agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-12 | |
Sensul lăuntric este astăzi nenumit. Totul pare înfrânt spre pornire când se vorbește de Basarabia. Cerul e putrezit de nepăsare, estul îngropat. Să-și fi pierdut întregul Univers memoria?Am ajuns în spirala unde toate opusele se unesc, acea risipire în tăceri. De de este atât de surdă tăcerea vremurilor?
Geografia și imaginea istorică nu pot fi străbătute în linie dreaptă. Au fost suișuri și coborâșuri… Acum trăim între coapsele unui clepsidre nefericite: un triunghi aici, un cerc acolo. Dar oare triunghiul nu poate fi circumscris decât la Brandenburg și într-un important simbol iudaic? Privim apusul cu un firesc romantism, un joc dezechilibrat între ideal și concret, fără a puncta distincțiile esențiale. O altă zi și-o altă noapte pe mormântul suferinței? Dar nu mai rezist, mă doare!… Îmi păstrez lacrima în palme ca și cum centrul lumii (comunismului) ar fi prins sub propriu-mi ochi. De ce nimic nu mai vibrează? Unde sunt palmele tremurânde ale căutării fraților în veșnicii? A ne căuta legăturile de sânge este o responsabilitate dulce și nu o oportunitate oarecare. Unii confrați sunt precum acele rigide semne de exclamare care nu și-au așezat înțelesurile înaintea imaginii neclare! Ei nu fac decât să finalizeze propoziții ce respectă un joc inconștient, ei nu știu să aprecieze substantivul esențial, unirea. De unde atâta suficiență? Este așa de dificil să răsturnăm lumile orbite de pactul de trădare și să dezlegăm cuvintele răstignite pe blestemul unei file?… Hai români să scoatem focul din apa vie a Prutului, hai să ne unim! Nu vreți să știți că dincolo de râu e tot o țară românească? Și dacă pentru voi acest curs de apă sfântă este doar o oglindă spartă, tot nu-mi vine-a crede că poporul nostru e un ciob de astre, deformat și rece. Și mă întreb uimit: oare în interiorul unor semeni Dumnezeu a îmbătrânit?… Cu ochii rătăciți, o parte dintre noi continuă să înoate printre îndoieli, mângâind occidentalele iluzii. Ceilalți își protejează inima de rugină prin speranța că de la făgăduința fericirii la cerul unificator se ajunge numai pe o cale aspră.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate