agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 537 .



Eminescu sărbătorit în 2023
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristan ]

2023-09-09  |     | 



Aniversarea limbii române coabitează cu cinstirea scriitorilor ce au contribuit la dezvoltarea literaturii române, dintre aceștia evidențiindu-se Mihai Eminescu, a cărui legendă este una de sorginte umană. Această zi de sărbătoare îl readuce în actualitate pe creatorul de geniu, necunoscut însă pe deplin.
Astfel, în aprilie 1883, la Viena, în Almanahul „Tinerimii June” și apoi în augustul aceluiași an, în revista „Convorbiri Literare” apărea poemul „Luceafărul”, o reconstituire elaborată a destinului de geniu dar și al omului, cât și reflectarea incompatibilității dintre comportamentul firesc și năzuințele creatoare. A te încredința umanității poate fi similar cu revendicarea esenței divine. Interacțiunea dintre specii diferite ca origine este sortită eșecului.
În aceste condiții putem spune că cei 140 de ani de la această publicare au fost anii edificării limbii române.
Evenimentul destinat comemorării a 134 de ani la trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu, a fost organizat anul acesta și la Călimănești în județul Vâlcea unde a stârnit emoții puternice. Coordonarea simpozionului ce a avut loc în incinta Liceului Tehnologic și de Turism din localitate, a revenit poetului Nicuță Ioan Lungu care, cu dăruire, a reușit să coaguleze în jurul său forțe naționale și județene.
Cu această ocazie, scriitorul Dan Șalapa din Drobeta Turnu Severin a lansat volumul „Anti-Eminescu. Premisele unui asasinat politic.” Cartea este un rechizitoriu al faptelor plauzibile ce au condus la dispariția marelui poet. Analiza întreprinsă de autorul cărții denotă pasiune și introspecție atentă, alcătuită pe baza documentelor din arhivele studiate.
De asemenea, tot domnul Șalapa a prezentat realizările cinematografiei românești inspirate din opera poetului nemuritor. Filmul „Un bulgăre de humă”, ce aparține regizorului Nicolae Mărgineanu, a fost apreciat de întreaga adunare.
Apoi, scriitorul George Călin a analizat cu spirit practic opera de ziarist a lui Eminescu, aducând în prim-plan reperele morale conținute de aceasta, iar Nicolae Cismaru a adus în discuție dramaturgia poetului, stabilind linia de demarcație dintre teatrul universal și creația dramatică eminesciană.
Concursul de recitări unde s-au remarcat veritabile talente în rândul elevilor conduși de profesori dăruiți a fost jurizat de o comisie alcătuită din poeți vâlceni precum Nicolae Nistor, Dan Mitrache si Mircea Vasii. Departajarea a fost dificilă dar destoinicia lui Nicolae Nistor ca șef al comisie de jurizare s-a remarcat în analizarea reprezentărilor si luarea deciziilor. Revista Vâlcea literara a fost membră a spectacolului prin participarea lui Nicolae Nistor,Dan Mitrache și a subsemnatului.
Momentele muzicale au fost susținute de bine-cunoscuții cantautori Dan State și Traian Chiricuță, precum și de trupa Cristian Art, iar cele lirice, printre alții, de micuța Alexandra Croitoru și Nicolae Ceapă.
În final, organizatorul manifestării, Nicuță Ioan Lungu, a răsplătit cu diplome de merit efortul participanților.
Aniversarea a 140 de ani la publicarea volumului „Luceafărul” a fost un moment important pe ordinea de zi a sesiunii. Informațiile aferente acestui moment fac parte din articolul „Eminescu. Geneza poemului Luceafărul”, scris de Cristian Ovidiu Dinică și publicat în revista „Poezia” nr. 2 (104)/2023.
Respectarea adevărului istoric a făcut și obiectul evenimentului din data de 31 august, organizat la Biblioteca Județeană din Râmnicu Vâlcea, unde poetul nepereche a fost liantul în jurul căruia s-a desfășurat sărbătorirea limbii române. Astfel, în incinta acestei instituții de cultură, și cu sprijinul Primăriei Rm. Vâlcea, al Forumului Cultural Vâlcea și al Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură, a fost omagiată ziua limbii române, unde prof. dr. Florian Copcea, președintele Asociației Scriitorilor din Oltenia, a susținut comunicarea științifică intitulată „Elemente autohtone ale limbii române în sudul Dunării”. Lucrarea face parte din prezentarea volumului „Dicționar al limbii române din Serbia de nord-vest”, apărut la Editura Academiei Române în 2023.
În cadrul acestui eveniment, prof. Nelu Barbu a lansat volumul „Ipostazele Unirii în literatura română”, tipărit la Editura Hoffman, cu postfața semnată de distinsul prof. dr. Florian Copcea. Cartea domnului Barbu este un breviar de literatură, care ne conduce de-a lungul veacurilor în istoria năzuințelor de unitate a poporului român, prin prisma scriitorilor, dar și a înregistrărilor din presa vremii.
Având ca prefațator pe același renumit cadru universitar, volumul „Satul în care nu m-am născut” al poetului Nicu Cismaru, reprezintă o epopee rurală bine scrisă, o adevărată saga bună de ecranizat.
Tronând ca un principe veșnic al literaturii române, Eminescu a fost prezent și prin momentele lirice susținute de Nicuță Ioan Lungu, Cristian Ovidiu Dinică și Nicu Cismaru.
Anul 2023 este în desfășurare. În data de 21 decembrie se vor împlini 140 de ani de la publicarea singurului volum antum, intitulat „Poezii”, alcătuit de către Titu Maiorescu și care cuprinde 63 de poeme din scrierile poetului național. Eminescu ne însoțește de-a lungul anilor, fiind pururea prezent.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!