agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-20 | |
A fi femeie
Mi-a spus cineva odată, pe vremea când credeam în toți și în toate, că a fi femeie este lucrul cel mai banal. Era un bărbat. Normal. Curios este faptul că l-am crezut. Atunci. Până să mă dumiresc cum vine treaba cu “ Femeie”. N-am să dau o definiție a femeii, deși unii s-ar aștepta, tocmai pentru a nu crea un tipar. Nu că acesta nu ar fi fost creat deja. Pentru a nu pune în umbră, să zicem, caracteristicile individuale. Plictisitor sau nu, discurs sau aberație, eseul meu, căci așa îmi place să-l numesc, are o doză de optimism necesară supraviețuirii în cotidian. Are în vedere acele segmente ale comportamentului, gândirii sau ce o mai fi, care mențin feminitatea la acel etalon mult discutat. Mă simt datoare să spun că ceea ce urmează este părerea mea și cei care au un cuvânt de spus, pro sau contra, mi se vor adresa. Nu vor dezbate un principiu al firii umane, fără a ști că femeia, așa cum a lăsat-o Creatorul, este cea mai complexă ființă, departe de banalitatea rău voitoare, adesea adusă în discuție de Ei. Ca să lămurim și acest aspect, ei nici nu există, la fel cum nici Ele nu există. Există cel mult un El și o Ea. Dar pluralul mi se pare prea grosolan pentru a fi valabil. Pentru a scrie trebuie să știi ce scrii. Iar eu știu ce scriu și despre cine scriu. Că scriu aleatoriu, e altă treabă. Niciodată nu mi-a plăcut ierarhia. Nu e relevantă. Treptat, mă apropii de conținutul propriu-zis. Sper doar să reușiți să mă urmăriți. Femeia mea, expresie pe care o voi utiliza în mai multe rânduri și, care din fericire pentru mine și din păcate pentru alții, este lipsită de conotații sexuale, pare a fi o persoană vulnerabilă, în special la atacurile inamicilor. Atenție, pare doar. Femeia este întotdeauna un ‘poate’. Nici da, nici nu. Chiar dacă uneori vrea să cadă într-o extremă sau alta. Rămâne un ‘poate’ etern. Nu e de mirare că misterul se întruchipează în trei lucruri: cer, pământ și FEMEIE. Am rămas la vulnerabilitate, nu? Ei, cu cât se reevaluează pe sine și resursele deținute, cu atât descoperă mai mult din propria persoană. Această descoperire e ca o bombă cu ceas. Există trei variante: fie este dezamorsată, fie explodează, fie ceasul îi este pus după ora străveche – iartă, dar nu uita. Armonia, pentru femeia mea, este ca un cuțit cu două tăișuri, pe care calcă fără a-și pune măcar întrebarea normală din unele puncte de vedere, “ Care o fi?”. Adevărul e că nici nu-i pasă. Singură a pornit dintr-un loc și tot singură s-a reîntors. Atât tot că a mai aflat un grăunte din ea. Pe ea nu scrie niciodată ‘stop’. Însă o spune. Iar puterea cuvântului e, pe cât de mistică, pe atât de convingătoare. Aici vine în contradicție cu natura sa. E ceea ce se poate spune – un ‘poate’ vorbit. Masca sa este o variantă, însă nu trebuie să uităm că ‘poate’, oricât de pitit ar sta el, rămâne un ‘poate’. Un alt cuvânt cheie al femeii este ‘plus’. Niciodată nu poți spune despre o ea: “ O știu. Știu cum e.”. E uluitor cât de mult te poate surprinde. Femeia mea are ochii strălucitori. Fiecare licărire face cât o mie de cuvinte vorbite sau o mie de expresii. ‘Plus’ și ‘poate’ se îmbină perfect în privire. Dar oricât de cuceritori ar fi și oricât de greu de interpretat s-ar arăta, ochii au o așchie care nu poate fi ruptă din marele trunchi numit adevăr. Este vorba aici de amintiri. Unele lucruri se simt, nu se văd. Propun o exemplificare. Pentru cei care citesc aceste rânduri. Nu. Nu e o glumă. E o modalitate de a arăta că am dreptate. Priviți în ochii unei femei măcar pentru câteva secunde. Sigur v-ar surprinde. Ochii sunt un cumul de trăiri înnăscute, dar și