Am atatea intrebari in cap… Prea multe ca sa pot macar spera ca, undeva pe axa timpului, va aparea vreun raspuns care sa se potriveasca nedumeririlor mele. Nedumeriri care, poate, ca nu sunt doar ale mele. Sunt prea multe lucruri care se intampla in lumea asta si pe care nu le pot intelege. Ma coplesesc si ma arunca la pamant. Incerc sa ma ridic si sa ma mobilizez pentru timpul ramas. Dar stiti ce se intampla? Acelasi lucru: daca ajungi sa’ti pese cat de putin de ce se intampla in jurul tau, esti daramat de o forta mai mare ca tine. Mult prea mare ca sa i te poti impotrivi. Fara forma ca sa’i poti gasi punctul slab si sa o lovesti. De durata prea lunga ca sa poti astepta pana ce trece. Prea fluida ca sa te poti ascunde undeva fara sa picure macar pe tine. Prea rece ca sa’i pese. Incepi sa crezi ca totul este doar un scenariu deja scris si care nu poate fi schimbat. Iar tu… tu nu ramai decat un figurant prost platit care se taraste prin namolul vietii asteia fara sa’l astepte un ceai cald sau o gustare buna dupa fiecare scena. Dar asta ar insemna sa fi un fatalist. Si daca macar o rotita se invarte bine in capul tau, nu poti accepta fatalismul. Si atunci, de ce orice ai incerca este sortit esecului?
De ce scriu randurile acestea? Nu stiu. Poate ca asa cred eu ca trebuie sa fac? De ce? La fel: nu stiu! Cui ma adresez? Ma adresez mie, ma dresez tie, ma adresez tuturor celor care se tarasc pe planeta asta blestemata, ma adresez inca o data mie ca sa fiu sigur ca nu uit, ma adresez lui Dumnezeu, ma adresez oricui crede ca’mi poate da un raspuns. Eu de ce nu pot face mai mult decat nimicul pe care’l pot face acum? De ce ma chinui singur cu intrebarile astea? De ce sa’mi pese de orice lucru din lumea asta? De ce nu este nimeni care sa poata face o schimbare reala in rahatul asta de lume? Lume in care parca ne invartim toti intr’o secta a destinului fatidic…. Ne sacrificam unul pe altul ca jertfa pe altarul ignorantei noastre. Nici nu stim cui inchinam aceasta jertfa. Ne vindem intre noi si ne “permitem” sa facem camata cu sufletele noastre. Suntem sase miliarde de oameni pe planeta asta uitata si aruncata intr’un colt de univers. 99,99% din acesti sase miliarde ne sunt necunoscuti si raman doar cifre aruncate pe hartiile altora. Nu stim sa iubim, nu stim sa traim, nu stim sa iertam, nu stim sa ne bucuram, nu stim ce’i adevarul, nu stim sa’l cautam, nu stim sa’l intelegem, nu stim sa intrebam, nu stim sa raspundem, nu stim sa ne grabim, nu stim sa asteptam, nu stim sa ne ferim de pericole, nu stim sa ne schimbam daca am brodit’o prost… nu stim, nu vrem, nu putem… De ce’am face’o? De ce n’am face’o?