agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-12-14 | |
Pornind de la ideea că sunt două feluri de oameni, visători și materialiști, observ că dincolo de diferențele evidente, sunt și multe asemănări. Ceea ce îi unește e frica, o stupidă frică de a face sau de a visa. În egală măsură mă plictisesc de profund și visătorii care nu fac nimic și materialiștii care nu văd altceva decât concretul. Evident toți niște nefericiți în realitate, motiv pentru care frica și-a găsit în ei o casă foarte confortabilă și iată că ea e este o stăpână foarte autoritară.
Mă surprinde incapacitatea de a vedea cele două fețe ale monedei simultan, prin urmare înclinația de a da într-o extremă sau alta. Visatul e pentru suflet, pentru căutări interioare, dar poate fi folosit foarte bine și ca sursă de soluții, de planuri concrete de afaceri,în management și în absolut toate domeniile concretului. Concretul e și el o unealtă pentru visare, că degeaba stă visătorul cu degetul în nas scobind după cai verzi pe pereți dacă nu înțele că dincolo de a visa trebui să și faci ceva pentru ca visele să devină realitate. Dar ceea ce îi împierdică și pe unii și pe alții să folosească atuurile pe care le are fiecare tip în parte este frica, frica de a visa și de aici de a nu îți dori mai mult sau de a conștientiza lipsuri bine îngropate, frica de a greși sau de a eșua si de a realiza că visul nu merită sau e prea de tot. Ceea ce e o încă o nelămurire pentru mine este dacă societatea românească este încă sclava unor tare din trecut sau e pur și simplu născută handicapată. Tind să cred că nu e din fire așa, doar că s-a imbecilizat singură. Urmăresc și societățile occidentale, activitatea lor și felul de a prelucra informațiile și observ că sunt mai mature și mai orientate spre construcție. Acolo absolventul de filosofie nu e ridiculizat pentru că e un visător, e angajat la banca pe sectorul responsabil cu managementul de risc sau de concepere a unor noi produse care să răspundă nevoilor actuale. Altfel spus, în termenii acestui mic eseu, visătorul este valorificat. Numai la noi visătorul e ridiculizat, ca și cum ar face nu știu eu ce trăsnaie. Oare așa o societate obosită e societatea românească? E oboseală sau frică? Asta îmi aduce aminte de o povestioara despre un elefant crescut într-un țarc. De mic a învățat că dacă vrea să depășească gardul se lovește și îl doare. A crescut, evident gardul îi ajungea acum la degetul cel mic, dar el tot nu depășea gardul. De aia se zice la noi în popor "ce ai avut când erai mic". Fără a vrea să patronez de la înălțimi olimpice chestiunea, cred că e timpul să prindem un pic povestea asta cu elefantul. Totul, felul în care gândim, reacționăm, ne sesizăm despre unul sau despre altul, nu indică decât faptul că, individual sau social, ne comportăm ca elefantul de mai sus care vede căprioara sărind gardul, vulturul înalțîndu-se deasupra pădurii, iepurele care fuge pe sub gard și se crizează. Acești "evadați" sunt pentru elefănței ceva teribil. Trăim într-o perioadă de timp cu multiple posibilități pe care ar cam fi cazul să le și utilizăm. Putem învăța din orice, dar nu învățăm din nimic. Și nu mai ucideți ghioceii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate