(303)

Trimiterile bibliografice se găsesc la adresa
http://www.miracol.ro/bibliografie.txt

E momentul să continuăm analiza bilanțului mondial al aurului terestru început în [170,(189)].
Se conturează un consumator insațiabil de aur, ceea ce ar explica circuitul fără întoarcere în care aurul, pe care oamenii și-l dau de milenii din mână în mână cu mare grijă să nu se tocească pe la muchii, dispare undeva ca într-un abis fără fund. Așadar:

Cea mai cunoscută și practicată invocație divină a creștinilor, cuprinde o referire directă la necesarul zilnic de pâine, evidențiind raportul de dependență în care ne situăm:



(Matei 6,7) "Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; ( în alte variante: pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi;[2] n.a.) și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm celor care ne-au greșit; și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de Cel Rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava, în veci. Amin."



S-a creat o legătură directă cu mana cerească, hrana zilnică oferită populației în exodul prin deșert, produs de origine divină, cu calități nutritive excepționale, dar și cu alte calități de mult uitate sau rămase necunoscute.

La sumerieni se numea shem-an-na. La egipteni mana este definită în hieroglife, cu vocalele excluse, prin 5 consoane: mfkzt. Alexandrinii o considerau un dar al paradisului.

Alchimiștii au căutat-o până nu demult, sub denumirea de piatră filosofală. Paracelsus o numea Electrum Magicum și ne-a lăsat chiar și un mod de preparare:

[183,193] "Se iau zece părți de aur curat, zece de argint, cinci de cupru, două de cositor, două de plumb, o parte de pilitură de fier și cinci de mercur. Toate aceste metale trebuie să fie pure. Acum așteptați ora când planetele Saturn și Mercur ajung în conjuncție și aveți grijă ca totul să fie gata pentru acel moment;...Din acest electrum magicum se poate confecționa o oglindă în care pot fi văzute evenimente din trecut și din viitor sau prieteni și dușmani care nu sunt de față. Puteți zări orice obiect doriți, sau puteți urmări purtarea unor oameni pe durata zilei și a nopții. Puteți vedea în oglindă tot ce a fost scris, spus sau discutat în trecut, persoanele care au vorbit, și motivele pe care le-au avut. Asemenea oglinzi sunt făcute din electrum magicum, și au un diametru de doi inci. Ele se fabrică în timpul conjuncției lui Jupiter cu Venus."

În timpurile noastre acestei pulberi, considerată substanță exotică provenind din calcinarea aurului sau a metalelor din grupa platinei, i se atribuie cumulativ calitățile cele mai moderne: levitație, transmutație, teleportare, superconductibilitate. Se crede că poate curba continuumul spațiu-timp, că prin sublimare generează o lumină orbitoare-raza morții, că este cheia longevității și mai ales că revitalizează molecula de ADN, că tratează cancerul și previne îmbătrânirea celulelor. Ar constitui sursa de combustie a unor pile energetice ecologice de mare putere, cum ar fi chivotul biblic [234,55].

Dar shem, un termen pe care l-am mai întâlnit cu semnificația de obiect zburător, rachetă [206,177], ne ajută să regăsim legătura dintre mană și divinitate.

Termenul mfkzt a primit între timp vocalele adecvate pentru a se putea rosti, a mai rătăcit din consoane, dar încâ dăinuie în limba noastră, care păstrează tot ce e important. Avem de multă vreme cuvântul metemphsihoză, deși îl folosim doar la ocazii.

Mana, o proteină sintetică consistentă, dar ușor alterabilă ne este descrisă destul de clar:

(Numeri 11,7) "Mana semăna cu grăuntele de coriandru și la vedere era ca bdeliumul."

(Exodul 16,13) "Seara au venit niște prepelițe și au acoperit tabăra; și, dimineața s-a așezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când roua aceasta s-a ridicat, iată, pe fața pustiei era ceva mărunt ca niște grăunțe, mărunt ca bobițele de piatră albă pe pământ."

(Exodul 16,31) "Casa lui Israel a numit hrana aceasta mană. Ea seamănă cu bobul de coriandru; era albă și avea un gust de turtă cu miere."



Instrucțiunile de consum erau simple:

(Exodul 16,16) "Iată ce a poruncit Domnul: Fiecare dintre voi să strângă cât poate mânca și anume un omer (2,4 litri), după numărul sufletelor voastre."

(Exodul 16,19) "Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineața. N-au ascultat de Moise și sau găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineața; dar a făcut viermi și Moise s-a mâniat pe ei. Astfel în toate diminețile fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; și când venea căldura soarelui, se topea".

Totuși cu o excepție, pentru a respecta ziua de odihnă a sabatului, își puteau prepara hrana cu o zi înainte:

(Exodul 16,23) "Și el (Moise) le-a zis:Domnul a spus: Mâine este ziua de odihnă, sabatul închinat Domnului; coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și păstrați până a doua zi dimineață tot ce va rămâne.".

Cura de mană urma să dureze un timp îndelungat:

(Exodul16,35) "Fii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o țară locuită".

Manna, ca multe alte cuvinte sumeriene, a străpuns cu pierderi minime timpurile, până la dicționarul modern al limbii române din 1959! De aici aflăm, în spiritul materialist al epocii, că mana este un lichen, înregistrat în nomenclatura binară a lui Linnae, are exact calitățile de care discutăm și este răspândit exact în arealul obiectivat:

[20,475] "Mana = lichen comestibil care crește prin deșerturile Asiei și ale Africii de nord și care, măcinat dă o făină din care se poate face pâine (Lecanora esculenta)."

Calificat ca exemplu de supraviețuire în condiții aspre, în special în ce privește resursele de apă, lichenul își alege de fapt condițiile pe care le dorește, având însă alt spectru de preferințe decât ale omului dependent de confort, care se autodesemnează de etalon. Nu ar fi de mirare dacă atunci când nevoia ne va împinge, să se descopere că realmente lichenul acesta poate sintetiza elixirul tinereții fără bătrânețe, asezonat cu infime cantități de aur monoatomic.

Deocamdată, un frate de al său lichenul de piatră (Cetraria islandica) , trăind izolat și auster ca un pusnic , un acid numit, pentru a nu se pierde informația, usnic acid care surprinde prin calitățile sale în vindecarea tumorilor benigne și maligne abdominale. Aluziv, are și o bună influență în intoxicațiile organismului cu metale grele. Măcinat cu râșnița de cafea, rezultă o pulbere fină care se administrează sublingual. Un ultim amănunt: pulberea nu se păstrează mai mult de 10 zile, deoarece i se alterează proprietățile! (Prospectul ce însoțește remediul, editat de Sc. Dacia-plant, Sebeș, Alba)



Fiind vorba de un produs de înaltă tehnologie, Domnul s-a gândit că ar fi mai bine ca oamenii de știință de mai târziu, să afle de existența manei, direct și nu prin scurgeri de informații:

(Exodul 16,33) "Și Moise a zis lui Aaron: Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană (Mana, numită așa pentru că Israeliții, când au văzut-o întâia dată, au strigat: Man hu - ce este aceasta? n.t.), și așează-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmașii voștri. După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o țară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele țării Canaanului."

Ca orice poruncă divină, ordinul de conservare a eșantionului de mană, pentru a ajunge la urmașii cei iscusiți în arta cercetării, a fost îndeplinit. Doar că dintr-o distorsiune spațio-temporală mostra a fost descoperită în Phoenix, Arizona, SUA.

Personajul tradițional, cel mai reprezentativ al Americii este fermierul. Așadar recent, un fermier a descoperit pe ferma sa o zonă în care solul avea proprietăți ciudate. A crezut că este prea sărat și a încercat un tratament pentru desalinizare. A recurs și la experți universitari, normali și paranormali, dar nu a mers. Dacă erau expuse la soare, mostrele de sol se aprindeau spontan și ardeau cu o izbucnire de lumină albă.

La deslușirea enigmei au fost invitați și paranormalii rușii, pe care unii vor să-i scoată din ecuația planetei, și care au avut un aport esențial.
Cercetarea a condus la rezultate stupefiante. Probele erau încălzite și răcite și după fiecare operație se înregistrau pierderi constante de 44% din greutate, stare în care substanța devenea o pulbere supraconductibilă.
Încălzită la 1160 grade C mostra se transforma într-o minunată sticlă transparentă. Încălzită în gaze inerte mostra a uimit în continuare, greutatea sa suferind modificări gravimetrice de 400%.

