agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-25 | | Pentru grecul arhaic (antic), poezia (confreriilor aezilor) este o forma a delirului inspirat de divinitate, o forma specifica de posedare. Poetul este posedat de muze, avand, ca si profetul, darul de "a vedea", privilegiu pe care il plătesc cu propria vedere (Homer este orb). Astfel, insensibili la contingent, orbi in fata lumii, ei percep imanentul invizibil. Acest nou tip de vedere este o vedere de tip proiectie inspre trecut sau inspre viitor. Discipol al muzelor memoriei (Mnemosyne), poetul se afla in chiar miezul timpului, el canta in egala masura trecutul, prezentul si viitorul, intr-un melange ce absolva liniaritatea curgerii acestuia; pentru el timpurile vechi se afla in directa relatie cu propria capacitate de a o cunoaste, el este prezent in mijlocul evenimentelor pe care le descrie. Poetul este astfel insufletitorul unei lumi careia, depasind bariera timpului, ii da viata si o re-intrupeaza, o prezinta cat de veridic poate urechilor si imaginatiei ascultatorilor sai. Nu are nevoie de argumente pentru a reliefa veridicitatea lumii, pe care o descrie, ea este originara (vine dintr-un trecut indepartat-illlo-tempore) si reala (este un intreg - Holloy -, o structura asemanatoare realitatii prezente, o lume-cosmos). Dar cum este posibila trairea, transmiterea, comunicarea intre cele doua lumi, daca nu prin inlocuirea uneia cu cealalta, printr-o substitutie. Aedul trebuie sa uite lumea aceasta, sa se purifice de contingent pentru a putea canta in deplinatate si veridicitate, in cadrul unei relatii directe, lumea aceea, cealalta. Sunt, care va sa zica, doi pasi necesari, pe de o parte uitarea lumii prezente si pe de alta, amintirea lumii trecute, cea care aduce un inteles. Poetul dezvolta astfel un tip de cunoastere special in care intelesul neu se articuleaza la nivelul logicului si printr-o cunoastere de tip simpatetic, de apropiere de lume a personajului pe care il descrie, de asumare a trairilor acestuia si de transmitere directa, nemijlocita a acestora catre ceilalti. Este un posedat in cel mai direct si adevarat sens cu putinta. Un vehicol de transmitere a unui mesaj, un mijlocitor, o reintrupare. Aceasta stare de lucruri corespunde Greciei Arhaice, cand aedul, poetul, este stapanitor deplin al Cetatii, singurul capabil sa transmita adevarul, perceptia adevarata asupra lumii (descrie, canta o lume-model al lumii, origo si centru al lumii reale). Daca in Grecia arhaica lumea-model, lumea-originara este de sorginte divina, sau, in orice caz, se afla la origine timpului, la Platon aceasta este descrisa ca o lume a ideilor. Uitarea nu mai este un pas necesar cunoasterii, ci este o boala a sufletului, ignoranta. Sufletul isi pierde adevarata natura, se instraineaza de lumea ideilor careia ii apartinea si numai amintirea il va putea ajuta sa se regaseasca. Rememorarea nu mai are ca scop trecutul originar ci adevarurile care asamblate constituie realitatea...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate