Copilaria este timpul altei dimensiuni, o ţară inventată din tot ce e desăvârşit.
Ce poate fi mai desăvârşit dacă nu divinitatea?
Îmi amintesc că eram copil odată. Atât.

Copilaria mi se derulează în ochii minţii ca o lume în care îmi rescriu timpul;
era vremea când mi se deschideau toate uşile: cele reale şi cele ireale.
Toate erau dragoste, blândeţe, afecţiune şi bunătate;
iarna găseam brad în pragul lor şi poveşti din tinereţile părinţilor şi bunicilor.

Am început acest roman într-o zi de noiembrie
şi probabil îl voi termina cu un sentiment de melancolie
într-o iarnă cu ninsori pe măsura cireşilor înfloriţi
pe care i-am măsurat cu cele mai frumoase lucruri copilăreşti
ale îngerilor nevăzuţi şi neauziţi.

Pentru a recupera vârsta crudă a acelor ani
e nevoie de o primăvară inventată pe coada
unui zmeu de hârtie, e nevoie de altfel de timp.
Iar dacă-l inventez, mă întorc numai prin amintiri
şi nu aş supravieţui melancoliilor.
Copilăria ţi se pare lungă numai dacă o reinventezi în fiecare zi.

Există momente când vreau să recuperez trecutul
inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare,
melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului.
Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria.
De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.

Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine
şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut,
că va veni prin una din uşile copilăriei.
Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine.

Am încredere în oameni dintr-un motiv raţional,
că nu trebuie să mă împotrivesc vieţii, destinului.
Nimic nu supravieţuieşte efemerului.
Timpul e o continuă frământare a universului,
universul e o inimă mare prin care curge timpul.
Ca să-l înţelegi, stai faţă în faţă cu el, vorbeşti despre tine cu el
şi aşa poţi recupera o parte din clipe sub forma amintirilor.

Durere, veşnică durere e umbra infinitului cuibărită
în inima de om sub forma singurătăţii; durere,
veşnică durere este gândul că inima îşi găseşte sfârşitul repede
în celelalte gânduri împletite cu insomnii în alb-negru.
Am îndrăznit să fiu copil - mi-am făcut adăpost din credinţă,
să mă afund în ea într-o încăpere abstractă pentru a-mi închide adâncurile inimii.


Cuvântul din lumina condeiului - Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)