A circulat cu succes (și mai circulă poate) în folclorul urban din București un banc pornografic al cărui limbaj, desigur, este imposibil de redat într-o publicație decentă, dar pe care vreau să-l traduc aici pentru semnificația sa aparte. Se spune că în timpul filmărilor unei scene porno în grup, în care actorii, printre gâfâieli și icnete, își schimbaseră aleatoriu pozițiile de mai multe ori, unul dintre ei (nu se precizează sexul) ajungea de fiecare dată în ipostaza felației, dar de partea mai puțin confortabilă a baricadei. La un moment dat, amețit și transpirat, nefericitul iese din scenă, ridică mâinile în semn de capitulare și, adresându-se partenerilor și regizorului, strigă disperat: ”Măi băieți, așa nu mai merge. Gata. Trebuie să ne organizăm!”.
Probabil că pentru un englez, un german, un elvețian sau un japonez bancul ăsta nu are nici o noimă, dar iată, la români a prins foarte bine. Poate nu toți dar mulți dintre noi ne recunoaștem în individul exasperat de soarta nefericită și râdem cu tristețe ”râsu' plânsu'” lui Nichita.
Au existat la noi în ultimii 25 de ani nenumărate tentative de resuscitare a spiritului organizator, de echipă, atât al românilor în ansamblu cât și al diverselor categorii socio-profesionale, mai mereu soldate ori cu eșec ori cu lehamitea la mijlocul drumului, însă ceea ce mi se pare interesant de urmărit și de analizat este acest eșec în cazul oamenilor care gândesc cu propria minte, care au ieșit din minorat(*)adică a oamenilor de valoare.
În acest sens o nouă tentativă care se îndreaptă, după părerea mea, spre eșec este scrisoarea celor peste 500 (poate mai mulți) de ziariști si publiciști care protestează, pe bună dreptate, împotriva încălcării oricărei limite a deontologiei profesionale și a bunului simț de către un anumit trust mass-media.
Și cred că se îndreaptă spre eșec din cel puțin două motive:

1. Textul apelului. Dovedește gîndirea unui om (și trebuie să observăm că în aceste situații cel care scrie este unul singur, indiferent de câți alții îl sfătuiesc și îl aprobă - nu se poate altfel) care nu reușește să-și potolească bătăile inimii. Indignarea copleșește rațiunea și din acest motiv formulările, fără să fie agresive, sunt totuși extrem de vagi iar finalitatea neclară. Foarte bine, protestăm, ne solidarizăm, dar ce anume cerem? Care e planul?

2. Nerespectarea unei minime discipline de către anumiți semnatari. Atunci când semnezi un protest colectiv și unul din colegii de breaslă te provoacă public, susținând (indiferent din ce motive) sus și tare, în semn de dispreț, că el nu semnează acel protest tocmai pentru că ești și tu acolo, este esențial să ai discernământul de a nu răspunde PE LOC cu aceeași monedă. Sau, dacă trebuie să răspunzi, să o faci după ce protestul colectiv la care ai aderat va fi avut o finalitate sau alta. Pe deasupra, în acest fel, vei avea răgazul să aduni și mai multe argumente contra aceluia. Altfel toată cauza la care ai aderat se duce dracului. Cel puțin aici în România, unde nu există educația pentru argument ci doar cea pentru sânge. Toți se vor concentra pe răfuiala voastră și vor pierde din vedere din vedere cauza inițială. S-a întâmplat de prea multe ori în peisajul nostru românesc pentru ca un om cu gândire proprie, un om de valoare, să nu înțeleagă asta.
De altfel trebuie să spun că eu însumi am ajuns la textul Protestului urmând un link dintr-un text al semnatarului despre care vorbesc (este vorba de Dan Tapalagă de la Hotnews pe care îl citesc constant), tocmai acel text în care se răfuia cu colegul Cristian Teodorescu. Iată, deși nu mai trebuia dovedit, că la cititor (receptor) ajunge infinit mai repede o păruială publică decât un mesaj principial, de bună credință.
Nu știu care ar putea fi soluția vindecării acestui nărav de a răspunde fără discernământ la orice provocare și nu vreau să apelez la citate biblice, dar uneori mă gândesc că sistemul nostru de învățământ și-ar spăla o mare parte din păcate dacă ar introduce niște cursuri obligatorii de tip yoga, în care să învățăm să ne controlăm respirația, emoțiile care copleșesc de fiecare dată rațiunea. Altfel vom continua la nesfârșit să ne autodevorăm, spre deliciul adversarilor noștri. Iar poveștile care se termină cu ”Trebuie să ne organizăm” nu vor rămâne niciodată altceva decât niște simple bancuri.

(*) ”Minoratul este neputința omului de a se servi de propria inteligență fără a se lăsa condus de un altul. Dacă motivul minoratului nu este lipsa inteligenței, ci lipsa curajului și a voinței de a se servi de ea fără asistență străină, atunci omul poartă întreaga vină a situației sale. Sapere aude! Îndrăznește să te servești de inteligența proprie! - aceasta este lozinca iluminismului.” (Immanuel Kant citat de Horia Roman Patapievici în volumul ”Discernământul modernizării - 7 Conferințe despre situația de fapt”, Humanitas 2004, pag 52.)

Șerban Georgescu


text publicat in Dilema Veche, 6 februarie 2014