Răcită și încălzită din nou, la cântărire mostra avea greutatea cu mult sub zero. După eliberarea talerului cântarului, au constatat că acesta, deși gol, devenea mult mai ușor decât perechea sa, deci conserva calități de imponderabilitate. Substanța putea levita, dar își transmitea uimitoarea proprietate și asupra talerului.

S-a mai stabilit că nu este magnetică și poate înmagazina orice cantitate de lumină și energie [234,57].



Fiecare literă, din cele treizeci cu care ne exprimăm, se construiește cu mare trudă din segmente, arcuri, bastonașe. Deprinderea de a scrie litere pentru mulți se dovedește copleșitoare și le ia tot timpul până spre majorat. Apoi literele devin materie primă pentru cuvinte. Cuvintele se lasă asamblate în slogane și expresii dar și în propoziții și fraze elastice cu care comunicăm idei. Ideile pot constitui pentru unii, rămași în drastică inferioritate numerică, material de construcție în asamblarea paradigmelor și a sistemelor filosofice. Mai sus, ceea ce pentru noi constituie vârful creației, pentru alții ele sunt simple bețișoare, doar că noii artizani au ieșit din sfera noastră de percepție.

Când copilul greșește literele, învățătorul îi rupe pagina și îl pune să repete. Dacă propozițiile sau frazele nu se subordonează cursivității dorite, scriitorul le transferă în coșul de gunoi. Dacă opera se încheagă dar e prea avangardistă și trebuie uitată, este ruptă în bucăți sau arsă pe altarul academic și construcția se năruie.



Legătura dintre altar, chivot, mană și aur a rămas multă vreme ascunsă, secole la rând scribii și copiștii și-au făcut treaba cum au putut mai bine, dar au transmis cu eleganță și restricția de confidențialitate impusă:

(Evrei 9,4) "El avea un altar de aur pentru tămâie, și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron , care înfrunzise, și tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispășirii (Sau scaunul îndurării n.t.) cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamănuntul despre aceste lucruri. Și după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru păcatele din neștiință ale norodului."

Construcția chivotului și a trusei de lucru, deși abundă în detalii tehnice, nu este de natură să deconspire funcționalitatea acestui atât de subtil aparat, sau poate mai lipsesc unele fragmente. După ce știința modernă îl va reinventa, atunci fiecare detaliu descriptiv va reverbera în mintea noastră:

(Exodul 25,9) "Să faceți cortul și toate vasele lui după chipul pe care ți-l voi arăta. Să facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de două coturi și jumătate, lățimea de un cot și jumătate, și înălțimea de un cot și jumătate. Să-l poleiești cu aur curat, să-l poleiești pe din lăuntru și pe din afară, și să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să torni pentru el patru verigi de aur, și să le pui la cele patru colțuri ale lui: două verigi deoparte și două verigi de cealaltă parte. Să faci niște drugi de lemn de salcâm, și să-i poleiești cu aur. Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului; drugii vor rămânea în verigile chivotului, și nu vor fi scoși din ele. Să pui în chivot mărturia , pe care ți-o voi da. Să faci un capac al ispășirii de aur curat; lungimea lui să fie de doi coți și jumătate, și lățimea lui de un cot și jumătate. Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispășirii; să faci un heruvim la un capăt și un heruvim la celalt capăt; să faceți heruvimii aceștia ieșind din capacul ispășirii la cele două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispășirii, și cu fețele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă fața întoarsă spre capacul ispășirii. Să pui capacul ispășirii pe chivot, și în chivot să pui mărturia , pe care ți-o voi da. Acolo Mă voi întâlni cu tine; și de la înălțimea capacului ispășirii, dintre cei doi heruvimi așezați pe chivotul mărturiei, îți voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coți, lățimea de un cot, și înălțimea de un cot și jumătate. S-o poleiești cu aur curat, și să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar (cadru n.a.) de aur de jur împrejur. Să faci pentru masă patru verigi de aur, și să pui verigile în cele patru colțuri, cari vor fi la cele patru picioare ale ei. Verigile să fie lângă pervaz, și în ele se vor vârî drugii ca să ducă masa. Drugii să-i faci din lemn de salcâm, și să-i acoperi cu aur; și ei vor sluji la ducerea mesei. Să-i faci farfurii, cățui, potire și cești, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat."



Echipa de constructori a fost aleasă și instruită direct de autoritatea divină, ceea ce atestă dificultatea construcției dar și importanța ei vitală:

(Exod 31,1) "Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: Să știi că am ales pe Betaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înțelepciune, pricepere, și știință pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă, să sape în pietre și să le lege, să lucreze în lemn, și să facă tot felul de lucrări. Și iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiți, ca să facă tot ce ți-am poruncit: cortul întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispășirii care va fi deasupra lui, și toate uneltele cortului; masa cu uneltele ei, sfetnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii; altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui; veșmintele pentru slujbă, veșmintele sfinte ale preotului Aaron, veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești; untdelemnul pentru ungere, și tămâia mirositoare pentru sfântul locaș. Le vor face după toate poruncile, pe cari ți le-am dat."



Mai aducem în atenția cititorului un aspect. Episodul arderii la porunca lui Yahweh a vițelului de aur, produs al păgânismului și al nesupunerii:

(Exodul 32,19) "Și, pe când se apropia de tabără,a văzut vițelul și jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână, și le-a sfărâmat de piciorul muntelui. A luat vițelul, pe care-l făcuseră ei, și l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenușă , a presărat cenușa pe fața apei, și a dat-o copiilor lui Israel s-o bea."

În mod paradoxal vițelul de aur nu numai că s-a topit, ca orice obiect de aur încălzit la foc, dar a ars și s-a transformat în pulbere, pe care copiii lui Israel au băut-o cu apă.



Cenușa, ca produs final al arderii, avea se vede și alte proprietăți, cum ar fi cea de supraconductibilitate de vreme ce aplicată pe cap în semn de amărăciune sau pocăință, amplifică și transmite în mediul înconjurător emisia electromagnetică a creierului, purtătoarea stării de spirit a celui afectat. Această practică era cunoscută în lumea zeilor, pe alte coordonate și cu mult înainte de vremea exodului. Iată un episod trist din viața panteonului olimpic, povestit în Iliada de cel care nu mai vedea decât cu ochii minții, nevăzătorul Homer:

[207,XVIII,15] "Vai, mie, fiu al preaînțeleptului Peleu, mi-e dat să-ți aduc cea mai jalnică veste, nenorocirea ce niciodată n-ar fi trebuit să se-ntâmple. Patroclos zace mort și-n jur oamenii luptă pentru leșul lui de-aramă, despuiat. Armele-i ajuns-au în puterea lui Hector cu-coif-strălucitor. A spus. Și noru-ntunecat, norul durerilor, învăluie pe Ahile. Cu mâinile amândouă ia cenușă din vatră mânjindu-și capul și frumosu-i chip. Și-a înegrit tunica! Lungu-i trup zace-ntins în colb, pe pământ; își murdărește părul și-l smulge cu mâinile. Atuncea țipă Ahile cu-n glas spăimântător și din străfund de mare unde stătea alături de bătrânul ei tată, maică-sa îl aude. Strigă la rândul ei. Zeițele, în juru-i au venit de îndată, fiicele lui Nereu, toate câte își au lăcașul în prăpastia mării: Glauce, Thaleia, Cymadoce, Nesaia, Speio, Theo, Halia cu-ochii-mari, Cymothoe, Actaia, Limnoreia, Melite, Iaria, Amphithoe și Agaue, Doto, Proto, Pherusa și Dynamene, Dexamene, Amphinome și Callianassa; mai erau și Climene, Ianeira și Ianassa; Maira, Oreithyia și Amatheia cu-frumoase-plete și toate nereidele din străfundul mării. Acestea umplu peștera cea strălucitoare - toate își izbesc cu mâinile pieptul! iar Thetis începe cruntele jelanii."



Investirea personalului de deservire, a leviților , s-a derulat în fața poporului, apoi cortul, chivotul și ustensilele au fost rânduite în ordinea cuvenită, întocmai cu indicațiile Domnului.

(Levitic 8,1) "Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: Ia pe Aaron și pe fiii lui împreună cu el, veșmintele, untdelemnul pentru ungere, vițelul pentru jertfa de ispășire, cei doi berbeci și coșul cu azimile, și cheamă toată adunarea la ușa cortului întâlnirii."

(Exodul 40,13) "Să îmbraci pe Aaron cu veșmintele sfinte, să-l ungi, și să-l sfintești, ca să-Mi facă slujba de preot. Să chemi și pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile, și să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoți. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoției, printre urmașii lor. Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; așa a făcut. În ziua întîi a lunii întâi a anului al doilea, cortul era așezat."

O frază ne atrage atenția către mărturia Domnului:

(Exodul 40,20) "Apoi a luat mărturia, și a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot, și a așezat capacul ispășirii deasupra chivotului."

Leviții, pururea investiții Domnului, preoții cu atribute de inamovibilitate necunoscute ceilalți oameni, au desigur calități speciale, ceea ce le conferă prerogative aparte și îi scoate din statistici:

(Numeri 1,47) "Leviții, după seminția părinților lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: Să nu faci numărătoarea seminției lui Levi, și să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalți copii ai lui Israel. Dă în grija Leviților cortul întâlnirii, toate uneltele lui și tot ce ține de el. Ei vor duce cortul și toate uneltele lui, vor face slujba în el, și vor tăbărî în jurul cortului. Când va porni cortul, Leviții să-l desfacă; și când se va opri cortul, Leviții să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea."

Numărul leviților ridicați la cer a ieșit astfel de sub orice control iar pedeapsa curiozității este năprasnică, dar poate mai sunt și alte motive:

(1 Samuel 6,17) "Iată umflăturile (tolbele n.a.) de aur pe care le-au dat Domnului Filistenii, ca dar pentru vină; una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron. Erau și niște șoareci de aur, după numărul tuturor cetăților Filistenilor, cari erau ale celor cinci căpetenii, atât cetăți întărite cât și cetăți fără ziduri. Lucrul acesta îl adeverește piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului, și care este și astăzi în câmpul lui Iosua din Bet-Semes. Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Semeș, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) șapte zeci de oameni din popor. Și poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie."

Leviții ne-au adus în limba vorbită un cuvânt anume, un cuvânt al breslei, derivat din preocupările profesionale, din practicile rituale, un cuvânt care secole la rând nu a impresionat pe nimeni: verbul a levita. Astăzi levitația, calitatea de a levita, experimentată de yoghini și înfruntată de cosmonauți, a trezit în sfârșit și interesul oamenilor de știință.

Medicina modernă, atât cât a progresat, fără să poată ajunge din urmă medicina antică, are deja câteva puncte de vedere asupra efectelor metalelor prețioase asupra metabolismului celular și asupra sistemului nervos. Au fost încercate soluțiile coloidale și diferite alte săruri. Sunt indicii că înserarea unor atomi ai acestor metale în celule ar putea, grație supraconductibilității demonstrate, să îmbunătățească metabolismul sau să amplifice viteza de transmisie a impulsurilor nervoase. Se cercetează efectele inserării unor atomi de mare puritate de aur monoatomic, în molecula ADNului.

S-ar putea ca efectele să fie tot atât de spectaculoase ca și în situația inversă când într-o substanță pură, slab conductoare, au fost introduse cantități infime de impurități ceea ce a declanșat revoluția tranzistorilor. Poate că aici stă cheia tinereții fără bătrânețe și a vieții fără moarte.



Apele se scurg la vale, trec peste stavile, cad în torenți, se adună în râuri, râurile se înfrățesc în fluvii, care merg să se limpezească în mare. Ce se evaporă, aparent se pierde, dar după condensare, ploaia udă alte pământuri. Informațiile circulă după același circuit, se adună, se reunesc, se susțin, se contopesc. Când se orânduiesc, se liniștesc și se așează în cărți. Ce s-a uitat undeva și pare pierdut, întotdeauna răsare în altă minte.
Mărturiile se adună și se sprijină reciproc. Din surse concurente se confirmă ceea ce strămoșii noștri ne lăsaseră prin viu grai, din tată în fiu: Bucegii, atenție la Bucegi; sau mai bine zis atenție la ce este sub Bucegi, nu vă pierdeți cumpătul; rezistați, timpul este aproape, veți afla [190,(211)]!



Nu de mult, povestea unei expediții neobișnuite care a descins într-un lăcaș sfânt din adâncul platoului, i-a scos pe români din letargie, și nu e deloc ușor să-i scoți din ale lor pe români, la câte au acum pe cap. Același mesaj: atenție la Bucegi. Acolo se află de milenii un centru energetic cu funcții ezoterice, cu dotările sofisticate ale unei instalații de comunicare cu alte civilizații, și nu e singurul de pe Pământ. Obiectivul principal este altarul:

[219,238] "După mesele uriașe în formă de T, pe laturile sălii am văzut că erau așezate niște dispozitive foarte înalte, metalice, din care ieșeau în lateral ramificații din metal, de forme diferite și foarte complicate. La o distanță de vreo zece metri după tabloul de comandă am ajuns la un pătrat cu latura de trei metri, delimitat în materialul de pe sol. În mijloc era un mic dom cu înălțimea de cincisprezece centimetri. Înaintea domului, așezat direct pe suprafața pătratului se afla un recipient de forma unei amfore antice, cam de jumătate de metru înălțime. Conținutul amforei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Personal, înclin să cred că aceasta este ceea ce își dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el și pentru elita masonilor. Amfora nu avea modele și nici inscripții. Se vedea că este fabricată dintr-un metal special, de culoare roșie și nu avea toarte. Capacul elegant nu lăsa să se vadă conținutul. Aplecându-mă înainte am putut distinge în interior un praf strălucitor, foarte fin, de culoare albă. S-a analizat o mostră din această pulbere și s-a constatat că reprezintă o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic. Acesta este un derivat al aurului de culoare alb-strălucitor cu atomii plasați într-o rețea bidimensională, spre deosebire de aurul obișnuit care are culoare galbenă și atomii plasați în rețea tridimensională."



Cartea a făcut vâlvă, românii au aflat de ea și o trec din mână în mână. Comentatori de toate convingerile nu își ascund opiniile. Inevitabil s-a aflat și în lumea monahală. Imediat o maică stareță cu deschidere la sfântul profit aducător de talanți, a solicitat editurii spre difuzare, o cantitate ademenitoare.
La primirea coletelor stareța din dorința de a fi prima la citit, și-a luat în chilie un exemplar și l-a devorat într-o noapte. Impresionată și speriată a cerut sfatul șefului ierarhic. A doua zi a primit mesajul: Cărțile trebuie returnate imediat; nu vrem să ne punem rău cu massinii, renunțăm la talanți. Zis și făcut.

Nimeni nu se supără, nimeni nu se miră. Cea dintâi intoleranță, a bisericii, face front comun cu celelalte soiuri de intoleranță, fără deosebire.



Venim în ajutor cu alte informații tot din surse monahale, adică de la leviții noștri.

Prima, o imagine, fig. 303.1, teleportorul

http://www.miracol.ro/figura.php?figura=83

În ce privește căile de acces la altar, ele există și nu trebuie forate altele, doar că sfinția sa nu crede că a sosit momentul să le aflăm. Primim însă alte informații. De aici se pot face teleportări în dublu sens, în alte universuri; stația a funcționat până în anul 680 d. H., dar continuă să fie operațională. Centrul infoenergetic are o vârstă pierdută în neguri, dar tunelul de acces a fost reabilitat în perioada 900-850 î.H. Altarul sau piatra albă poate primi acum alt nume, să-i spunem teleportor. Taina e de rang înalt, dar fiecare biserică are un altar de unde se poate efectua această operație, sau de unde putem comunica cu lumea zeilor, la care suntem arondați. Pe platoul mesei se vede un recipient, o cupă în care se depozitează pulberea ezoterică, aurul monoatomic, ce se producea sub un control riguros, în pile energetice speciale (cum ar fi chivotul).

În alt plan, masa și scaunele, sunt asociate și expuse la vedere alături de amplificatorul-antenă și biserica, în complexul infoenergetic de la Târgu-Jiu pe care ni l-a lăsat - demontat - un inițiat, pe numele său Constantin Brâncuși.

