Silvia Bitere a așteptat cu răbdare momentul debutului .Și-a făcut ucenicia literară îndelung ,a apărut în diverse antologii ,ca și cum a înțeles că un debut precipitat nu constituie un succes garantat. Cartea a apărut sub coordonarea poetului Adrian Suciu, in colectia 9, Grinta 2012 Volumul a fost ilustrat de artistul Vlad Turburea, si el poet, prozator si editor pe site-ul de literatură Hermeneia.
O asemenea rezervă provine, probabil, dintr-o atitudine de profund respect pentru marea literatură, din intenția de a studia în profunzime arta limbajului , tehnicile literare, drumul spre un mesaj puternic, preferând poezia ca o chintesență a expresiei literare.
Volumul este constituit în majoritate de o poezie epică, prozaică , fără ornamente inutile.
Aceste versuri narative și reflexive acordă un loc important exprimării sentimentelor pe un fond suprarealist ori fantezist :
“privită de sus coraline era cum s-ar spune într-un fel
anahoretă discret de la tălpi până la brâu
nălucă dincolo de toate un vas din lut
din care să tot bei izvorul cu zimbri » (din revelațiile lui coraline)
Pe alocuri asistăm la un ecran divinatoriu , poeta ritualizează poemele, le transformă în altare unde se refugiază într-o imaginație impregnată de un mister care se accentuează de la începutul până la sfârșitul volumului. Poeta este atrasă de mistere, de dereglările ritmurilor forțelor naturale. Autoarea este sensibilă la mitologiile tuturor culturilor și această Coraline este o proiecție spirituală, la o scară mai redusă este propria sa poveste, "une âme -soeur" impregnat de o densitate particulară :
«pe marginea decorului pescăruși grăbiți îmi spulberau
gramul de încredere
că voi trăi s-o văd pe coraline îngropată cu cinste printre
muritori » (din nemulțumirile lui coraline)
Cartea conține 5 secțiuni distincte care ne pregătesc progresiv a intra în lumea acestei "Alice în țara minunilor" ,trecem apoi spre căutările ei religioase, spre emoțiile și interogațiile ei uneori patetice, apoi spre copilul-matur,un Candide, o Lolita, încheind cu un epilog sobru.
« îți scriu de sub o piatră funerară așa cum toți o facem la un moment dat. s-ar putea să nu mai ies de aici vreodată. tu să știi că sunt bine, demodată și rece, cu simțul umorului până la prăbușire. am înțeles de la un prieten care trăiește la umbra unui dig, din când în când sub aripa unui pescăruș, că viața la suprafață e fantastică. personal, nu dau nici doi bani pe vorbe. eu cred doar în realitate și uneori în viermi. e felul meu de a respira sub pământ orice vietate.
nu îți poți imagina ce tristețe m-a cuprins descoperind că sunt om. probabil că nu vei zăbovi a-mi citi aceste rânduri dar dacă vei săpa adânc la rădăcina mea s-ar putea să înțelegi.” (în loc de epilog, tablete pentru coraline, tableta 1)
Poeta nu acordă formei o atenție deosebită, versul este liber, lipsa punctuației lasă cititorului o orientare multiplă și complexă . Poeta orientează textele spre lector, vrea să atingă conștiința și sensibilitatea sa, îi propune o poezie epică "mitologică", chiar dacă ne aflăm mai degrabă într-un ținut de basm, între feerie și angoasă, între lirism,emoție,morală,misticism. Limita dintre real și imaginar este foarte subțire, suprarealismul servindu-i de a-și lansa pariuri curajoase, pentru a aspira spre un teritoriu totalizator, care nu suportă decât libertatea de gândire :
« gândul că Dumnezeu e printre noi ca simplu observator
mă deruta
aici mă opresc aici voi spune către mine
coraline coraline
de ce nu simțim uneori că suntem oameni
oare nu este de ajuns să ne privim mâinile
prin care ne rugăm
la El » (înălțarea lui coraline)
Eul poetei este purtat de această Coraline fantomatică, care devine port drapelul existențial al autoarei, pentru a aborda teme poetice ca:dragostea, fericirea, moartea,singurătatea,natura,visarea,angoasa existențială.
