Când sunt inspirat aș putea să scriu nonstop, nu o fac pentru aflarea în treabă și nici să fiu apreciat cu tot felul de semne, îmi cunosc valoarea. Sunt destui care, în comoditatea lor, privesc acest flux al scriiturii mele ca pe ceva neobișnuit, vă asigur că sunt bine, fac antrenament aproape în fiecare zi și aceste rânduri îmi vin pur și simplu. M-aș simți vinovat să nu le pun la vedere, din moment ce apar să lămurească anumite neînțelegeri. Cum e cu inspirația asta din altă lume, nealterată de ipocrizie și ticăloșie? Scriu ideile primite și apoi acest apriorism textual îl conturez să fie mai aproape de priceperea multora. E adevărat că nu reușesc să fiu Balzac sau Unamuno, dar exersez. Problema e că nu urmăresc neapărat o scriitură beletristică, în inspirație nu poți folosi întotdeauna estetica literară, trebuie să le spui lucrurilor pe nume, fără prea multe înflorituri, metafore. Și aici vreau să scot în evidență câteva lucruri despre putere în ansamblul ei, administrativ și juridic. Pornesc din vechime, Ietro inspirat îi zice lui Moise: "nu ai să poți judeca de unul singur, împarte sarcinile și pune judecători peste oameni..."! Pilat, procuratorul Iudeii, în judecata lui Christ spune: "nu știi, că am putere de viață și moarte asupra ta?" Ce-i spune Iisus, cu un calm divin: "n-ai avea nicio putere asupra mea, dacă nu ți-ar fi dată de sus"! În altă exprimare, puterea de a conduce o comunitate, regiune, țară o primești de sus, prin îngăduința Celui care îți dă șansa să judeci corect. Nu e vorba numai de judecată, cel aflat pe scaunul conducător primește o mare încercare, iluzia puterii! El dacă nu se smerește, apleacă să fie slujitor și-a ratat șansa de mântuire! A primit testul suprem, să judece drept, să-l întrebe pe Dumnezeu, ca Solomon. Să-i ceară înțelepciune lui Dumnezeu precum Solomon, când l-a visat pe Cel Etern și a fost ofertat: "Cere-mi ce vrei"! Puterea de conducere și judecată nu e un moft, nici nu ți-a fost dată să arăți cât de grozav sau deștept ești, e cea mai grea încercare, la fel ca bogăția! Poți să vezi o cămilă trecând prin urechile acului și tu, cel onorat cu lauri, să nu te ridici din țărână! Spune o poveste de Purim, adevărată desigur, că Haman, prim-ministru (așa ar veni după funcție) amalecit a ridicat o spânzurătoare pentru evreul Mardoheu, pentru că unchiul Esterei, frumoasa curtată (viitoarea regină) de împăratul persan Ahașveroș, nu i se închina. Până la urmă, s-a descoperit un complot, uneltire la adresa împăratului în care Haman era implicat și a căzut singur în propria spânzurătoare. Evreii sărbătoresc și azi Purimul sau sorții care s-au întors împotriva celor care urmau să stabilească data exterminării lor. Morala acestei scrieri biblice din secolul V î. Hr. este simplă, înfumurarea, dorința de asuprire se întorc ca sorții împotriva celor ce se cred stăpâni absoluți.