Inspirat de "Misterioasa mare", poemul Elenei Papadopol, de astăzi, 8 august 2023, fac și eu un scurt poem, fără titlu:

Marea vieții e o dramă.
E chiar necunoscutul
apărut, în ea, din larg.
Nu mai dă ea de țărm, în stânci
ca odinioară, agitată,
niciun catarg din valuri,
nu mai leapădă-n nisipuri
niciun bărbat și-o barcă ruptă,
răsturnată, niciun Ulise, rătăcit,
îmbătrânit la reaflarea Itacăi

Mai înainte, și-n munți, și pe mare
o femeie chiar nemăritată, pe la noi,
o româncă salva un refugiat polonez,
un ceh, un evreu, un ardelean fugar,
alungat de dictatul italian-german
de la Viena după 30 august 1940,
îl ascundea în gospodărie, și-n hambar
pe-un luptător anticomunist, prin codru,
mare, prin corpul său, undeva prins
ca alga
să-i facă o fiică luptătoare,
un alt rebel
mic luptător pentru viitor
urmăritul de șleahta
"gărzilor patriotice"

A dispărut eleganța de cavaleri
a bărbaților, pe mare un poem
într-o sticlă
apare, c-un strigăt în el "help"
și se năpustesc mulți pescăruși
să-l spargă, doritori de...
comoară sau hrană

.

Am făcut acest scurt poem replică ca să arăt simbolistica textelor Elenei Papadopol, mai complexă decât pare la prima lectură. Poemele sale au o perfecțiune aparte și o simplitate dezarmantă. Oricât s-ar munci unii să le spargă, pot produce tăieturi, precum nucile de cocos despicate, precum sticlele cu mesaj pe ocean, zdrobite în grabă de cei care ar vrea să găsească în ele hărți ale marilor pirați sau obiecte de valoare, bani etc..

Ce să fie mai liniștitor decât să privești marea, după osteneli peste osteneli?

Omul ajunge pe țărm. Ca prima oară. Se simte iarăși copil. "Am găsit un poem/ legănat de cuvinte". Poate fi însăși marea definită ca "poem", iar valurile sunt "cuvintele". "Să nu supere pe nimeni" este versul din care apare o sugestie: că eul liric este singur pe țărm, iar marea e un scris amplu, ce se vrea descifrat.

În a treia strofă eul liric se coboară deasupra valurilor, ca și cum ar scrie viața sa pe ele. Se contemplă. Scrisul și venirea în paralel a valurilor unul după altul... Ca rânduri și rânduri de încercări ori fapte trecute. Tristeți, așteptări viitoare.

În a patra strofă se petrece o stare de revelație. "Am ascultat în liniște/
un cântec", exact ca Fericitul Augustin, în "Confesiuni", când a auzit "Tolle, lege!".

În a cincea strofă constatăm binecuvântarea naturii feerice din peisajul maritim. Darul mării e alcătuit din "câteva cuvinte". Poate că eul liric a gândit un poem, iar marea i-a întors cuvintele abia rostite, chiar în sonorități mai ample, având ecou de la căderea valurilor.

Poetica Elenei Papadopol este încărcată de simboluri bine ascunse. Ar putea fi considerată, fără să se exagereze deloc, drept poezie euristică, de meditație prin descoperiri făcute de către cititori. În sensul că nu contează banala interpretare a imaginilor din versuri, ci aflarea prin stări contemplative a unor sensuri mult mai adânci.