agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-27 | |
Condeiul este crucea pe care sunt rastigniti scriitorii. A incepe sa scrii o cate e momentul in care practic incepi sa urci Golgota, momentul in care ocara se transforma in biruinta, iar blestemul in mantuire.
As vrea sa fiu dara lasata-n urma ei de pana lui Shakespeare. Ati observat, poate, ca scriitorii tind sa formeze o casta, un cerc inchis in care putini reusesc sa patrunda. Si mai greu este sa iesi dintr-un astfel de cerc, as spune chiar ca e imposibil a te sustrage unui astfel de destin. Nu vreau sa par fatalist, nu e cazul. Sunt praful din calimara lui Dostoievski. Realitatea poate fi, cateodata, privita drept opera unui regizor mediocru, a carui colaborare cu scenaristul lasa mult de dorit. Scriitorul transforma realitatea, o manuieste si o struneste. Exact ca Michelangelo, care spunea in legatura cu statuia lui David ca el nu a facut altceva decat sa elimine din blocul de marmura aschiile neesentiale. Sunt o aschie neesentiala; in spatele meu apare David. Condeiul are in el un influx demoniac. Construieste. Darama. Reconstruieste. Redarama. In mitologia hindusa, zeul Shiva face asa-ceva intr-un dans deopotriva apocaliptic si paradisiac. Oare asta vrea condeiul, a se compara pe sine cu divinitatea? Sa fie, oare, un fel de Lucifer ascuns intr-o mina de pix, intr-un creion ori stilou? Nu m-ar mira foarte tare. Vorbe. Sunt un sir de vorbe. Poate ca nimic nu desparte omul de animal (de ce vrea omul mereu sa fie sigur ca e separat de animal?) mai mult decat capacitatea de a inchipui lucruri. Adica, cum ar spune maestrii din Orientul indepartat, “abilitatea de a deforma lucrurile”. Literatura lasa loc la interpretari. Poti sa citesti o carte aproape in orice fel si sa o vezi fie ca pe o capodopera, fie ca pe o forma de maculatura. Sunt pata de cerneala de pe aratatorul lui Dante. Casta scriitorilor, a celor care sunt rastigniti pe condei, a pierdut destul de mult din puterea de influenta a vechilor carturari. Pe vremea incunabulelor, a ordineleor papale si a scrierilor cu caracter teologic, breasla carturarilor era un fel de organizatie elitista, cu reguli interne foarte stricte si cu secrete bine pazite. Inventia lui Guttemberg (tiparul cu litere mobile) a dus la transformarea bransei intr-una destinata unui public mult mai larg. Al doilea atac asupra carturarilor a fost abia dupa vreo 400 de ani, la aparitia internetului. Sunt modemul fumegand amenintator al calculatorului lui Bill Gates. Cartea nu a pierdut inca razboiul. Televiziunea, internetul si lipsa acuta de timp (sunt musca din mustarul expirat din fast-food-ul de la coltul strazii) ataca pe toate fronturile si as spune ca ataca eficient. Copiii vor mai curand sa se joace pe computer decat sa citeasca povesti. Lumea povestilor in sine este amenintata de noile generatii de jocuri 3D. Poate ca e normal sa fie asa, ba chiar s-au facut si studii in care se demonstreaza ca unele jocuri stimuleaza creativitatea, imaginatia, ajuta mult dezvoltarea intelectuala si implinirea spirituala, bla, bla, bla, bla a copilului, drept pentru care e necesar sa aiba acces la astfel de jocuri de la varste cat mai mici. E ca la reclamele pentru aparatele de gimnastica: ce ati avut pana acum a fost complet inutil, incercati noul aparat care va va intineri cu 10 ani (sunt copilul de 9 ani si 3 luni dornic sa incerce noul aparat). Incercati, de pilda, o zi, sa traiti dupa reclame. Bei repede o bere X, mananci ciocolata Y, bagi rufele la spalat cu detergentul Q, apoi le scoti foarte rapid, deoarece detergentul P e net superior, mai bagi o bere, te speli pe dinti cu pasta care ti-I face mai albi decat zapada, dar nu si decat vopseaua nemteasca pentru pereti, dupa care savurezi o cafea la fel de nemteasca (sunt negrul Fritz de pe plantatia de cafea de la periferia Berlinului)….. Oare, intr-o lume perfecta, toate reclamele ar avea efect imediat? Cartea e atacata si grav ranita. Cei din breasla condeierilor nu au cum sa contraatace, deocamdata. Cat timp insa e posibil sa misti in mod liber pixul pe o foaie, dand de-o parte ashiile neesentiale ale paginii, cartea va continua sa fie o realitate palpabila si nu o poveste de demult. Sunt umbra copacului de langa mormantul lui Eminescu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate