agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3487 .



Sfârșitul istoriei și sfârșitul culturii: post-cultura
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pericle ]

2012-07-18  |     | 



Conceptului de „cultură” i s-a dat de-a lungul timpului, în funcție de epoca istorică și de societatea care corespundea acelei epoci, diferite definiții. Nu voi insista pe vreuna dintre acestea, obiectul articolului de față fiind altul și anume ideea de sfârșit al culturii. Așa cum Fukuyama scria despre sfârșitul istoriei, într-o carte deja celebră cu același titlu eu nu voi face nimic altceva în acest articol decât să-mi răspund la întrebarea dacă există și un sfârșit al culturii și, dacă răspunsul ar fi pozitiv, ce anume ar lua locul acestui fenomen fără de care însăși evoluția omenirii nu poate fi înțeleasă.

În definirea termenului de „cultură”, în general, s-a făcut raportarea la altă noțiune, aceea de „civilizație”. Chiar dacă s-a mers pe ideea că primul ar presupune, într-o definiție didactică, totalitatea creațiilor omenirii, civilizația fiind subordonată culturii și fiind înțeleasă ca acea parte strictă legată de creațiile materiale, au fost exprimate opinii după care cultura ar însemna creațiile spirituale, iar civilizația, creațiile materiale ale oamenilor. Am pus „ar însemna” pentru a sublinia faptul că nu există o unanimitate a definirii și a acceptării conținutului acestor noțiuni.

Cât despre mine, eu consider că varianta a doua este cea mai clară, mai firească din multe puncte de vedere. Cultura, egal creații spirituale ale activității umane, iar civilizația, tot ceea ce se leagă de asigurarea nevoilor materiale ale oamenilor. Este și punctul de plecare care îmi permite să-mi dezvolt ideile legate de tema articolului de față.

Cultură înseamnă știință, artă, religie, sau artă, știință, religie, sau religie, știință, artă , etc., fiecare cu respectivele note caracteristice, fiecare cu evoluțiile și involuțiile ei, cu realizările ei. Astfel, raportându-mă la toate acestea, am putut vorbi despre cultura antică, despre cea renascentistă, despre „Epoca luminilor”, cultura modernă, postmodernă și postmodernistă.

Civilizația a cunoscut la rândul ei aceleași evoluții/involuții, ajungându-se la realități desemnate prin termeni ca „societăți postindustrială”, „societăți postcomuniste”. Prefixul „-post” încearcă să explice rapiditatea cu care schimbarea realității îi surprinde pe oameni, care nu reușesc să identifice la fel de rapid direcțiile generale ale fenomenelor cu care se confruntă și preferă să le denumească cu termeni generali, ce nu ilustrează întotdeauna esența acestora.

Din a doua jumătate a secolului trecut, se vorbește despre postmodernism, cu trimitere aproape exclusivă la artă cu tot ceea ce ține de ea: literatură, arta plastică, muzică, artele spectacolului, etc. Într-o accepție generală, postmodernismul ar putea fi definit ca o abolire a regulilor, o negare a clasicismului și o afirmare a libertății totale de creație. Indiferent care ar fi accepțiunea dată acestui fenomen cultural, se accentuează libertatea de creație, de bună creație, subliniez aceste cuvinte, pentru că, indiferent de epocă istorică, indiferent de domeniul cultural, indiferent de creatori, cultura a reprezentat un rezultat pozitiv, un cumul de consecințe calitative, în primul rând și cantitative, în al doilea. Desigur că nu voi relua aici teoria marxistă a trecerii cantității în calitate pentru că n-aș rezolva nimic din ceea ce mi-am propus și anume să introduc un nou concept acela de post-cultură.

Revenind, voi repeta că fenomenul cultural, indiferent ce fenomene se impun într-o perioadă sau alta, are în vedere ceea ce ilustrează calitatea, termen care, la rândul lui introduce notele caracteristice ale îmbunătățirii unui aspect, fenomen, manifestare, etc. Consecințele actului cultural sunt întotdeauna pline de sensuri și de conținuturi pe care omenirea în drumul său spre mileniul al III-lea al erei noastre, le-a putut folosi pentru a-și îmbunătăți existența spirituală și materială. Căci, nu trebuie uitate produsele științei, care au drept rezultat noi produse legate în primul rând de civilizație. Adică, într-un sens biblic, aș putea repeta ceea ce, după fiecare creație a lui Dumnezeu în cele șase zile, se spunea „Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina” (Geneza 1.4): „și oamenii au văzut că motorul cu aburi este bun”, „că televiziunea prin cablu este bună”, „că lectura este bună”, „că pictura lui Kandinski este bună”, etc. Deci, rezultatele culturii „sunt bune” și ele au fost percepute, chiar dacă uneori a trebuit să treacă destul de mult timp și au fost acceptate ca atare, ca fiind bune pentru oameni. Nu trebuie să mai adăugăm, decât în trecere, cât de mândri sunt creatorii de cultură de statutul lor de creatori, prin care, conștient sau nu, se compară cu Supremul Creator, Dumnezeu!

Au existat de-a lungul vremii, așadar, creații dovedite bune și creații dovedite ne-bune și folosesc acest termen „ne-bune” în această formă de negare, deoarece îmi va folosi în ceea ce voi spune mai departe. Dar până acolo să mai zăbovesc puțin asupra altui aspect: creațiile, indiferent că sunt bune sau ne-bune, sunt creații, reprezintă efectul unui efort creator, chiar dacă rezultatul nu a folosit oamenilor până în prezent. Voi avea posibilitatea în alte articole să dezvolt ideea de creații ne-bune în fiecare domeniul cultural, desigur pe scurt pentru că, fără îndoială, cantitatea creațiilor de acest fel a fost mult mai mare decât a celor „bune”. De ce le socotesc pe cele „ne-bune” creații? Din simplul motiv că a existat un imbold creator, oricare ar fi fost acela și oricare ar fi fost motivațiile lui! Între masa amorfă care nu este frământată de ideea creației și un om care își dă seama că vrea să spună ceva celorlalți oameni și o și face bine/ne-bine, îl aleg fără îndoială pe acel om, iar istoria este plină de ei: puțini au rămas în istorie drept „Tați buni”, mulți au fost luați în derâdere, disprețuiți, blamați, nu numai de contemporanii lor, ci de întreaga clasă culturală până în zilele noastre.

În zilele noastre cultura - mai ales acea parte a ei care este sub imperiul libertății, care este supusă libertății, iar termenul de „supus” nu este inutil ales, observând tendințele actuale în literatură, artă, muzică, etc. de a căuta cu orice preț libertatea de expresie, de a se supune cu orice preț libertății, libertatea însăși devenind un stăpân foarte exigent -, a scăpat de numeroase canoane, care-i impuneau anumite limite și limitări, dar în continuare se menține limitarea supremă, aceea ca aceste acte culturale să fie bune pentru oameni. Există în continuare criterii care fac departajările între ceea ce se consideră, cultural și ceea ce intră în categoria non-cultural, nu pentru că ar ține de actele de civilizație, așa cum am convenit la început să definim civilizația, ci pentru că non-culturalul ar fi ceva ce se dorește cultural, dar este prost făcut, agramat, naiv, copilăresc, fără metodă, anacronic, meșteșugăresc și alte asemenea epitete, care pot fi întâlnite uneori și prin cronicile culturale, de orice natură, dar mai ales în culise, unde se colportează opiniile reale despre „creația” cutăruia sau cutăruia „creator”.

Societatea ca sistem complex, cuprinde și cultura cu tot ceea ce-i este pus în cârcă: și rezultatele bune și cele ne-bune. Dacă până acum a doua categorie avea doar rolul de a oferi suportul unei comparații între ceea ce era definit de societate ca fiind bun și ne-bun, consider că evoluțiile societății noastre contemporane intră în contradicție cu modul în care oamenii concep cultura și actul cultural și acest fapt, indiferent că-l acceptăm sau nu, se face simțit, mai de mult timp în afara societății românești, dar, deja fenomenul este prezent și la noi. În toate domeniile culturii, înțeleasă în sensul ei clasic sau postmodernist, există creații bune și creații ne-bune. Alături de oameni de cultură foarte cunoscuți, trăiesc epigoni, mai puțin cunoscuți și în al treilea rând acei „neica nimeni”, care scriu prost, agramat, despre lucruri rizibile, etc., artiști plastici care pictează prost, care sculptează fără metodă și tehnică, fără har și nu spun nimic, muzicieni care cântă muzică proastă și o cântă și prost, etc. Există în acest moment o reacție dublă, referitor la acești „creatori”: pe de o parte, sunt acceptați în comunitate, nu există o respingere violentă a lor și a produselor lor, iar pe de altă parte, tot ceea ce fac aceștia este luat în râs de mass-media, de oamenii de cultură cunoscuți, de analiști, etc., neînțelegându-se un lucru evident și anume că s-au schimbat termenii în care poate fi concepută cultura și actul cultural. Cultura nu este un element autonom față de schimbările majore produse în societate, ea reflectă aceste schimbări, de aceea fenomenele din societatea celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea și cele de la începutul acestui secol au influențat-o profund și continuă să o influențeze. Influența nu este una comparabilă cu aceea pe care societatea Vechiului Regim a exercitat-o asupra culturii Secolului Luminilor (al XVIII-lea), pentru că din destrămarea acelui regim social-politic, a rezultat o altă societate cu o altă cultură.

Acum, destructurarea societăților contemporane, confruntate cu numeroase provocări, de multiple naturi, nu mai poate determina apariția unei alte culturi, care să continue linia evolutivă, în conținut și formă, a vechii culturi. Postmodernismul nu oferă decât ideea că s-a ajuns într-o fundătură a culturii așa cum este ea cunoscută de milenii, acesta este rolul postmodernismului și în al doilea rând de a oferi suportul trecerii la altceva total nou. Chiar de pe acum fenomenul pe care încă îl mai numim „cultural”, acceptă și integrează la modul serios ceea ce numeam mai sus acte și produse non-culturale. Suntem, consider eu ținând seama de ceea ce se petrece la noi, dar și în alte spații, deja în sfera de manifestare a unui alt concept, acela de post-cultură.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!