Sunt cateva repere care definesc spiritul balcanic, in versiune romaneasca.Se va indulci de fiecare data unde pare a exista o generalizare cu “unii”, “o parte din”, “de cele mai multe ori”. “Despre balcanism, varianta romaneasca” se doreste a fi un demers democratic, deci scuze tuturor celor ce s-au simtit ofensati, scuze pe care le impanez, desigur, cu speranta ca nu era vorba despre domniile voastre, ci despre ceilalti….
Iata despre ce e vorba, fara pretentie de exhaustivitate si nici macar de originalitate:
“Capra vecinului”- fara indoiala, cea mai cunoscuta expresie, care include in ea germenele a tot ce poate fi mai neaos romanesc; nu cred sa existe ceva comparabil. Moartea caprei vecinului, egalizarea nivelului de saracie, presupune ca problema romanului trece dincolo de logica, in sfera patologiei emotionale. Moartea caprei vecinului e o perversiune, un delict moral. Esecul altuia genereaza un efect euforic imposibil de inteles in afara spatiului carpato-danubiano-pontic. Resorturile acestui mod de gandire sunt imemoriale, insa proletcultismul si respingerea chiaburilor au prins, in epoca lor de glorie si datoarita (mai bine zis, din cauza) unei astfel de gandiri. Accentul e pus pe lipsa de succes a altuia, ca si cum reusita in sine ar avea ceva condamnabil. In context, a face avere in spiritul capitalist de sorginte apuseana, e un act dintru inceput nu doar condamnabil, ci si sabotabil. Macar printr-o rugaciune cu “alege-s-ar praful….!”, daca altfel nu se poate.
“Merge si-asa!” este al doilea principiu al balcanismului la romani. Aici e vorba despre organizarea lipsei de performanta. Lucrurile trebuie sa fie caldute, nu fierbinti, bunicele, nu excelente, suportabile, nu placute, etc. Romanul nu are, de obicei, o dilema intre a cumpara un lucru de calitate sau a-si lua ceva ieftin (si prost), pe motiv ca “merge si-asa!”
“Lasa-ma sa te las!” Principiul care stipuleaza lenea ca forma de evitare a conflictelor si complicatiilor de orice fel e genial! Este vorba de o lege mutuala a acelui dolce far’ niente al italienilor, un acord tacit intre parti: eu nu fac nimic, tu de ce nu faci la fel?!
“Mie, ce-mi iese?” Asta e coruptia stipulata dinaintea definitivarii oricarui cadru legislativ.Nu e vorba despre a nu munic fara bani, ci “tu trabuie sa-mi dai ceva ca sa-mi fac treaba pentru care sunt platit”
“Ca la noi, la nimeni!” Autocompatimirea se transforma ca efect pervers in virtute. La noi e rau, dar e CEL MAI rau si cu asta ne mandrim!
“A-ti pune cenusa in cap” este stramosul autocriticii proletare si al infierarilor comuniste. Adica nu doar sa recunosti ca ai gresit, ci si a exagera dimensiunile erorii, sfarsind prin a deveni o victima, care merita simpatia celor din jor. Cel care-si pune “cenusa in cap” este, de obicei, un prefacut, de fapt vrea sa primeasca atentie si sa fie cumva in prim plan, chiar daca pentru asta trebuie sa fie negativ. E genul de om care prefera sa fie Scaraotschi, decat un ingeras necunoscut.
“A te face frate cu dracul, pana treci puntea.”Indoielnica loialitate autohtona e tradusa corect de un astfel de proverb.E preferabil asadar sa iti schimbi chiar si credinta chiar si pe satanism, cu scopul de a-ti atinge scopul. In aceeasi ordine de idei este “capul ce se pleaca, sabia nu-l taie!” Ingrozitor pentru un popor care se doreste a fi viteaz si “nascut crestin!”
“A fi cel mai…”-iata o dilema autentic balcanica si profund romaneasca. Evident, e vorba de forma si nu de fond (care este universal, fireste). Fondul problemei cuprinde o idee enuntata si una sugerata, insa mai plina de miez semantic. Ideea ca “eu sunt cel mai” transpare mai putin, insa trebuie sa existe in mod cert clasamente: cel mai mare scriitor, cel mai mare om politic, cel mai bun fotbalist, cel mai talentat (!) cantaret, cel mai inzestrat matematician s.a.m.d. In plus, exista o sugestie stranie: nu sunt eu cel mai bun, iar asta e OK, cu o singura conditie: tu esti mai prejos decat mine!
…Bineinteles ca as putea continua. E de asemenea de la sine inteles ca se pot gasi contraargumente mai mult sau mai putin serioase, de la “si la altii e la fel” pana la “Stai ca nu-i chiar asa!” Sunt gata sa accept multe dintre ele ca fiind total pertinente. Nu incerc sa castig un razboi, ci sa atrag atentia asupra unui lucru: daca eu am reusit sa formulez o teorie criticabila la adresa balcanismului romanesc plecand de la niste observatii de bun simt, cineva care ar studia temeinic fenomenul ar putea formula idei mult mai periculoase si mai greu de contestat. Si nu vrem.