Sub autoritate evanghelică, se afirmă că mai întâi a fost Cuvântul și cuvântul era Dumnezeu. Și i se dau acestui citat interpretări mai naive ori savante. Dincolo de ce înțelege fiecare, cred că acesta, Cuvântul, e cel mai apropiat nume pentru divinitate.
Tetragrama sacră, biblică, YAHW pare un abuz lingvistic. Pentru că Cel de Sus e atât de necuprins încât nu poate fi rostit de către om. Și nici nu i-ar ajunge viața să-l poată pronunța. De aceea, când i s-a arătat lui Moise, și-a spus: „Sunt Cel ce Este!”.
Tradiția mitologică a consacrat numele de zeu. Probabil, s-a ajuns aici, denominând Ființa Supremă (Cuvântul) prin fiecare dintre literele alfabetului getic. A fost, mai întâi A-ul, apoi B-eul apoi… Și așa s-a născut pantheonul olimpic grecesc! S-a ajuns la Z, ultima literă a înșiruirii alfabetice. Și, firesc, i s-a spus Z-eul! Sacralitatea e reprezentată uneori sub forma șarpelui care își înghite coada, deci sub forma unui ciclu închis. Înșiruite astfel literele, ca o întoarcere în același punct, se ajunge ca Z-eul, care semnifica finalul să devină și început. Acest sfârșito-început nu se putea chema decât ZA. Zaua într-un lanț adenoidal al vieții Mai concret zeul înlânțuit în devenirea ciclică era Viața care exprima Totul, Unicitatea. Totul este viață, nesfârșită devenire!
Limba română consemnează această stare de Tot a Vieții prin modul respectuos, specific, de adresare: „ domnu’ Zeu”, care devine Dumnezeu. Dar Thoth se chema și ultimul dintre atlanți, care, până s-a retras în întunericul din Amenti, ne-a transmis, prin celebrele plăcuțe de smarald, înțelepciunea alor săi și marele secret al nemuririi învățat în urma călătoriilor sub pământ și la cer. De la el Zalmoxe trebuie să fi aflat cum se obține nemurirea, mister împărtașit dacilor care se credeau nepieritori. Și, poate, că Marele Templu de pe Insula Undal era celebru Templu al lui Apollo de pe Insula Șerpilor (Leuce), pe atunci cam cât Rhodos din Marea Egee.
Și așa, grație acestei minuni care este graiul românesc, se ajunge de la imperceptibilii și inaccesibilii Yahwe și Yelohimi la atât de apropiatul și accesibilul nostru Dumnezeu. De aia nu înțeleg, când îl avem cu noi și în noi de ce ne mai temem de Rusia, de ce facem plecăciuni în fața americanilor și ce mai e de cerșit la ușa Europei? Chiar atât de tâmpiți am ajuns că nu pricepem că ne închinăm la niște zei falși? Poate, însă, aceasta e calea ispășirii pentru știute și neștiute, dar încă nepedepsite, trădări ori crime: Burebista Decebal, Mihai, Vlad, Brâncoveanu Vladimirescu, Eminescu, Antonescu, Ceauşescu... Și câți alți escu or ma fi!