« orbeam căutându-te și lanul de porumb creștea sub frunză
și eu creșteam odată cu el din interior și nu din formă
în forme se așează doar cei care privesc de la distanță
ca din lojă îmi ziceai
expresia din noi trăiește însă dincolo de trup
tu știi
eu am numit treaptă a devenirii tale zâmbetul din om coraline
până și firul de păpădie are miros de zâmbet
ești tu în pantofii tăi colorați și drepți » (fericirea lui coraline )
Vocea Coralinei este extremă, trece de la romantism la simbolism, de la realism la suprarealism ori absurd. Acest "cântec al sufletului" este joc de idei inspirat. Poeta încearcă prin acest "alter ego" o "invitation au voyage" unde totul este "lux,calm și voluptate",dar mai ales "mister". Angajamentul ei este ambițios, exigent, deși poeta nu duce până la capăt intențiile sale curajoase, care par ezitante uneori.
„am trecut prin deșert că așa ai vrut tu coraline
am coborât din trup ca un abur pe șenile
ca să mă vezi
în peluze de scaieți s-a deschis șovăitor o rană
până și peștele din baltă mut
s-ar fi zbârlit din solzi la mine

nu mai caut uimire în lucruri coraline
pur și simplu mă îmbrac mai gros” (mereu e azi)
Poeta reflectează la rolul profetic al scribului, vede Poetul ca purtător de lumină, vizionar, își pune întrebarea anagajamentului religios, ar vrea să plonjeze în adevărul Ființei.
« lumea se schimba
la picioare mi se arăta peștera lui daniil
alunecam între uitare și Vreau Să Fiu coraline
și ea
ea ca un miel dus la tăiere îmi țesea fir prin coastă
abia șoptind – am să te salvez ca pe tezeu din creta
ca o morgana era genunchiul crăpat”
...
« de ce să moară
îl întrebam atunci pe Dumnezeu » (cauza lui coraline)
Poezia lasă loc speranței. Coraline este conștientă de puterea cuvintelor și de frumusețea limbii, cuvântul are putere creativă ,transformă în lumină ecourile unei lumi dezumanizate. Suprarealismul utilizat de Silvia Bitere face apel la vis, la jocul dezinteresat al gândirii.
« bucurie fericire hai îi strigam coboară
ia-mă de tălpi
fericirea există omule există
ia-mi albul ochilor
vezi și tu ce văd și eu prin el
atunci ai apărut tu coraline în viața mea
atât de creponată fără cusur
ai început să țeși în mine macrameuri
ai țesut orașe întregi
am crezut în tine ca în mama
ai crescut
de acum încolo vom locui împreună » (întâlnind-o pe coraline)

Dar cred că personajul este, mai degrabă, pe terenul realismului magic, căci autoarea, într-un mediu definit ca "realist" face să apară elemente decretate ca "magice",supranaturale ori iraționale, ca la autorii latino-americani, mai ales Gabriel Garcia Marquez și "Veacul său de singurătate". Tendința de a amesteca realul cu miraculosul este veche în artă ,atât în pictură (Bosch,El Greco,Goya),cât și în literatură (Rabelais,Voltaire sau Nabokov) :
« când vroiam să-mi simt suflarea și trupul până în tălpi
te vedeam pe tine coraline într-un bungalău în
serampore
eu un tânăr vetust căutător de aur
un alchimist la piciorele universului
treceam prin pădurea fermecată pe malul gangelui »
Fantasticul este legat de ezoterism,misticism,fenomene paranormale. Poezia Silviei Bitere reușește pariul fuziunii între imaginar,fabulă și realitatea cotidiană sau istorică.
„pașii îmi calcă pe urme, mă strâng. aprind o țigară, ultima. cercuri se înalță către niciunde, văd cum se rotesc iar și iar pe un cerc mai mare. amețesc și cad în mocirlă. e starea perfectă în care aș vrea să scriu despre somnul sângelui. din pământ ies cadavre deja machiate, fum, cârtițe. ce bine. sunt în siguranță. în vecinătatea mea se nasc prietenii.
este soldatul ținându-și în mâini capul crăpat de inamic, purtând o discuție în spatele crucii sale cu viermele care i-a ros din piciorul de lemn atâta vreme.
mai încolo, cum te uiți din întâmplare, femeia iubită își lasă rochia pe o bancă și se îndreaptă spre coafor unde o așteaptă un alt el.
o sonerie zbârnâie. poștașul își abandonează geanta cu scrisori la poarta de la intrarea în parc și aleargă spre leagănul în care se dă Iulia la trei ore distanță de moartea ei.” (în loc de epilog, tablete pentru coraline, tableta 4)
Poeta reușește o atmosferă particulară, în fond ne propune o întâlnire cu imposibilul, provoacă un adevărat impact magnetic cu lectoratul său.