Natura. Natura este frumoasă. Natura este frumoasă atunci când este completă; atunci când fiecare subsistem al ei functionează la parametri normali, dacă nu optimi.
Spre exemplu, copacii. Copacii sunt una dintre emblemele naturii. Tuturor le plac copacii. Când spui "copac" te gândești în 98% din cazuri la un arbore înverzit, plin de flori sau fructe. Este frumos. Majoritatea oamenilor nu prea agreează un copac sterp, fără viață. Evident, și acești copaci au farmecul lor, dar nu se pot compara cu cei înfrunziți. Și din acest copac răzbate frumusețea pe care a avut-o odinioară sau pe care ar putea-o avea; numai că omul căruia chiar și un astfel de copac i se pare frumos, este, în primul rând, atras de farmecul copacului gol, și nu de ceea ce acesta ar fi putut fi dacă ar fi fost înfrunzit, dacă ar fi funcționat la parametri normali.
În aceleași situații se găsesc și oamenii: au un trunchi, adică un corp și mai au sau, mai bine spus, ar trebui să aibă și frunze, flori, fructe, adică ar trebui să gândească. Evident, cel mai frumos om va fi cel ce va avea un trunchi frumos, împodobit cu o coroană minunată, care împreună să formeze o minunăție a naturii.
Să facem o analogie între relația om-natură, alegând ca reprezentant al acesteia copacul, și relația bărbat-femeie.
Mai mult ca sigur, majoritatea oamenilor se gândesc că lucrurile sunt simple: bărbatul este echivalentul omului, femeia este echivalentul copacului, iar relatiile dintre ei sunt că așa cum majoritatea oamenilor iubesc copacii înfrunziți, majoritatea bărbaților iubesc femeile care gândesc.
Absolut greșit!
Majoritatea bărbaților sunt orbiți și se mulțumesc cu frumusețea trunchiului neroditor al copacului. Ei nu au idee ce minune a naturii poate fi femeia dacă își lasă coroana să crească, să înfrunzească. Nici nu îi interesează, nu îi avantajează; poate chiar din contră.
Cam așa se prezintă relația dintre majoritatea bărbaților și femei.
Dar, ca în orice situație, există și minoritatea, care tocmai datorită faptului că este mai mică și mai prăpădită, este hulită atât de către copaci cât și de către oameni.
Această minoritate este formată și din bărbații care știu să prețuiască frumusețea unui copac înfrunzit; știu că frunzele, florile și frunctele copacului îi măresc frumusețea cum nimeni altcineva nu și-ar putea imagina.
Ei bine, această minoritate este formată din misogini. Da, din misogini. Din bărbații aceia "nesimțiți" și "nemernici", care "disprețuiesc femeile", etc. Cam așa sunt văzuți misoginii. De ce? Pentru că sunt altfel decât ceilalți bărbați, care reprezintă majoritatea; așa că toată lumea îi cataloghează ca anormali.
Însă mulți misogini au ajuns să fie încadrați în această clasă de bărbați tocmai pentru că iubesc, respectă și admiră prea mult femeile. Da, prea mult. Un astfel de bărbat înțelege importanța unui trunchi frumos, însă el înțelege că cea mai fumoasă parte a copacului este coroana. El realizează, spre deosebire de alți ignoranți, că ceea ce atrage în primul rând privirea este coroana bogată a copacului.
Acest bărbat, hulit de prea mulți, înțelege că orice trunchi are capacitatea de a face frunze, flori, fructe. Și chiar dacă întâlnește un copac fără coroană înfrunzită, el încearcă să îl convingă pe copac să înverzească. Și încearcă, și încearcă, și iar încearcă, până cînd ajunge la limita răbdării și abandonează. Însă, dacă are noroc, reușește să îl convingă pe copac să își împodobească coroana. Reușește astfel să aducă la parametri normali această bucățică a naturii, această nestemată care este femeia.
Din păcate însă, de cele mai multe ori, copacul nu vrea să îl asculte și rămâne sterp, iar starea aceasta nu îl deranjează deloc, deoarece sunt destui oameni prin preajmă care să îi admire trunchiul; și el se simte bine...
Așa că misoginul nostru, înfrânt de încăpățânarea copacului, trece mai departe și repetă procedeul cu alți copaci întâlniți. După un anumit număr de copaci încăpățânați, omul se satură, depune armele și trage o concluzie care pe femei le doare: femeile nu pot gândi. De fapt, aceasta este percepția celorlalți despre concluzia misoginului. Ea este doar o consecință a adevăratei probleme. Adevărata formă a acestei concluzii este: majoritatea femeilor sunt încăpățânate. Din păcate, prea încăpățânate. Această încăpățânare, această ignoranță, acest zăvor care ține blocată seva care ar putea face să se dezvolte coroana copacului este cea care îl deranjează pe acest misogin.
Și el vrea să schimbe asta. Vrea ca femeia să strălucească, să își atingă potențialul maxim.
Un astfel de bărbat nu poate fi catalogat decât ca bărbatul care iubește cel mai mult femeile.

Așa că, doamnelor, domnișoarelor, femei de pretutindeni, vă rog, vă implor, lăsați-vă coroana să înfrunzească, să facă flori și fructe, pentru că cei ca mine au o muncă titanică și neplacută: înfrunzirea copacilor.
Și vrem ca toți copacii din lume să fie înfrunziți.