Eram la Pietroasele, la poalele Istriței, acel sat misterios “unde inima noastră de piatră se transformă în inimă de inimă”, cum spunea Nichita Stănescu.
La o tămâioasa românească, amurg și povești alături de un colonel pensionat la 50 de ani cu super pensie, grație intrării noastre în NATO și reformei care i-a urmat.
Era prin 2005 și povestea o scenă definitorie pentru ce înseamnă România, care a avut loc la alegerile din 20 mai 1990.
Era în misiune într-o comună din județul Galați, din păcate nu-i mai rețin numele pentru că l-aș fi precizat aici cu mare plăcere, trebuia să supravegheze alegerile.
În sat exista doar un singur partid, FSN-ul, evident, iar în comisia de la circumscripția electorală erau numai reprezentanți de-ai FSN-ului. Pe parcursul zilei de 20 mai, subalternii vin să-l întrebe cu cine să voteze.I-au spus că ei habar nu aveau de politică și că au încredere in colonelul lor.Le-a spus că el votează cu liberalii și cu Câmpeanu.L-a sfârșitul votării, s-a făcut numărătoarea voturilor, la care a asistat și el , în calitate de șef al pazei.
A votat tot satul.Dar …toți au votat la fel, mai putin cei 5 militari, colonelul meu si cei 4 militari în termen din subordinea sa.
Tot satul votase cap-coada cu Iliescu si FSN-ul. Toate bune până aici, se poate discuta despre cultura politică deficitară, despre primele alegeri libere din viața majorității celor de acolo, și altele.
Însă, povestea nu se oprește aici, iar ceea ce a urmat îmi amintește de cuvintele lui Nicu Steinhardt, care spunea că “cea mai extraordinară cugetare citită vreodată în afara textelor evanghelice e a lui Kierkegaard : contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.”
Nenorocitul de șef al FSN-ului, extrem de iritat că cele 5 voturi i-au stricat unanimitatea, a făcut un scandal imens în secția de votare. “ Ce voi spune eu la județ ? Ce-i voi spune eu tovarășului prim ? care-or fi nenorociții ăia 5 ?, etc, etc”. După care le propune celor de acolo, fără nicio tresărire, “sa le dea dreacu de 5 voturi”, “ca să avem și noi, frumos, unanimitate”. Colonelul se opune invocând voința poporului, foarte des evocată în acele vremuri.(ca și astăzi, de altfel).
Și îl intreabă, nedumerit, pe șeful FSN, de ce e așa supărat, pentru că a câștigat zdrobitor.
I s-a cerut unanimitate de la judet ?
nici vorbă.
Dar așa se gândea el, că șefii de la județ îl vor aprecia mai mult dacă e unanimitate în sat, excesul de zel care a făcut atâta rău României manifestandu-se din plin, în continuare. Până la urmă, bietul slujbaș care spumega de furie a început să facă tot felul de presupuneri asupra celor cinci.
Se sfătuia cu ceilalți din comisie, se tot întreba cine ar putea fi. Asupra unuia erau siguri toti : poștașul din sat, un băiat care căzuse la examenul de la facultate și “care se vede băi nene că nu e de-al nostru, îl bănuiam eu de mult …etc, etc.
Colonelul, văzând ce turnură iau lucrurile, a intervenit ferm și i-a spus bietului activist că “eu cu băieții mei” au votat pe cele 5 buletine incriminate.
Surprinderea a fost uriașă. Nici dacă s-ar fi desfăcut pământul, cei din comisie nu ar fi fost mai mirați ca atunci când colonelul le-a spus că ei, uniformele, au votat cu liberalii.
Tăcerea a fost întreruptă tot de activist, șeful comisiei, care, după ce a trecut de șocul inițial privindu-l cu ochii bulbucați pe colonel, i-a apărut o grimasă de îngrijorare : “cum … s-a schimbat dispoziția ? mie nu mi-a spus nimeni “…
“Lui nu-i spusese nimeni că a venit revoluția”, a încheiat colonelul...
Anii au trecut iar la votarea de zilele trecute, de data asta în alt sat, unde inima noastră de inimă devine inimă de piatră, am asistat uluit cum activiștii de partid (aceluiași partid) doreau, peste 22 de ani, unanimitatea satului.
Dar, totuși, (fiți liniștiți) a fost o schimbare : de data asta nu a mai existat niciun colonel cu băieții lui, nu au mai existat acele 5 voturi care au provocat atâtea emoții ălorlalți …
Dar despre asta altă dată.