abordate pe parcursul anilor, un fel de – am fost și sunt ce-mi amintesc. Femeia mea este neascultătoare în măsura în care știe că are voie până la o limită. Totul este permis în sfera sa și de aceea se rezumă la aceasta. Se provoacă pe sine doar dacă este provocată din exterior, însă mult mai târziu, după declanșarea mecanismului de recunoaștere a imposibilului transformat între timp în posibil. Sfera feminină este aparte. Ea are nuanțe și mărimi diferite, însă tot o sferă rămâne. O imagine vizuală ajutătoare ar putea fi dată de culorile galben, roșu, albastru și de mult discutatul cuplu alb - negru. Până și imaginea rămâne relativă. Aici se revine la misterul de la început. Ce să vă mai spun eu? Că se furișează tiptil în inima celor care o cunosc? Ar fi de prisos. Până nu simțiți în modul cel mai individual posibil, nu puteți ști cum e. dar e frumos. Vă spun eu. Cu ușurință se face plăcută, obține ceea ce vrea. Însă poartă carapacea peste tot, iar când lucrurile nu îi ies cum ar trebui se ascunde. Până coace îndeajuns următorii pași. La ea nu e important timpul sau direcția. Reușita nu se bazează pe răzbunare. Niciodată. În căminul său, la căldura șemineului poate să-și propună, într-un timp realmente jumulit, ceva măreț care chiar ar da roade. Nu-și epuizează energiile cu gânduri de genul: “ Știu cum o să mi-o plătească.”. Nu. La ea e simplu. Nu-și bate capul cu oricine. Deși este ușor de jignit. Ușor de supărat. Trece cu vederea. Femeia mea este imprevizibilă. Da. Majoritatea spun același lucru. Însă care e motivul? Din nou revin la ‘plus’ și ‘poate’. Datorită plusului, ‘poate’ este mai puternic, mai dornic de afirmare. În ea zace o dorință greu de înăbușit – dorința de afirmare. E ciudat cum în sfera proprie poți avansa enorm de mult. Printre treburile ei de rutină se numără și descoperirea Universului. Tinde spre această descoperire și, probabil, nu se va lăsa până nu va elucida toate misterele existente. Pentru că este o fire curioasă. Când nu-și pierde interesul. Cu cât răspunsul pare mai satisfăcător, cu atât va adânci mai mult problema. Nu-și pierde timpul cu fleacuri. Þintește sus și-și alege treptele pe care va urca. Nciodată nu vor fi consecutive. Femeia mea se așteaptă să fie iertată. Nu iartă că nu este iertată. Zâmbetul și privirea sunt atuurile ei. “ Ești o dulceață când zâmbești.”, “ Dacă nu ai avea ochii pe care îi ai nici nu m-aș fi uitat la tine.” sunt afirmații hazlii și inofensive poate, dar cu certitudine des întâlnite. Nu există nu, mai ales când greșește uman, diurn. Nu înșeală decât dacă a fost înșelată și, oricum, în același context. Nu dă mai departe tradiția trădării. Este loialitatea și încrederea întruchipată. Îi place să fie demnă de ea. Îi place și mai mult să fie încântătoare. Zi și noapte. Noapte și zi. E de ajuns să o admire o persoană, însă trebuie să o admire cu toată ființa sa. Nu e un fapt absurd, dacă ținem cont că fascinează pe oricine și oriunde prin naturalețe. Este un original. Bine, recunosc. Nu o cunosc îndeajuns. Tocmai de aceea mă voi opri aici cu descrierea. Dar cât o cunosc, știu că este ea și că nu copiază pe nimeni. Este lucrul cel mai banal? Sigur că nu. Dacă aș întreba pe stradă ce este femeia, cel mai probabil mi s-ar răspunde printr-un zâmbet. Și este normal. Pentru că femeia este punctul de întâlnire între ‘plus’ și ‘poate’. Cum să explici treaba asta? Eu am încercat să mă apropii de adevăr printr-o istorisire jalnică, dacă ținem cont că femeia mea este, după cum spune explicit expresia, a mea și doar a mea. Există multe femei care merită descoperite, fiecare cu universul său. A fi femeie… CUM E? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate