agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3784 .



Arta comentariului (IV)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2006-01-17  |     | 



(continuînd seria:
Arta comentariului (I), Arta comentariului (II), Arta comentariului (III) și
Arta comentariului (fișă de lucru)
)



Răscolind prin hîrțoage, am dat peste niște pagini vechi. Să fie vreo 20 de ani de cînd zac sub vraful de foi. E vorba de rînduri adresate ca o scrisoare unui critic cunoscut. Iată-le:

Fiecare pasăre pre limba ei piere. Dintr-o vădită intenție apologetică (în aparență totuși discret manifestată) reușiți o demascare de zile mari. În „Scrisul și cititul” recunoașteți – parafrazîndu-l pe Malraux – că nu iubiți literatura. Dacă pictorii nu iubesc „realitatea” din care își iau subiectele, ciriticii nu iubesc literatura care e doar un pretext pentru luxura infatuării lor stilistice, pentru „orgoliul lor de producători”. Nu vă sfiiți deci să vorbiți de „întrebuințarea” lecturii, ceea ce pentru cititorul obișnuit ar părea o adevărată blasfemie. Din moment ce citește „de dragul de a citi”, el ar prefera cuvinte mai blînde (mai adecvate) – rostul, noima, tîlcul cititului. În fine, ca să lichidați în mod tranșant afacerea, etichetați cititorul drept „beneficiar”, „consumator”, „burghez”, folosind un limbaj persiflant cu iz mercantil, economic.

Înțeleg că respingeți „experiența” – preluată totuși în mod activ și pătimaș de către cititor – pentru că el se lasă pradă „bucuriei”, e „cucerit de ipocritul său geamăn, scriitorul”. Mă întreb însă ce fel de receptivitate artistică mai este aceea care nu se petrece într-o dispoziție analoagă transei, într-o stare de halucinație a simțurilor prelungite dincolo de competența lor firească, în zona nostalgică a simțirii paradoxale. Și ce fel de rezonanță aceea care nu ridică sufletul pe treapta exaltării și spiritul la puterea extazului.

Nu vă interesează că rostul literaturii este totuși trăirea cititorului, experiență vitală geamănă aceleia a întîmplărilor privilegiate ale vieții. Că experiența cititului interferează cu aceea a trăirilor neliterare și colaborează la sensibilizarea, la spiritualizarea și îmblînzirea, la umanizarea celui ce citește. Că participă decisiv la nașterea sufletului său. (O curioasă inconsecvență – ce pare să trădeze această primă atitudine doar ca pe una circumstanțială, de paradă – vă face ca la pagina 148 să susțineți cu totul altceva despre lectură. Acolo îndrăzniți, poate mai candid, mai relaxat, mai puțin deformat de profesia critică, să folosiți pluralul „noi” și să vă identificați cu cititorul obișnuit.)

„Nu m-am cufundat în lectură cu voluptatea pierderii identității, ci m-am păstrat la suprafața ei, lucid și dezinvolt.” Iată o frază ce n-ar mai trebui comentată. Lauda de sine nu miroase a bine. Vrînd-nevrînd, o atitudine își alege cuvintele care o trădează: cine nu se „cufundă”, păstrîndu-se „dezinvolt la suprafață”, manifestă o neafectată suficiență a superficialității. Se pare că mai degrabă cuvintele își aleg cu istețime omul. Mai poate oare cititorul să dea crezare unei competențe critice care se recunoaște, cum spuneți, a unui „mediocru cititor”?

Socotind că textul e oarecum sacru, nici cititorul, nici scriitorul nu cred că iubesc literatura, ci învățătura, povața, nădejdea, fervoarea, pătimirea urzite și întrepătrunse întrînsa, iubesc o anume iubire de care e pătruns textul. Ideea „instrumentalizării” textului nu poate fi decît a unei gîndiri prin excelență burgheze: o uneltire avidă de profit (ca să folosesc și eu același limbaj cu aluzii incriminante). A face știință despre sacru fără să-l trăiești, fără participare, susținînd că ești expert, chiar dacă asta este deja o practică extinsă, rămîne doar blasfemie logică, o hulă pozitivistă.

Mă tem că cititorul așteaptă de la critic nu atît o capacitate teoretică superioară disecînd obiectul (o demontare infantilă, incapabilă să refacă angrenajul fragil, dar viu), cît acea slăbiciune sufletească, acea sensibilitate aleasă pătrunzînd prin simpate în miezul și încuviințînd temeiul operei. El vede în critic pe acela care e mai implicat și își asumă mai vibrant trăirile literaturii. El crede că numai rezonanța sufletească de o calitate superioară și gustul mai fin îl îndeamnă pe critic să-și spună părerea. Că substanța competenței sale este sensibilitatea, iar intenția e una călăuzitoare. Mai bine zis, în candoarea sa, el crede mai întiîi în omenia criticului, așa cum a crezut, nu-i așa, și în aceea a scriitorului.

Mitologia pune aici în joc motivul jertfei. Am putea crede că e vorba de un sacrificiu, de o amputare benevolă și necesară a vocației critice. „Poetul ca și soldatul – de ce nu și criticul, nu-i așa – nu are viață personală.” Este aici o lamentare orgolioasă, dar și un avertisment veleitarilor. O oarecare jenă mă face însă să cred că nu e nicicum un program. Ești pus în gardă cu privire la trăirea cosmică și depersonalizată a poetului care refuză (sau este refuzat de) meschina relație cotidiană cu lumea, la fel ca și festivismele sociale, dezamăgind pe cei nepreveninți. E adevărat, în dorința de a deveni monstruoși mulți ar fi în stare, urmînd pescripția rimbaldiană, să-și planteze negi pe față. Căci există în mulțime credința că adoptâînd viciile celebrităților devii automat ilustru.

Poetul merge însă mai departe și sfidează decretînd: „Eu construiesc misterul, nu îl admir.” Mi-ar fi ușor să văd aici doar disprețul frivol față de cititorul sedus de miracol, prefer însă să atribui creatorului un sentiment deasupra pasivității admirației, o angajare mai gravă, o trăire mai vitală, o făptuire mai riscată, întemeietoare de destin.

Îmi spun însă acum: o pasiune e pentru orice om o șansă preformatoare, dacă are și norocul de a-și face din ea o profesie devine cu adevărat formatoare. În schimb, dacă apoi se lasă pradă mitologiei sale superficiale, ea își manifestă latențele pătimaș deformatoare. Mulți își închipuie că aderînd pripit la un mit (sau la o ideologie) devin conștienți. Se pot lua însă în considerație și alte păreri, de pildă aceea că a-ți bate joc de propria viață în interesul omenirii (culturii, spiritului) nu e decît o bravură sterilă, iar o biografie amputată benevol nu mărturisește nicicum în favoarea operei.


*
Scrisoarea continua într-o manieră puțin mai impertinentă. Era vremea cînd, pe urmele lui Roland Barthes, criticii emancipați se declarau creatori. Critica nu mai era un simplu comentariu, ci operă în sine. Trecuse vremea structuralismului, cînd bîntuia maniacal critica științifică, cînd nu puteai întreprinde nimic decît cu un aparat critic, reclamîndu-te de la o anume știință, folosindu-te de o teorie reputată și aplicînd textului o grilă. Critica a devenit ea însăși o artă. Criticul își rostește propriul discurs, textul său, pentru care cel de la care pleacă este doar un instrument, un simplu pretext.

Mă întreb, ca să închei, dacă nu cumva și o parte importantă a comentariilor la textele de pe acest site, desigur la un nivel de departe mai jos, nu procedează aidoma. Adică privesc cu un dispreț superior textul pe care îl comentează, zbătînd vîrtos din aripi întru propria înălțare în empireul creației.


(Nu mai închid comentariile și dau acum o replică unică și defintivă
celui ce s-a înființat pe foaie ca păduchele de serviciu
. Nu e originală, prietenii o cunosc de la cel care a avut și el necazuri cu paraziții. De ce nu le mai închid? Pentru că "nu pot / (doar) Fiindcă printre dumneavostră / E unul cîrn și idiot...")



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!