(251)
Notă: Ilustrațiile implicate în acest material pot fi vizionate si la adresa: http://www.miracol.ro/figuri.php . Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.miracol.ro/bibliografie.txt



Apariția planetei NIBIRU era un eveniment deopotrivă fast și nefast. Sărbătoresc prin prezența marilor zei supremi, trist prin consecințele astronomice, terestre, atmosferice, ecologice, demografice, sociale. Apropierea planetei a douăsprezecea se observă ca o stea care devine din ce în ce mai vizibilă și mai mare. Eveniment crucial în viața sistemului solar și a Pământului, nu întâmplător, Nibiru în simbolistica sumeriană este reprezentată prin cruce.

Patriarhul Habacuc transmite mesaje concordante cu textele mesopotamiene, doar că nu se poate elibera de dimensiunea copleșitor mistică a conceptului religios.

Fenomen absolut astromonic, cea de a douăsprezecea planetă, va apare dintr-o anume direcție, steaua are strălucirea soarelui, se pare că se anunță printr-un un prolog de ciume și se retrage cu o trenă de molime. Fenomenul este ciclic și datează de o veșnicie. Mareea produsă de apropierea musafirului este cu mult peste dezmierdările cu care ne mângâie Luna. Plăcile tectonice se înfioară și cutremurele se țin lanț, valurile mărilor și oceanelor omologhează noul termen inventat pentru ele - tsunami .

Patriarhul Habacuc, nu realizează obiectivitatea fenomenului ceresc și continuă să ceară avantaje partizane pentru poporul său și pentru sine, gratulând totodată divinitatea cu devotamentul său necondiționat.

(Habacuc 3,3) “Dumnezeu vine din Teman, și Cel Sfânt vine din muntele Paran... Măreția Lui acopere cerurile, și slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze, și acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele lui. Se oprește, și măsoară pământul cu ochiul; privește, și face pe neamuri să tremure; munții cei vecinici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări vecinice. Văd corturile Etiopiei, pline de groază, și se cutremură colibele din țara Madianului. S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta, sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi, și Te-ai suit în carul Tău de biruință? Arcul Tău este desvelit; blestemele sunt săgețile Cuvântului Tău... Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor. La vederea Ta, se cutremură munții; se năpustesc râuri de apă; adâncul își ridică glasul, și își înalță valurile în sus. Soarele și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. Tu cutreieri pământul în urgia ta, zdrobești neamurile în mânia Ta. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf. Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, cari se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțând strigăte de bucurie, ca și cum ar fi și mâncat pe cel nenorocit în culcuș. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari. Când am auzit... lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase, și-mi tremură genunchii. Căci aș putea oare aștepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului? Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, și mă face să merg pe înălțimile mele."

La rândul său părintele Isaia, în posesia unor informații sumeriene cu caracter cosmoteist, le convertește în profeții, viitorimii. Și lui îi scapă cauzalitatea fenomenului cosmic și îi dă o dimensiune mistică pe care o îndreaptă în contra dușmanului tradițional - Babilonul, pentru a-și îmbărbăta poporul. Sau poate s-a interpus doar patriotismul colectivului de erudiți ai Septuagintei. Domnului i se atribuie, ca și în alte dăți paternitatea și răspunderea fenomenelor, El vorbește la persoana întâia, rol pe care îl susține în întreaga Biblie:

(Isaia 13,1) "Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amot. Ridicați un steag pe un munte gol, înălțați glasul spre ei, faceți semne cu mâna, ca să vină la porțile asupritorilor! Am dat poruncă sfintei Mele oștiri - zice Domnul - am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea. Un vuiet se aude pe munți, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărătii, de neamuri adunate. Domnul oștirilor Își cercetează oastea care va da lupta. Ei vin dintr-o țară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul și uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul. Gemeți! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! De aceea toate mâinile slăbesc, și orice inimă omenească se topește. Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie și urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu, și va nimici pe toți păcătoșii de pe el. Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, și luna nu va mai lumina. Voi pedepsi - zice Domnul - lumea pentru răutatea ei, și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufași, și voi doborî semeția celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, și mai scumpi decît aurul din Ofir (Africa! n.a.). Pentru aceasta voi clătina cerurile, și pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oștirilor, în ziua mâniei Lui aprinse. Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în țara lui. Toți cei ce vor fi prinși, vor fi străpunși, și toți cei ce vor fi apucați, vor cădea uciși de sabie. Copiii lor vor fi zdrobiți supt ochii lor, casele le vor fi jăfuite, și nevestele lor vor fi necinstite."

O schimbare principială în comportamentul viețuitoarelor este prorocită și de Isaia, dar nu o înțelege, o lasă neexplicată și o asociază doar animalelor:

(Isaia 11,6)"Atunci lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu, și vitele îngrășate, vor fi împreună, și le va mâna un copilaș; vaca și ursoaica vor paște la un loc, și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de țâță se va juca la gura bortei năpârcii, și copilul înțărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopără."