A doua, ne este adusă tot din surse monahale. În spații subterane, bine disimulate și protejate de asemenea prin parole de acces pe care nici un hacker nu le poate sparge, fiindcă sunt gata sparte, se află depozitate cantități importate de podoabe din metalul atât de prețuit și râvnit - aur de mare puritate. Fragmentele ce compun parola se află la diferiți purtători care nici măcar nu se cunosc între ei. Omul-șarpe, Omul-lup, Omul-pasăre, sunt chemați împreună să potrivească silabele și să le rostească în gura peșterii, la locul și timpul potrivit.

Ceea ce aduc în discuție nu este spațiul, cantitatea, calitatea podoabelor. Acestea rămân elemente la care nu vor primi acces decât cei îndreptățiți, la vremea cuvenită. De altfel nu ar servi nimănui la nimic. Cu ce ne ajută dacă am afla de la purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, că rezerva de aur a românilor a bătut cifra de o sută patru tone, cu alte câteva mii? Tot săraci lipiți și plini de datorii rămânem.

Altceva ne interesează. Pentru utilități bine justificate și din rațiuni superioare din când în când, se autorizează eliberarea unor cantități din inestimabilul tezaur. Calea spre ieșirea la lumină este lungă și anevoioasă, și nu poate fi străbătută decât cu pasul. Povara prețiosului metal ar fi o dificultate în plus, dar aflăm de la unul dintre purtători, că fiecare duce câte un container de câteva sute de kilograme pe care îl trage pe lângă sine, cu efortul cu care un copil trage balonul umflat și legat cu ață, cu care se joacă. Deci levitația este implicată în condițiile de transport și este generată de containere. La suprafață, aurul este scos din containere și preluat în samarele măgărușilor, fiindcă a revenit la greutatea normală. Containerele se întorc singure la posesor!

Mana cea provocatoare de levitație și antigravitație a fost desigur folosită la transportul blocurilor de piatră ce au fost așezate cu precizie de milimetri în piramidele egiptene, pe lângă care eroii bibliei treceau fără să le bage în seamă, pentru a evita tentațiile păgânismului. Statuile de zeci de tone din insula Paștelui, menhirii și megaliții puteau fi asamblați, mutați și așezați ca pernele pe divan, prin levitație.



Mana sau pulberea albă joacă un rol important și în corecția tarelor genetice, intervenție de care luăm cunoștință în Apocalipsă.

(Apocalipsa 2,17) "Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o pietricică albă; și pe pietricică aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decît acela care-l primește."

Primim încă o confirmare a procesului prin care este obținută mana:

(Apocalipsa 3,17) "Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!"

Corecțiile se anunță a fi selective și direcționate împotriva unor comportamente antisociale, imorale sau a unor anomalii genetice, ceea ce ne face să vedem o legătură directă între deviația genetică recesivă a ADN-ului locuitorilor diferitelor biserici ale pământului enumerate în Apocalipsă și posibilitățile de corecție potențate în pulberea albă de aur monoatomic.

Efesului i se reproșează:

(Apocalipsa 2,4) "Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și fă faptele dintâi."

Reproșuri de ordin genetic, directe, dar metaforizate, sunt formulate și împotriva bisericii Laodiceea și cuprind neînțelesul regret al corcirii seminției:

(Apocalipsa 3,15) "Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea."

Cei din biserica Filadelfia primesc cuvinte de încurajare:

(Apocalipsa 2,11) "Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia coroana."

Cei mai corecți sunt cei ce se închină la biserica Smirna:

(Apocalipsa 2,10) "Nu te teme nicidecum de ce vei suferi. Iată, Diavolul va arunca în închisoare pe unii dintre voi, ca să fiți încercați. Și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții."

Metaforă după metaforă. Suntem pe deplin racordați la textele Noului Testament, de vreme ce până în zilele noastre s-a transmis expresia a sta smirnă , cu sensul de a rămâne nemișcat, în semn de respect!

Pentru o vreme chivotul va fi scos din funcțiune, poate chiar trăim acele timpuri:

(Ieremia 3,16) "Când vă veți înmulți și veți crește în țară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului, și nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-și vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simți lipsa, și nici nu vor mai face altul."

În final ni se reamintește unde este chivotul, cui aparține și la ce servește:

(Apocalipsa 11,19) "Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morți, să răsplătești pe robii Tăi prooroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari, și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul! Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, și o grindină mare."



Printr-o metaforă a tuturor metaforelor s-a ajuns la religie.