Cum bine se știe, revoluția este începută de naivi, continuată de diversioniști și manipulatori, iar în final (*deși este un produs al tuturor) încape pe mâna oportuniștilor. Ne punem întrebarea dacă în mecanismul acestui fenomen demonstrat în timp ca fiind cel mai probabil, putem interveni în vreun fel ca rețeta să nu se repete la nesfârșit? Putem face ceva a. î. să existe cu adevărat o schimbare în evoluția evenimentelor? Efectul în sine ar putea fi diferit, eventual și în folosul societății?
Pentru a putea răspunde la întrebare, cred, mai întâi ar trebui să recitim cu atenție definițiile destul de lapidare pe care le oferă dex-ul:
Oportunism : “Lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea și aplicarea, după împrejurări, a unor păreri și principii potrivite momentului. 2. Curent ideologic și politic în rândurile unor partide ale clasei muncitoare, care promovează ideea renunțării la mijloacele luptei revoluționare, la transformarea revoluționară a societății.” , respectiv:
Oportunist: “Persoană lipsită de caracter și de principialitate, care, pentru a-și satisface interesele, adoptă și aplică, după împrejurări, diverse păreri și principii. Om care își schimbă ideile după împrejurări, urmărind numai satisfacerea intereselor personale.”
Pentru că în intervenția noastră asupra mecanismului trebuie să plecăm totuși de undeva, apare inevitabil întrebarea firească: “Cum identificăm oportunistul?”, să știm de ce ne ferim, nu?
Facem apel, pentru început, la percepția marii majoritați asupra oportuniștilor deja existenți, grupați după interesele comune în așa numita “caracatiță-octopussy”, mafia politică. Asocierea deloc întâmplătoare cu imaginea nevertebratei nu este lipsită de sens. Tentacolele pline de ventuze, chiar și mijloacele prin care acest prădător se hrănește, sau se apără cand este încolțit sunt destul de sugestive și trebuie să admitem aspectul ei înfiorător și fobia aferentă. E cazul să fim speriați? Da…, și NU! Lăsând micuțul animaluț la o parte și reîntorcându-ne la mafie: da, dacă nimeni nu face nimic și o lăsăm să crească (pe principiul “ pentru ca răul sa învingă, este suficent ca binele să nu întreprindă nimic, mulțumindu-se să privească”) și “NU” dacă chiar iei atitudine în sensul ăsta și lupți cum poți împotriva ei.
Fiind o grupare izolată și relativ restrânsă, oricat de consolidată ar fi, marea majoritate o va copleși. Nu suntem într-un film aberant în care nu știu ce “superabil” bate tot ce mișcă. Bătălia între furnici și gândacul colos, întotdeauna va fi câștigată de furnici, fără exceptie. Singura problemă în momentul de față este că românii nu știu (încă) să fie furnici. Studiați comportamentul furnicii și veți afla și de ce.
În fine, să motivăm cumva ideea de “octo-oportunism” – un fel de ”pe toate căile”, ne întoarcem la întrebarea privind identificarea oportuniștilor și trasăm câteva repere (complementare celor definitorii de drept):
1. Oportunistul este în primul rând un om fără nicio stabilitate morală. Figurativ, o nevertebrată.
2. Istoricul lui este la fel de pătat ca și umbra pe care o reprezintă. Incert și ambiguu.
3. Laș fiind, n-a luat niciodată atitudine solitar și nu este solidar decat cu el. Egoist.
4. Lacom. Singura lui credință este în puterea banului. Leneș și comod, nu-i place să muncească, conservându-și energia si redirectionând-o numai către obținerea foloaselor necuvenite pe care în prealabil le pândește. Foarte bun speculator în acest sens. Nefiind neapărat un prost în adevăratul sens al cuvântului, are abilitați de manipulare pentru ignoranți. Agitator spontan.
5. Ingrat, dotat cu un mare tupeu, mincinos ordinar, fără niciun fel de conștiință și responsabilitate.
6. Dispretuitor, este deopotrivă, sau deseori și infatuat, arogant și impertinent, pretinde mult și nu oferă nimic, considerând că totul i se cuvine. Riscă la pragul iresponsabilității.
7. Cameleonic. Aparențele principiale pe care le afișează, împrumutate, sunt de fapt o mască, o simplă deghizare. Absolut indiferent la problemele celorlalți, pe care le privește cu cinism.
8. Și nu în cele din urmă: incult. Capacitatea lui de leader este minimă, dominată de o totală neprincipialitate.
Cred și sper cu tărie că opinia publică, precum și analiștii în domeniu vor găsi selectivitatea necesară.