apărut în ziarul "Timpul", Chișinău.