Cu imperceptibilă timiditate sugerează și în contul semenilor o epocă pacifistă, dar nu pare prea convins, și pe bună dreptate, deoarece o condiționează de apartenența la Dumnezeul lui Iacov, de Sion și de Ierusalim:

(Isaia 2,2) "Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el, și vor zice: Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul."
Viziunea păcii de o mie de ani este formulată abia în apocalipsă, desigur într-o înțelegere ce nu are în vedere fizica undelor și cu atât mai puțin pe cea a radiației cosmice:

(Apocalipsa 20,1) "Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puțină vreme
și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele, li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei, și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat, și au împărășit cu Hristos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfîrșit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi deslegat."

Steaua cea dătătore de echilibru, blândețe, răbdare și bună cuviință se va îndepărta de noi și agresivitatea se va reinstala sub toate formele. Proporția o mie de ani pace și două mii șase sute de ani războaie trebuie înțeleasă ca un climat cu două anotimpuri. Mai rămâne să descoperim care dintre mișcările vehiculelor noastre este răspunzătoare de această alternanță.

Patriarhul Amos repertorizează întreagă suita fenomenelor ce vor însoți apropierea cosmică a celor două planete surori, Pământ și Nibiru. Calamitățile, cutremurele și inundațiile vor fi din nou puse pe seama păcătoșeniei oamenilor, în special a celor potrivnici seminției lui Israel. Se reconfirmă fenomenul de oprire a rotației pământului pentru o zi (în momentul de cumpănă când Nibiru va trece pe la perigeul orbitei sale). În plus, Amos ne comunică printr-un verset o situație inedită, Domnul își anunță plecarea, odată cu îndepărtarea planetei sale:

(Amos 8,11) "Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimete foamete în țară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame și sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci dela o mare la alta, de la miază-noapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găsi."

Textele mesopotamiene dau în schimb indicii științifice anticipate, despre apropierea celei de a douăsprezecea planetă, evoluția ei pe cerul pământesc și consecințele ce se vor declanșa cu acest prilej. Tonul nu este mistic, ci precis și optimist. Foarte puțini cunosc aceste plăcuțe, puse în această lumină, fără aura lor mistică, parcă evenimentele nu mai imprimă teamă:

[206,255] "Marea Planetă

Când apare ea are culoarea roșu închis.

Cerul ea îl împarte în două și ea este Nibiru

Când din poziția lui Jupiter, Planeta trece înspre vest,

O vreme calea liniștită va avea și pacea va fi stăpână pe Pământ.

Când din poziția lui Jupiter Planeta crește-n strălucire

Și zodia Cancerului va deveni Nibiru

Binecuvântat va fi Acadul cu belșug,

Și mai puternic fi-va împăratul lui.

Când culminează Nibiru...

Þările vor fi în pace, iar împărații certați se vor împăca.

Iar zeii vor auzi rugăciuni și imnuri de slavă."

Neluată în considerare, continuitatea acestei tradiții sumeriene dăinuie și în zilele noastre, o decodificăm în colindele românești care se cântă în ajunul Crăciunului așteptând apariția Stelei și nașterea lui Mesia:

[212,33] "Steaua sus răsare ca o taină mare

Steaua luminează și adeverează.

Steaua strălucește magilor vestește

Că astăzi Curata Prea Nevinovata

Fecioara Maria naște pe Mesia.

Magii cum zăriră steaua și porniră,

Mergând după rază pe Hristos să-l vază."

[212,56] "O sfânt colind, o dalbe flori,o Maică Preacurată,

când vin a-Voastre sărbători V-aștept mereu cu noi fiori

s-aduceți iar Cerescul Har ce-l aduceați odată."

[212,39] "Magii umblă toate căile minciunii

și de Steaua Sfântă nu mai văd nici unii."

[212,62] "Spuneți unde-i Moș Crăciun, călători prin stele,

unde-i Cel Născut Preabun, coborât din ele?

Unde v-ați oprit voi magi, duși de Steaua nouă?

- Ne-am oprit un ceas aici în orașul mare,

ne-a-nșelat Irod și nici Steaua nu apare."

[212,67] "Magii Steaua urmăresc, mergând ca să-l vadă

Îngerii din cer privesc, cântând imn de slavă."

[212,90]"Peste zări, o stea, tainic răsărea

și cu albă rază, ieslea luminează"

Fenomen ciclic ce revine la 3600 de ani și care de la ultima sa apariție a rămas, după cum era firesc, cel mai mediatizat eveniment al planetei, este așteptat în neștire, an de an, dar numai la solstițiul de iarnă.

Fondul de informație a fost desigur amplu și cuprinzător, dar timpul și oamenii au lucrat la continua lui diminuare, la pierderea și deformarea lui. Tronsoanele rămase, descoperite, cercetate și descifrate au totuși puterea de a reconstitui omului zilelor noastre adevărurile uitate din negura începuturilor.

Totuși fenomenul de revenire ciclică a zeilor cu planeta lor NIBIRU a impresionat atât de profund mentalul colectiv al oamenilor încât a fost posibilă o excepțională continuitate în transmiterea unor simboluri grafice sau unor informații. Un simbol grafic ce reprezintă o stație cosmică ce oficiază probabil între planeta lor și a noastră a dăinuit peste milenii, de la sumerieni, peste timp, până în zilele noastre fig. 251.1, 251.2, 251.3, 251.4.

În fig 251.1 sunt prezentate două plăcuțe sumeriene de lut (1 și 2) ce conțin scene simbolice din viața zeilor. Atrage atenția simbolul unui obiect cosmic de supraveghere expus în detaliile 3 și 4. Acest simbol este regăsit în numeroase situri arheologice, prezentate în grupajul 5:



[206,254] "Oriunde au dezgropat arheologii urmele civilizațiilor din Orientul Antic, era prezent și simbolul globului înaripat, dominând templele și palatele, gravat pe pietre, desenat pe sigilii cilindrice, pictat pe pereți, însoțind preoți și regi, stând deasupra tronurilor lor, plutind deasupra lor în timpul bătăliilor, gravat pe carele lor de luptă. Obiecte de lut, metal, piatră sau lemn, erau împodobite cu acest simbol. Regii din Sumer, Akkad, Babilon, Asiria, Ela, Urartu, Mari, Nuzi, Mittani, și Canaan - toți se închinau la el."

Noi am adăuga: toți se închinau la acest simbol, de la zei până la oameni, iar cu timpul credința scăzând, dacă nu se mai închinau la el, măcar îl salutau cu tot respectul. Așa se face că simbolul a fost transformat în insignă-stemă și montat pe șepci, viziere, epoleți. În figura 251.2 am strâns nu mai puțin de nouă variante moderne ale acestui simbol ce este purtat cu mândrie și fală pe șepci de feroviari (1,2), mateloți (5,6), aviatori (3,4), militari (8,9)- ca semn de armă. Salutul militar, cu mâna la chipiu, este de fapt dedicat acestui simbol. Când nu poartă chipiul sau șapca militarul nici nu salută cu brațul, cel puțin așa era în armata română, în 1970. Sceptrul sau caduceul (7), purtat inițial de zeul Hermes mesagerul, era desigur la origine un instrument sau o armă de temut pentru regii sau domnitorii pământeni.



Simbolul este prezent, după milenii, pe foarte multe icoane ale credinței creștine ortodoxe din zilele noastre fig. 251.3, unde uneori redă elementele constructive ale stației cosmice, alteori este
adaptat la nivelul înțelegerii laice și ia aspectul unui porumbel. Evident un porumbel al păcii, simbolice și ea, într-o epocă de războaie neîntrerupte.

Asemănarea este izbitoare cu sateliții sau stațiile cosmice lansate de oameni în ultimele decenii ale secolului XX, fig. 251.4 și 251.5. Uimirea nu trebuie să ne copleșească nici pentru monotonia
standardelor inginerești, oriunde ar lucra ei, pe NIBIRU sau pe TERRA, sloganul fiindu-ne familiar: Cum e în cer, așa și pe pământ! Atâta doar că nu putem preciza ce au creat zeii prima dată: bufnițele și vulturii sau sateliții staționari. În orice caz, indiferent de ordinea inventării, arhetipul a fost respectat iar experiența câștigată, generalizată copios.

Se pare că un personaj de vază al antichității babiloniene, regele Cyrus (559-530 î.Ch.) a putut face o comparație directă a situației din cer față de cea de pe Pământ, de vreme ce este reprezentat pe un astfel de obiect ce survola planeta fig. 251.5.1 [220,37].

Datat în epoca lui Cyrus un vas grecesc cu figuri din panteonul Olimpului cuprinde imaginea umanizată a stației cerești fig. 251.5.5. Impresia lăsată de aceste aparate a fost foarte răspândită, le găsim și pe oglinzile etruscilor datate în aceeași perioadă [134,41;84;99]. După mii de ani pe icoanele ortodoxe ale românilor abundă acest simbol al cerului figurând activitatea de supraveghere sau coordonate a zeilor, individual sau în echipă. Conexiunea nu poate fi trecută cu vederea fig. 251.6.




Cunoașterea, a fost dintotdeauna condamnată să rămână în beciurile neștiinței, pentru a nu se deregla viața economico-religioasă a zeilor sau a pământenilor. Afectele omenești pentru divinitate nu au de ce se stinge - ei zeii rămân oricum creatorii noștri - doar că decorul mistic în care i-am plasat va fi înlocuit de un peisaj tehnico-științific și genetic, din care chiar și astăzi înțelegem ceva mai puțin decât străbunii noștri sumerienii.