agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-06-10
|
Dacă ar trebui să exprimăm cît mai succint învățătura antică stînd într-un picior, aşa cum Hillel făcuse odinioară cu cea evreiască, propoziția nu poate suna decît astfel: „vor moşteni pămîntul doar cei care trăiesc din forțele universului.” Nimic nu-i diferențiază mai mult pe oamenii antichității de cei moderni ca devoțiunea celor dintîi pentru o trăire cosmică, pe care cei veniți mai tîrziu o cunosc prea puțin. Asfințitul ei este încunoştințat la începutul epocii moderne de înflorirea astronomiei. Kepler, Copernic, şi Tycho de Brahe nu erau cu siguranță îmboldiți doar de impulsuri ştiințifice.
Orişicum punerea exclusivă a accentului pe legătura optică cu cosmosul, înspre care ştiința s-a îndreptat foarte curînd, a reprezentat o prevestire a ceea ce avea să vie. Relația omului antic cu universul se desăvîrşea diferit: în transa extatică. Căci doar prin această experiență ne asigurăm cunoaşterea a ceea ce ne este cel mai apropiat şi a ceea ce ne este cel mai îndepărtat, şi nicicînd una fără de cealaltă. Asta înseamnă, totuşi, că omul nu poate comunica cu universul sub imperiul extazului decît în comunitate. Rătăcirea primejdioasă a celor moderni este că au considerat această experiență ca fiind irelevantă, evitabilă şi au categorisit-o în domeniul particularului, în chip de contemplație a nopților frumoase cu stele. Nicidecum, din răstimp în răstimp îi soseşte iarăşi vremea, iar atunci popoarele şi semințiile n-au în ce fel să-i scape, cum şi mărturiseşte ultimul război ce fu o împreunare nouă şi fără precedent a forțelor cosmice. Mase de oameni, gaze, energii electrice au fost zvîrlite în cîmp deschis, curenți de înaltă frecvență s-au fugărit peste privelişti, noi constelații s-au ridicat la cer, în spațiul aerian şi în adîncurile mărilor au huruit elicele, iar pretutindeni în Mama Pămînt s-au săpat şanțuri sacrificiale. S-a împlinit întîia oară la scară planetară această curtare imensă a universului, şi anume în spiritului tehnicii. Dar, întrucît lăcomia de profit a clasei conducătoare a căutat prin intermediul acesteia să se ispăşească, tehnica a trădat omenirea, iar patul conjugal s-a preschimbat într-o baie de sînge.
Dominarea naturii, aşa ne învață toți imperialisti, reprezintă sensul oricărei tehnici. Dar cine l-ar crede pe purtătorul de nuia care afirmă că sensul educației este stăpînirea copiilor de către adulți? Educația nu este înainte de orice altceva rînduirea indispensabilă a relației între generații şi pe cale de consecință stăpînirea, în cazul în care vrem să folosim acest termen, a respectivei relații şi nu a copiilor? Şi aşijderea tehnica nu întru dominarea naturii, ci întru stăpînirea relației dintre natură şi om. Omul ca specie se afla deja de mii de ani la finalul evoluției sale; omenirea ca specie, însă, de-abia dacă e la început. În tehnologie se organizează un physis prin care contactul omenirii cu cosmosul ia o formă nouă şi diferită de cea care s-a manifestat în rîndul popoarelor şi familiilor. E de ajuns să amintim doar experiența vitezei, sub domnia căreia lumea se îmbarcă înspre călătorii nemaivăzute în interiorul timpului pentru a întîlni acolo ritmuri din care cei suferinzi îşi vor reface forțele cum se întîmpla pe vremuri în munții înalți sau la mările sudice. Acele „Lunaparks” [parcuri de distracții] sunt o formă anticipativă a sanatoriilor. Fiorul adevăratei experiențe cosmice nu este legat de acel fragment mărunt al naturii pe care ne-am deprins să-l numim „natură”. Eşafodajul omenirii a fost zdruncinat în nopțile de nimicire ale ultimului război de un sentiment ce se asemuieşte cu fericirea epilepticului. Iar revoltele ce i-au urmat au fost o primă încercare a omenirii de a prelua controlul asupra noului său corp. Puterea proletariatului este etalonul recuperării sale. Dacă nu este cuprins pînă în măduvă de această disciplină, niciun raționament pacifist n-o să-l mai salveze. Ceea ce este viu răzbate tăvălugul nimicirii doar în extazul procreației.
1925-26 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate